O studentă creștină din Lituania, pe nume Leonas Sileikis, a trebuit să se prezinte în fața unei comisii formată din șapte profesori pentru a fi chestionată în legătură cu credința creștină pe care Leonas o susținea și o practica.
Studenta a fost întrebată ce părere are despre cărțile ateiste.
– Sunt pline de minciuni și calomnii, a răspuns Leonas liniștită.
Atunci un profesor ateu i-a ținut un discurs împotriva credinței creștine și a încheiat întrebând-o dacă renunță la credința ei.
– Cred că nu voi înceta să cred, i-a răspuns studenta cu îndrăzneală.
Directorul școlii i-a explicat tatălui ei, care era de față, că religia este periculoasă. Tatăl studentei a răspuns: „Nu religia este periculoasă, ci faptul că dumneavoastră o călcați în picioare. De aceea elevii nu-și mai respectă profesorii, studenții consumă alcool și droguri, fumează și duc o viață dezordonată.”
Directorul a continuat dându-și importanță: „Având în vedere că în zilele noastre puțini oameni se mai duc la biserică, e bine să fim de partea majorității.”
Dl. Sileikis i-a replicat: „Numai cadavrele sunt duse de apă. Cei vii înnoată împotriva curentului.”
Atunci, profesorii l-au avertizat: „Cu astfel de idei fiica dumneavoastră nu-și va mai putea continua studiile.” Dar dl. Sileikis a răspuns: „Nu credința ei este piedica, ci concepțiile dumneavoastră. Și apoi, la ce bun să studiezi dacă trebuie să renunți la valoarea cea mai nobilă: credința personală în Iisus Hristos?”
Familia Sileikis trăia și practica credința despre care scrie sfântul apostol Pavel în epistola sa către evrei: „Și fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că-i răsplătește pe cei care-L caută.” (Evrei 11:6)
Arhive pe etichete: marturie crestina
Datoria de a rămâne cu mintea întreagă
Nu-i singur Iuda vinovat
Nu-i singur Iuda vinovat
De sângele ce se dădu
(:Nici marii preoţi, nici Pilat,
Ci lumea-ntreagă prin păcat,
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)
Nu drumul greu spre Golgota,
Nici biciul când Isus căzu,
(:Şi-atât nici crucea nu-L durea,
Cât noi, povara cea mai grea
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)
Nu patru cuie L-au străpuns
Când trupul silnic se zbătu,
(:Ci noi cu sufletul ascuns
Cu mii de patimi l-am străpuns
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)
Nu farisei şi cărturari,
Nu preoţi de frunte, nu!
(:Ci noi am râs cu ochi murdari
Ci noi suntem cei doi tâlhari
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)
Nu-n stâncă, printre lilieci,
Şi nu sub lespede zăcu
(:L-am îngropat ca pentru veci
Sub piatra unor forme reci
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)
Şi-acum Isus, cel condamnat
Azi El te-ntreabă:da ori nu?
(:Eşti sau nu eşti vinovat?
Eu am spus ”da” şi-am fost iertat
Dar tu? dar tu?:)
Conectivitate (poezie)
(Anonim)
Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.
Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades… nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.
Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.
Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.
E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.
Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.
O, Doamne, privește!
O, Doamne, privește, privește poporul
Ce arde-n neștiinţă şi-n mii de păcate,
Păzește-l de moarte căci nu ştie norul
De duhuri ale lumii întunecate.
O, Doamne, privește cu a Ta îndurare
Spre suflete ce Tu cândva le-ai dat viață,
Privește cum umblă pe căi de pierzare
Conduși de-a lor pofte și inimi de gheaţă.
O, Doamne, privește spre cei ce se-nchină
La bani și la alte lucrări omenești.
Și habar nu au că vremea-o să vină
Să dea socoteală pentru cele trupești.
O, Doamne, privește, și nu înceta
Belșugul Tău, Doamne, de har și-ndurare,
Și-n ziua cea mare când vei judeca
Să avem parte de a Ta iertare!
Marius Cristian P.
În Casa Lui
(niște versuri simple pe care le-am compus cu câteva luni în urmă ca și o urare de bun venit în Templul lui Dumnezeu)
Frate, soră, dragi creștini,
Voi, prieteni și vecini
Ce-ați ales să fiți aici:
Să fiți binecuvântați pe veci!
Căci în Casa Lui cea sfântă,
Cel ce vine și ascultă,
Cel ce vine la-nchinare
Are parte de-ndurare!
Găsim leac vindecător
Și un Tată iubitor
Pentru-a noastre suferințe
Sau nevoi și chiar… dorințe!
Vrem ca toți care-am venit
Conform harului primit
Să-I cântăm lui Dumnezeu
Împreună, tu și eu!
Haideți toți, în chip umil,
Tânăr, vârstnic sau copil,
Să-I aducem Celui Sfânt
Darul nostru pe pământ!
Marius Cristian P.
Iată Omul
(de Costache Ioanid)
„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!
„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!
„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!
„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuşi tronul Meu…
Şi, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn…
„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca duşman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ți sunt!
„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi
dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!
FIVE WAYS TO STRENGTHEN YOUR FAMILY TODAY
1. Turn off the TV. The values most programs promote are destructive to your family.
2. Sit down to eat together. Numerous studies demonstrate that eating meals together keeps kids from high risk behavior.
3. Tell your spouse you love him/her, and share three things you admire and appreciate about him/her. Affirmation builds marriage like few other things (It works for kids too).
4. Share non-sexual touch with each family member. Give a hand, foot, or neck massage, give a hug, squeeze a hand, or comb someone’s hair. Younger kids love to wrestle too. We all need proper physical affection.
5. Take a few minutes to read God’s Word and pray together. Your family needs God’s grace, God’s truth, and God’s blessing more than anything else.
(source: Family Forum Japan)
Deșertăciune
Sunt unii ce-aleg să pășească-n zadar
În lumea nebun-a pieirii,
Și tot ce trăiesc e târg și bazar,
Căci omul în lume e doar un hoinar
Departe de calea iubirii.
Nădejdea e pusă în pâlcuri de fum
Ce-ndată se-mprăștie-n zare.
Mulți oameni se-ncred în viața de-acum
Trăind cu iluziile propriului drum,
Și merg spre a morții chemare.
Degeaba se-nchină la zeci de Baali
Și-n bani își găsesc siguranța.
Degeaba se-arată ca oameni morali
Și-aleargă-n zadar după oamenii mari
Că-n foc li se termină viața.
O, Doamne Isuse, ai mila de noi
Și iartă a neamului crimă!
Nu vrem să fim, Doamne, cu Tine-n război,
Ci scapă-ne, Tată, de-al lumii noroi
Și prin cruce ne iartă de vină!
(Marius Cristian P.)
Rise and rise again !
Splendid!… după atâta timp scriu din nou aici, pe blog. Începe să devină un eveniment tot atât de rar ca și luna plină 😀 Asta nu înseamnă că am renunțat la blog… Ideea este că acum am parte de scris cum n-am mai avut de vreo 5 ani. Mi-aș fi dorit să pot face publicații pe blog în mod constant, dar nu prea este posibil. Însă, ori de câte ori revin cu ceva nou, pot spune „rise and rise again!”.
Iar am trecut prin niște evenimente în ultima perioadă care mi-au retrezit anumite stări, gânduri, trăiri de care am mai avut parte de-a lungul timpului. Și se mai spune că oamenii învață din greșeli… este oarecum discutabil. O să vă întreb la întâmplare: nu vi se întâmplă să faceți lucruri similare cu unele din propriul trecut, indiferent că vreți sau nu, de parcă sunteți legați într-o țesătură spiralată a destinului? Tot la întâmplare vă dau și un răspuns: nu putem scăpa de ceea ce suntem! Doar direcția în care valorificăm ceea ce suntem ne va conduce spre finaluri diferite. Pot alege dacă port numele lui Dumnezeu cu mine sau dacă sunt rebelul fără nume. Te poți lovi de multe ori de probleme similare, pentru că sunt caracteristice personalității tale, dar… „rise and rise again!”
Am reintrat în acțiune într-un anumit domeniu, fără să-mi fi propus dinainte acest lucru. Deși primisem puțin mai înainte îndemnul ceresc: „este timpul să te întorci și să-ți continui treaba!”, nu vroiam să reiau activitatea respectivă. Însă am fost deschis să reacționez în funcție de necesitate și astfel, o mână nevăzută m-a repus în slujbă. Fapt pentru care am spus „rise and rise again!”.
Mă voi ridica și mă voi ridica din nou, ori de câte ori va fi nevoie! În felul acesta înaintez cu siguranță!
Cuvinte fără cuvinte…
Ce să spun… de câteva zile n-am mai scris nimic pe blog. Nu am mai avut posibilitatea de a spune ceva… nici măcar prin telefon 😉 Se pare că am reușit performanța să rămân luna aceasta fără minute naționale. Nu vă faceți iluzia că sunt mare vorbitor (sau bârfitor, cum ar considera unii). Pot zice că au fost niște ocazii mai speciale decât cele din rutinele obișnuite. De fapt, convorbirile mele sunt destul de sumare. Dar… se mai întâmplă.
Este și o perioadă în care trăiesc diferite stări, sentimente și gânduri. Am înălțat și rugăciuni a căror răspuns a fost pus în așteptare. Dar întotdeauna Dumnezeu mi-a arătat că nu mă uită. Iar în umbra unor evenimente recente, în mine răsună acum versetul din Matei 6.33 („Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra„). Din mai multe motive nu pot împărtăși alte detalii, dar pot rezuma așa: Duhul Domnului nu încetează a face minuni în viața celor care îl iubesc pe Dumnezeu. Mă întreb numai cum și cât de mult îl iubesc eu pe El? Căci cu siguranță măsura Tatălui ceresc este diferită de a mea. Dar simt și mă bucur că relația mea personală cu Dumnezeu se îmbunătățește (din nou). Pentru că starea fiecăruia din noi este un drum cu urcușuri și coborâșuri. Nu cred că există cineva care să trăiască constant. Ideea este ca după ce cădem, să ne ridicăm mai sus decât ne aflam inițial. În felul acesta, vom trăi cu adevărat o ascensiune spirituală.
A mai pus și cineva paie pe foc zicându-mi că poate nu m-am rugat cu credință. O adevărată provocare a cercetării de sine. Interesant este că, nu mult după aceea, au apărut niște răspunsuri. Ce vrea El să ne arate în plus? Pentru că, la o rugăciune de cerere, răspunsul este mai mult decât un răspuns; de acest fapt sunt convins acum. Porunca cea mai mare este: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău” (Matei 22.37). Iar iubirea se învață, crește și se adâncește nu o dată, ci în continuu, toată viața noastră. Permanent trebuie să învățăm să iubim. Iar asta se exersează prin împlinirea celei de-a doua porunci, la fel de mare ca și prima: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Astfel, avem o nouă întrebare: știm să ne iubim pe noi înșine? Dacă da, cum o facem? Dacă nu, cum putem învăța acest lucru?
Pe lângă acestea, pe buzele noastre trebuie să se afle tot timpul cuvinte și cântări de laudă adresate lui Dumnezeu. La sesiunea de comunicări științifice la care am participat, fratele Radu Gheorghiță ne-a învățat psalmul 117 în ebraică. De atunci, ecoul acestui psalm joacă între neuronii mei, deși cred că se aude mai degrabă din inimă. Așa că voi face un link la melodia acestui psalm, pentru a împărți cu voi bucuria acestei cântări:
Hallelu et Adonai
Hallelu et Adonai, kol goyim
Shabechuhu, kol haumim
Ki gavar aleynu chasdo
Ve emet Adonai leolam.
Și privind acum mai sus,
Văd că ceea ce am spus,
Adunate-n rânduri multe,
Adunate de sub frunte,
E ceva ce n-am crezut
C-o să scriu atât de mult.
Dintr-o lipsă de cuvinte
Sau de alte-nvățăminte,
Dar eliberând trăirea
Se va naște mărturia.
Să fiți vii cu-adevărat !!
Și învățați-i să păzească…
„Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28.20)
Acestea sunt ultimele cuvinte ale Domnului Isus menționate de Matei în Evanghelia sa. El a lăsat acest ultim îndemn (poruncă) înainte de a se întoarce la Tatăl Ceresc pentru toți cei ce doresc să-L asculte și să-L urmeze. Aici este contractul de angajare a creștinului oferit de către Dumnezeu. Asta este ceea ce trebuie să facem. Cu tot riscul de a ne atrage priviri urâte sau dezaprecieri din partea celor din jur, Dumnezeu așteaptă de la noi să învățăm noi înșine și unii pe alții. Să-i învățăm să păzească…
Doamne, cât de prețioasă este persoana care se află lângă mine și îmi spune: „uite, așa ceva nu cred că îi place lui Dumnezeu și nu cred că e potrivit pentru un creștin” ! Întotdeauna am apreciat pe cei care au onestitatea de a mă avertiza atunci când greșesc. Nu încurajări false, nu cuvinte de fațadă… nu de asta avem nevoie! Ci să-i învățăm să păzească…
Și miercurea asta eu am fost cel care trebuia să-mi învăț lecția. Un avertisment de la cineva drag mie, dar care nu mă gândeam să aibe vreo legătură, a scormonit înlăuntrul conștiinței mele. M-am cercetat pe loc și mi-am dat seama că Dumnezeu mai vrea să mai îndrepte ceva la persoana mea; și la blogul meu. Poate că nu prea mi-a plăcut că a trebuit să renunț la ceva anume sau că nu a fost înțeleasă percepția mea, dar sunt bucuros că am fost pus în gardă și să descopăr că trebuie să mai corectez ceva în viața mea.
Mă bucur că mai există în viața mea persoane (deși puține) care să-mi spună ceea ce trebuie să-mi spună. Și le mulțumesc. Nu public nume, pentru protecția lor spirituală, dar când vor citi aceste rânduri, inima lor va avea o răsplată de bucurie. Iar noi… să învățăm să păzim și să-i învățăm pe alții ceea ce am căpătat și noi.
(vezi și articolul „Și învățați-i să păzească… (-2-)”)
Mă iubești cu adevărat?
M-am trezit într-o dimineață devreme, ca să admir răsăritul soarelui… frumusețea creației lui Dumnezeu nu poate fi redată în cuvinte! În timp ce priveam, I-am adus laude lui Dumnezeu pentru frumusețea lucrării Lui. Stând acolo, am simțit prezența Domnului alături de mine. El m-a întrebat:
– Mă iubești?
– Bine-nțeles că Te iubesc, Doamne! i-am răspuns. Tu ești Domnul și Mântuitorul meu!
Apoi m-a întrebat:
– Dacă ai fi handicapat fizic, m-ai iubi și atunci?
Eram descurajat… Mi-am privit mâinile și picioarele și restul trupului și m-am întrebat oare câte lucruri n-aș mai putea face dacă aș fi handicapat, lucruri pe care le socotesc normale. Și I-am răspuns:
– Doamne, n-ar fi ușor, dar totuși Te-aș iubi!
Atunci Domnul mi-a spus:
– Dacă ai fi orb, ai iubi și atunci creația Mea și M-ai iubi și pe mine?
– Cum aș putea iubi ceva ce nu pot vedea?… Dar m-am gândit la toți oamenii orbi din lume și la faptul că mulți dintre ei Îl iubesc pe Dumnezeu și creația Lui. Și I-am răspuns: „Mi-e greu să mă gândesc la așa ceva, dar totuși Te-aș iubi!”
Domnul m-a întrebat:
– Dar dacă ai fi surd, ai asculta Cuvântul Meu?
– Cum aș putea asculta dacă aș fi surd?… Atunci am înțeles: ca să asculți Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie doar să-l auzi cu urechile, ci trebuie să-l asculți cu inima. Și I-am răspuns: „Doamne, n-ar fi ușor, dar aș asculta Cuvântul Tău!”
Atunci Domnul m-a întrebat:
– Dar dacă ai fi mut, ai lăuda Numele Meu și atunci?
– Cum aș lăuda fără glas? Am înțeles din nou: Dumnezeu vrea să-i cântăm din inimă și din suflet. Sunetele nu au mare importanță; și noi nu Îl lăudăm pe Dumnezeu doar prin cântări, ci chiar și atunci când suntem persecutați Îi aducem slavă lui Dumnezeu pein recunoștința noastră. I-am răspuns: „Chiar dacă nu aș putea cânta în cuvinte, tot aș lăuda Numele Tău!”
Și Dumnezeu m-a întrebat:
– Mă iubești cu adevărat?
Cu curaj și cu convingere fermă I-am răspuns:
– Da, Doamne! Te iubesc pentru că Tu ești singurul Dumnezeu adevărat!
Am crezut că am răspuns bine, dar Dumnezeu m-a întrebat:
– Dacă mă iubești, de ce păcătuiești?
– Doamne, sunt doar un om, nu sunt perfect! I-am răspuns. Dar Domnul m-a întrebat iar:
– De ce în vremuri de pace și bunăstare te îndepărtezi cel mai mult de Mine? De ce numai în vremuri de necaz te rogi din toată inima?
N-am putut da niciun răspuns, doar lacrimi. Domnul a continuat:
– De ce cânți numai la adunare? De ce mă cauți numai în ceasul de închinare? De ce te rogi atât de egoist? De ce îmi ești necredincios?
Și lacrimile au continuat să-mi curgă pe obraz.
– De ce ți-e rușine de Mine? De ce nu răspândești Vestea Bună? De ce în vremuri de prigoană ceri ajutorul de la oameni și nu alergi la Mine? De ce cauți scuze când îți dau ocazia să slujești Numele Meu?
Am încercat să răspund, dar nu am găsit niciun răspuns.
– Ești binecuvântat cu viața. Te-am creat să n-o ierosești. Te-am binecuvântat cu talent ca să Mă servești, dar tu fugi de Mine. Ți-am revelat Cuvântul Meu, dar nu te adâncești în el. Ți-am vorbit, dar urechile ți-au fost închinse. Ți-am trimis slujitori de-ai Mei și tu ai stat nepăsător când ei erau respinși. Ți-am auzit rugăciunile și ți-am răspuns la toate. Dar, Mă iubești tu cu adevărat?
N-am putut răspunde. Cum să-I răspund? M-a copleșit rușinea. N-aveam nicio scuză. Cu inima zdrobită și cu lacrimi pe obraz am spus:
– Doamne, iartă-mă! Nu sunt vrednic să fiu copilul Tău!
Și Domnul mi-a răspuns:
– Tu ești al Meu prin har și nu prin merit!
Am spus:
– Doamne, oare vei continua să mă iubești? De ce mă ierți?
Domnul mi-a răspuns:
– Te iubesc pentru că te-am creat. Tu ești copilul Meu și Eu nu te voi părăsi niciodată. Când plângi, Mi-e milă de tine și plâng cu tine. Când strigi de bucurie, râd și Eu cu tine. Când ești descurajat, Eu te încurajez. Când cazi, Eu te ridic. Când ești obosit, Eu te port pe brațe. Eu voi fi cu tine până la sfârșitul zilelor și te voi iubi întotdeauna!
Niciodată nu am plâns cu atâta amar. Cum am putut fi atât de nepăsător? Cum am putut zdrobi atât de mult inima lui Dumnezeu? Domnul mi-a întins brațele și am văzut urma cuielor în palmele Sale. M-am închinat la picioarele Domnului Isus Cristos, Mântuitorul meu și pentru prima oară m-am rugat cu adevărat.
(anonim)
Metamorphosis 