Sinistru ne scurgem nisipul vieții
În marea uitării ce zace-n abis,
Iar omul încearcă în mijlocul pieții
Să-și cumpere viața ce-o vede în vis.
Zadarnică-i este speranța lumească
Când crede că totul e în mâna sa.
Dorește sălbatic fericit să trăiască,
Iar ego-ul îi promite orice va visa.
Dar iată în zare izvorul curat
Cum drumul și-l sapă prin viață;
Și tot ce atinge este îmbălsămat
Căci este atins de-o Slavă măreață.
Nimic din ce-am face nu ar merita
Dumnezeu să ne dea recompensă,
Nici fapta, nici gândul și nici altceva
Nu mută a răsplătirii piesă.
Dar iată că totuși ne-mbracă în har
Și primim mai întâi mântuirea,
Că așa e izvorul cel fără hotar:
În cer Dumnezeu ne face primirea.
Și oricâte clipe mai apoi ar urma,
Dumnezeu credincios ne este alături
Și oricât de mult sau adânc am cădea,
Prin darul Său iarăși primim îndurări.
Și iarăși prin dar primim noi putere
Să-nvingem păcatul și-ale sale dureri,
Tot El dă tărie să stăm în picioare
Și să lucim în noapte ca niște luceferi.
Credința, speranța și dragostea ta
Sunt și ele lucrarea zidită de El,
Orice bine-ai face cu vorba sau fapta
Sunt daruri primite prin har de la Miel.
Iar orice victorie ce-n viață tu ai,
Sau perechea ce-ți mângâie sufletul,
Pentru ele nimic nu poți ca să dai
Căci prin daruri răspunde Divinul.
Sunt daruri trimise din a Sa bunătate
Ce-ți umplu de farmec întreaga ființă.
Nu pot fi plătite sau răscumpărate
Ci numai primite având pocăință.
A fost cândva… şi c-un fior pe pleoape,
ne-om aminti sub viţă şi smochin.
A fost cândva un nesfârşit de ape…
Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin…
Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!
Şi nevăzutul se făcu atom.
Isus umplea cu bogăţii pământul
când făuri ca frate-al Său pe om.
De dragul lui venea ades în luncă
şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.
Un singur rod, o singură poruncă,
purta un singur sâmbur de păcat.
Dar într-o zi se auzi-n ţărână:
„Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!”
Şi omu-a-ntins către păcat o mână,
iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.
A plâns în cer o inimă frăţească.
Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.
Ci trebuia un preţ să se plătească.
Şi fu gonit şi rob Adam.
Nemaiavând nimic să-i aparţie
spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,
S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,
căci numai El era deplin al Său.
Astfel din jertfă s-a născut iubirea.
Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,
Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,
ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.
Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.
Şi-n pasul veşniciilor ce vin,
mereu deplin vom şti oricare taină
şi taine noi vor rămânea deplin.
A fost cândva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,
când vom străbate veşnic ceruri noi.
Dar ca să ştim ce frângere grozavă,
ce fără margini preţ a dat Isus,
oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,
al crucii nimb va rămânea mai sus.
O, Doamne, privește, privește poporul
Ce arde-n neștiinţă şi-n mii de păcate,
Păzește-l de moarte căci nu ştie norul
De duhuri ale lumii întunecate.
O, Doamne, privește cu a Ta îndurare
Spre suflete ce Tu cândva le-ai dat viață,
Privește cum umblă pe căi de pierzare
Conduși de-a lor pofte și inimi de gheaţă.
O, Doamne, privește spre cei ce se-nchină
La bani și la alte lucrări omenești.
Și habar nu au că vremea-o să vină
Să dea socoteală pentru cele trupești.
O, Doamne, privește, și nu înceta
Belșugul Tău, Doamne, de har și-ndurare,
Și-n ziua cea mare când vei judeca
Să avem parte de a Ta iertare!
Imagine you and your spouse building a brick wall together. One of you may primarily be the initiator, while the other will likely primarily be a helper.
What would it be like if one or the other of you refused to do his or her part? Instead, he/she either does nothing or criticizes everything his/her spouse is trying to build. Worse yet, imagine while one’s back is turned, the other knocking down the bricks and rocks that he/she had built up. In either case, the wall doesn’t progress and the conflict between husband and wife continually escalates. Eventually, the project is completely neglected. From time to time he/she comes and looks wistfully at that section of the wall but the weeds have grown and the tools have rusted. All hope of ever building anything is lost.
This scenario is repeated over and over in most struggling marriages. A husband tries to build godly headship in the home but his wife opposes or undermines him. A wife tries to initiate biblical parenting, but he won’t get involved. He tries to initiate sexual intimacy and she won’t respond. She wants deeper communication but he refuses to engage. And so it goes.
When was the last time you reflected on the „marriage wall” you’re building together? Are the roles clear? Is there passivity, undermining, or obstruction going on? Has stubbornness brought you to an impasse? If so, what needs to happen to resolve the issues and start building as partners again?
(From Biblical Answers for Struggling Marriages:31 Lessons for Marriage at an Impasse)
„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!
„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!
„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!
„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuşi tronul Meu…
Şi, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn…
„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca duşman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ți sunt!
„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi
dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!
1. Turn off the TV. The values most programs promote are destructive to your family.
2. Sit down to eat together. Numerous studies demonstrate that eating meals together keeps kids from high risk behavior.
3. Tell your spouse you love him/her, and share three things you admire and appreciate about him/her. Affirmation builds marriage like few other things (It works for kids too).
4. Share non-sexual touch with each family member. Give a hand, foot, or neck massage, give a hug, squeeze a hand, or comb someone’s hair. Younger kids love to wrestle too. We all need proper physical affection.
5. Take a few minutes to read God’s Word and pray together. Your family needs God’s grace, God’s truth, and God’s blessing more than anything else.
Din ceruri, dintr-o dată, prin vuietul de vânt,
Răsună cu putere cuvântul Celui Sfânt.
Și ca răspuns la toate câte-am întrebat,
Ca și lui Iov îmi spune că singur n-am umblat.
Și vocea-I ca de tunet îmi zguduie ființa,
Și cu putere El îmi mustră conștiința.
„Unde fără Mine crezi că poți trăi
Când viața și cu moartea tu nu poți să le știi?
Unde printre oameni să te ascunzi ai vrea
Când toata omenirea-i născută-n palma mea?
Unde fără Mine să poți să te-odihnești
Și visul tău de viață în noapte să-l trăiești?
De-ai știi că nemurirea se află-n șoapta Mea
Și-n cer împărăția cu Mine-o poți avea,
De-ai știi toată puterea ce-n tine o pot pune
De ce mai stai departe, departe, fără Mine?
Te rog, adu-ți aminte că ești creația Mea
Și vino lângă Mine, acum e șansa ta!
Alaltăieri a fost Revelionul, ieri am avut vacanța de vară, iar mâine… va fi din nou Revelionul. O modalitate simbolică de a exprima cum simt eu trecerea timpului. Dacă până acum spuneam „ce repede trece timpul!”, acuma putem spune într-un mod degajat că pur și simplu „zboară”. Când mă apuc și eu să mai scriu câteceva pe blog, văd cu stupoare câte zile (sau săptămâni) au trecut de la ultimare postare.
Și nu doar timpul și-a amplificat viteza, ci parcă și societatea. Oamenii sunt grăbiți, agitați, nervoși. Se înghesuie în RATB de parcă ar fi ultimul tren spre Rai. Măcar de l-ar prinde pe acela… Sunt nerăbdători și gălăgioși, și nici măcar nu s-a apropiat Crăciunul atât de mult. Vânează orice ofertă și urmăresc fiecare eveniment: Halloween, Black Friday, Sf. Andrei, 1 Decembrie și altele. Studenții încep să-și pregătească temele (eventual), iar bisericile se gândesc deja la colinde.
Cu toate acestea, atmosfera este îmbibată de farmec și tradiție. Se aproprie sărbătorile de iarnă și, ca orice sărbătoare, este un motiv de bucurie. Să sperăm numai că ne și amintim de ea! Că dacă sărbătorile nu mai reprezintă altceva decât „să facem bani ca să cheltuim bani”, atunci nu, mulțumesc! așa ceva nu mi-aș dori.
Chiar dacă ne place sau nu, viața trece atât de repede… Trebuie să avem grijă să nu treacă în zadar. Să acumulăm spiritual ceea ce este necesar și să ne pregătim pentru ceea ce urmează (creștinii ar trebui să înțeleagă ce spun). Eu, personal, de vreo două săptămâni mă simt tot mai binecuvântat și împuternicit de Dumnezeu. Iar un lucru pe care îl am în minte acuma este acesta: aveți grijă de familiile voastre! Familia este prima instituție creată de Dumnezeu. Ea nu este doar importantă, ci vitală aș putea spune. Viața cotidiană încearcă s-o sfâșie, dar să nu-i permiteți. Așa că protejați-vă familia, petreceți timp mai mult cu cei dragi și întăriți-vă sufletește! Chemați-L pe Dumnezeu în familie și primiți-L pe Isus ca Domn și Mântuitor care v-a achitat o datorie enormă pe care nimeni nu putea s-o plătească: păcatul fiecăruia dintre noi. Nu-L lăsați pe Isus ca și un prunc într-o iesle; El este chitanța plății pentru intrarea în Rai.
Unde fără Tine putea-voi să m-ascund?
În umbrele din noapte, în găuri de pământ?
În vorbele ce-s spuse cu necugetări semețe?
În lumea-nșelătoare și plină de povețe?
Unde fără Tine, o, Doamne, să trăiesc
Și viața care vine deja s-o prăpădesc?
Și știința ne învață că totu-i trecător,
Dar nu se îngrijește de drumul viitor.
Și unde fără Tine zadarnic să mă-ndrept,
Să pot să-nving ispita și lumii să țin piept?
De ce-aș plăti eu oare ego-ului tribut,
Când fără Tine, Doamne, pe veci aș fi pierdut?
Suspinele presară semințe de amar
Când fără Tine, Doamne, trăim într-un coșmar.
Ne place agonia și chinul din eșec,
În clipele-egoiste și zilele ce trec.
Nu vreau să-mi pierd suflarea și harul ce mi-l dai,
Și tot ce mă ajută s-ajung la Tine-n Rai.
De-aceea Tată Sfinte, te rog să mă primești
Și să rămân cu Tine în casele cerești.
Probabil că m-am crezut vreun fel de Superman… sau cineva care, odată ce a căpătat credință în Dumnezeu, devine indistructibil… numai că lucrurile nu stau chiar așa de simplu. Nu vreau să spun că aș fi fost dezamăgit din partea cerului, nici măcar nu am de gând să insinuez așa ceva. Ci mai degrabă m-a izbit realitatea stării mele înaintea atotputerniciei și măreției lui Dumnezeu; păcatul și slăbiciunile mele înaintea luminii lui Dumnezeu nu pot fi ascunse. Acum, nici măcar de mine însumi nu le mai pot ascunde, că prin conștiință și prin Cuvântul Său, El mi le pune în fața ochilor de parcă aș privi într-o oglindă.
Dar acesta cred că este un lucru bun: pentru că dacă lui Dumnezeu nu i-ar mai fi păsat de mine, nu s-ar mai obosi să-mi tulbure conștiința. Și este foarte adevărat ce am învățat recent: cuvintele oamenilor nu sunt sfinte și, prin urmare, nu au puterea să ne sfințească; doar Cuvântul lui Dumnezeu (Scriptura) conține cuvinte sfinte. Datoria noastră este să le împlinim în viața noastră dacă vrem să fim plăcuți lui Dumnezeu. Iar atunci când întunericul vine peste sufletul nostru (pentru că vine… la fiecare în parte, în moduri și timpuri diferite), tot Cuvântul lui Dumnezeu ne va scoate iar la lumină, exact ca în psalmul 23. De aceea, vreau să scriu cu mâna mea acest psalm, pentru că tot așa mă simt și eu scos dintr-o „vale întunecată” de către Tatăl Ceresc.
PSALMUL 23 (O cântare a lui David)
Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
Avem parte de îndurarea lui Dumnezeu mai mult decât sunt pregătiți să credem. Dar înțelegerea noastră nu va schimba caracterul lui Dumnezeu. El va privi în continuare către noi prin Fiul Său, Isus Hristos. Și El ne va da putere să răzbatem prin furtuni, să ieșim din întuneric și să înaintăm spre Împărăția Cerească!
Discutie intre 2 embrioni:
– Tu crezi in viata de dupa nastere?
– Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam
aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
– Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
– Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici.
Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…
– Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
– Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai
altfel decat ne-am obisnuit noi aici.
– Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se
termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o
permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.
– Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
– Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
– Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara
ea, nu am fi deloc.
– Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!
– Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo.
Observ că aceste două realități sunt atât de strâns legate una de cealaltă precum fețele unei monede. Aș putea zice că sunt chiar indispensabile una de cealaltă. Am avut parte din belșug de acestea două în ultima vreme. De AMÂNDOUĂ ! Unii vor zice că așa este viața omului: fără bucurie totală; dacă ai parte de bucurie, trebuie să fie și un pic de amărăciune… Alții ar putea spune că omenirea este atât de rea, încât nu este posibil să existe fericire fără tristețe.
Eu cred că această structură face parte din înțelepciunea lui Dumnezeu. Prin acest cuplu de nedespărțit, Dumnezeu a instaurat un echilibru în Univers din grijă pentru inimile noastre. Da, din grijă! Omul are tendința de a transforma o stare într-o stare exagerată. Dacă am avea parte numai de victorii, ne-am îngâmfa până la ceruri și nicio scară de pompieri n-ar mai ajunge la nasul nostru. Am trăi o stare de exaltare continuă ce ne-ar face să privim semeț de sus și am uita de starea noastră inițială. De asemenea, dacă ar fi numai înfrângeri, inima omului ar fi mâhnită mereu, iar depresia ar fi un mod de viață. Se pare că suntem dependenți de ambele ingrediente pentru un caracter echilibrat. Una neutralizează pe cealaltă.
Însă există un detaliu care nu este atât de vizibil, dar este cât se poate de real. Unul din elementele acestei perechi victorie-înfrângere este un element stabil, natural; pe când celălalt este un element subordonat. Noi trăim și facem tot ceea ce facem pentru a ajunge la o victorie deplină, în toată splendoarea ei. Pentru a ne șlefui în direcția aceasta, Dumnezeu ne îngăduie și înfrângeri, pentru a cunoaște gustul amar al lipsei de victorie, al eșecului pentru a înțelege mai bine importanța victoriei și a o valorifica așa cum se cuvine. Victoria trebuie să fie eternă, iar înfrângerea temporară! Misiunea noastră este să realizăm care este partea naturală și care este cea subordonată. Să înțelegem că viața și sufletul nostru trebuie să se îndrepte spre victorie, cu toate treptele de eșec necesare.
Înfrângerea nu este o distrugere, ci o îmbunătățire a percepției asupra victoriei !!
Și nu doar timpul și-a amplificat viteza, ci parcă și societatea. Oamenii sunt grăbiți, agitați, nervoși. Se înghesuie în RATB de parcă ar fi ultimul tren spre Rai. Măcar de l-ar prinde pe acela… Sunt nerăbdători și gălăgioși, și nici măcar nu s-a apropiat Crăciunul atât de mult. Vânează orice ofertă și urmăresc fiecare eveniment: Halloween, Black Friday, Sf. Andrei, 1 Decembrie și altele. Studenții încep să-și pregătească temele (eventual), iar bisericile se gândesc deja la colinde.
Metamorphosis 