Binecuvântare (Să vină degrabă)

(de Marius Cristian P.)

Să vină degrabă în sufletul tău
Slava cerească a lui Dumnezeu,
Ca să aline din inima ta
Oricare suferință, oricât e de grea.

Prin sângele Lui am fost curățiți,
Prin Duhul cel Sfânt am fost izbăviți;
Eterna salvare se află la El,
Căci El este Drumul ce duce în cer.

 

A fost cândva

(de Costache Ioanid)

A fost cândva… şi c-un fior pe pleoape,
ne-om aminti sub viţă şi smochin.
A fost cândva un nesfârşit de ape…
Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin…

Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!
Şi nevăzutul se făcu atom.
Isus umplea cu bogăţii pământul
când făuri ca frate-al Său pe om.

De dragul lui venea ades în luncă
şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.
Un singur rod, o singură poruncă,
purta un singur sâmbur de păcat.

Dar într-o zi se auzi-n ţărână:
„Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!”
Şi omu-a-ntins către păcat o mână,
iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.

A plâns în cer o inimă frăţească.
Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.
Ci trebuia un preţ să se plătească.
Şi fu gonit şi rob Adam.

Nemaiavând nimic să-i aparţie
spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,
S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,
căci numai El era deplin al Său.

Astfel din jertfă s-a născut iubirea.
Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,
Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,
ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.

Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.
Şi-n pasul veşniciilor ce vin,
mereu deplin vom şti oricare taină
şi taine noi vor rămânea deplin.

A fost cândva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,
când vom străbate veşnic ceruri noi.

Dar ca să ştim ce frângere grozavă,
ce fără margini preţ a dat Isus,
oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,
al crucii nimb va rămânea mai sus.

 

Parable of the Building of the Wall

Imagine you and your spouse building a brick wall together. One of you may primarily be the initiator, while the other will likely primarily be a helper.

What would it be like if one or the other of you refused to do his or her part? Instead, he/she either does nothing or criticizes everything his/her spouse is trying to build. Worse yet, imagine while one’s back is turned, the other knocking down the bricks and rocks that he/she had built up. In either case, the wall doesn’t progress and the conflict between husband and wife continually escalates. Eventually, the project is completely neglected. From time to time he/she comes and looks wistfully at that section of the wall but the weeds have grown and the tools have rusted. All hope of ever building anything is lost.

This scenario is repeated over and over in most struggling marriages. A husband tries to build godly headship in the home but his wife opposes or undermines him. A wife tries to initiate biblical parenting, but he won’t get involved. He tries to initiate sexual intimacy and she won’t respond. She wants deeper communication but he refuses to engage. And so it goes.

When was the last time you reflected on the „marriage wall” you’re building together? Are the roles clear? Is there passivity, undermining, or obstruction going on? Has stubbornness brought you to an impasse? If so, what needs to happen to resolve the issues and start building as partners again?

(From Biblical Answers for Struggling Marriages:31 Lessons for Marriage at an Impasse)

http://my.bookbaby.com/book/biblical-answers-for-struggling-marriages#.UvMVnihlqRI

(source: Family Forum Japan – https://www.facebook.com/pages/Family-Forum-Japan/276606113129)

 

Cine sunt eu?

Este o întrebare pe care ne-o punem fiecare dintre noi la un moment dat. Și dacă nu, ar trebui să ne-o punem. De ce? Pentru simplul fapt că fiecare om este o „victimă” a situațiilor, presiunilor, evenimentelor și persoanelor cu care avem contact. Fie că stai în picioare sau cazi, tu ești rezultatul propriilor tale decizii. Cu atât mai puțin ar trebui să se vadă în tine rezultatul deciziilor pe care altcineva le-a luat pentru sine. Nu ar trebui să urmăm pe altcineva în hotărârile lui, decât dacă acestea coincid cu voia lui Dumnezeu. Atunci întreabă-te: asta trebuie să faci?

Pentru că ceea ce faci, te caracterizează ca persoană. Fiul risipitor a plecat pentru că așa a ales; s-a întors tot pentru că a ales. Nu a fost nimeni să meargă după el, să îl urmeze în gândirea lui. Dar noi o facem ades. Ne îmbrăcăm așa cum face sau spune altcineva, gândim ca altcineva. Uneori poate din admirație, alteori poate din compătimire… dar problema este: cine sunt eu?

Să nu uităm că Edenul a fost pierdut de către om din interiorul său. Șarpele nu l-a obligat sau la forțat pe om să încalce porunca lui Dumnezeu; ci omul a ales neascultarea, pentru că a gândit ca șarpele… a gândit ca altcineva. Atunci el și-a pierdut identitatea… și raiul.

Sunt persoane de care ne atașăm; dar odată ce acestea pleacă, fie le păstrăm în cugetul nostru, fie le urmăm în continuare. În ambele situații, ne pierdem identitatea proprie. Cine ești tu? Ești ceea ce te „ajută” altul să fii? Urmezi tu într-adevăr ceea ce Dumnezeu așteaptă de la tine? Sau Îl lași să aștepte, că tu ești prea ocupat să urmezi ceea ce face altcineva? Nu lăsa pe cineva exterior ție să-ți determine credința și faptele tale. Poate că îți dorești ca cineva drag să se întoarcă la tine. Dar nu îl ajuți conformându-te tu cu ceea ce face el, ci dacă îți păstrezi verticalitatea, avându-L ca temelie pe Dumnezeu!

Nu te lăsa ademenit, ci gândește-te… cine sunt eu?

 

Gânduri de toamnă

Iată că s-a mai dus o vară… s-a mai terminat un sezon. A mai căzut o filă din calendarul vieții noastre. Câte credeți că mai sunt? Indiferent de numărul lor, cu toții știm că va fi o zi când Cineva o să desprindă și ultima filă. Dar important este ce veșnicie va fi scrisă pe spatele ei. Pentru că, atunci când timpul se termină, urmează nesfârșitul. Unde va fi al nostru, al fiecăruia din noi? Foarte adevărată este expresia „cum îți așterni, așa vei dormi!”, pentru că în patul pe care îl pregătim de acuma ne vom „odihni” în veșnicie.

Pun pariu că o să spuneți că asta sună a „melancolie de toamnă”. 🙂  Poate că da, poate că nu… Până atunci, ne pregătim de școală, de cursuri… fiecare după caz; de noi aventuri într-un nou sezon al vieții. Până la ultima filă trebuie să creștem în toate privințele, să devenim tot mai mult oameni destoinici și de caracter. Cine știe câte filme și jocuri vor mai apărea? Cine știe cât de mult vom crește spiritual (să sperăm)? Cine știe câte vom mai descoperi din acel izvor nesecat numit Biblia?

Nu ne rămâne decât să facem ceea ce avem de făcut, într-un chip cât mai vrednic de Dumnezeul Creator!

 

Mereu însoțit

Probabil că m-am crezut vreun fel de Superman… sau cineva care, odată ce a căpătat credință în Dumnezeu, devine indistructibil… numai că lucrurile nu stau chiar așa de simplu. Nu vreau să spun că aș fi fost dezamăgit din partea cerului, nici măcar nu am de gând să insinuez așa ceva. Ci mai degrabă m-a izbit realitatea stării mele înaintea atotputerniciei și măreției lui Dumnezeu; păcatul și slăbiciunile mele înaintea luminii lui Dumnezeu nu pot fi ascunse. Acum, nici măcar de mine însumi nu le mai pot ascunde, că prin conștiință și prin Cuvântul Său, El mi le pune în fața ochilor de parcă aș privi într-o oglindă.

Dar acesta cred că este un lucru bun: pentru că dacă lui Dumnezeu nu i-ar mai fi păsat de mine, nu s-ar mai obosi să-mi tulbure conștiința. Și este foarte adevărat ce am învățat recent: cuvintele oamenilor nu sunt sfinte și, prin urmare, nu au puterea să ne sfințească; doar Cuvântul lui Dumnezeu (Scriptura) conține cuvinte sfinte. Datoria noastră este să le împlinim în viața noastră dacă vrem să fim plăcuți lui Dumnezeu. Iar atunci când întunericul vine peste sufletul nostru (pentru că vine… la fiecare în parte, în moduri și timpuri diferite), tot Cuvântul lui Dumnezeu ne va scoate iar la lumină, exact ca în psalmul 23. De aceea, vreau să scriu cu mâna mea acest psalm, pentru că tot așa mă simt și eu scos dintr-o „vale întunecată” de către Tatăl Ceresc.

PSALMUL 23
(O cântare a lui David)

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă;
îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el.
Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.

Avem parte de îndurarea lui Dumnezeu mai mult decât sunt pregătiți să credem. Dar înțelegerea noastră nu va schimba caracterul lui Dumnezeu. El va privi în continuare către noi prin Fiul Său, Isus Hristos. Și El ne va da putere să răzbatem prin furtuni, să ieșim din întuneric și să înaintăm spre Împărăția Cerească!

 

Povestea lui Iona (spusă de o fetiță simpatică)

…numai că nu are subtitrare, dar farmecul constă în străduința și expresivitatea ei.

 

Războiul Stelelor

Acest articol va fi deschis actualizării şi comentariilor pentru o luuungă perioadă de timp, mai ales pentru că mă voi lega de celebrul film Star Wars, subiect care a generat multe discuţii şi opinii. Mi se pare foarte interesant diferitele perspective pe care le deschide. Şi mă gândesc că impactul pe care l-a avut asupra audienţei este datorat în mare parte legăturilor şi diferenţelor faţă de celebra Scriptură.
Majoritatea locuitorilor planetei au auzit de Biblie şi majoritatea locuitorilor planetei au auzit de Star Wars 😀 . De fapt, care este ideea dominantă a acestei serii?
Ca să fac situaţia cât mai clară, n-am fost vreodată fan al francizei şi nici nu am devenit. Dar îmi place să fac observaţii şi comparaţii asupra a ceea ce aflu sau experimentez, apoi să le pun în lumina vieţii reale. Aşa că oricine cu orice părere este binevenit să discutăm.