RSS

Arhive pe categorii: Meditații

Eu sunt… Hyperion

…și oricare altul care își înțelege menirea pe acest pământ. Prin strălucire, am fost creați de Dumnezeu să strălucim.
Zilele acestea mi-am reamintit de Luceafărul, iar finalul poeziei redă oarecum un sentiment lăuntric pe care îl simt în perioada asta.

„- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate…

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.”

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.

Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă

Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri.

– Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!

El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
– Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

Ce cuvinte!… „Ci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece”… Cât de multe putem primi („catarg după catarg” etc.), și totuși suntem gata să renunțăm la veșnicie, la tot doar pentru a urma un om… un om atât de schimbător. „Și pentru cine vrei să mori?”…
Și aș vrea să închei astfel:

Și noi suntem luceferi
și-avem o strălucire,
Purtăm în noi puteri
Și-un duh de nemurire.
Dorințe, idealuri
și visuri ce ne-animă
Să nu ne depărteze
De gloria sublimă.
Păstrați în voi lucirea
Și nu o irosiți.
Călcați peste zdrobirea
de patimi și dorinți.
Păstrați în voi lucirea!
Așa-am să fac și eu.
Și-n dar e izbăvirea,
Dar de la Dumnezeu!

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Datoria de a rămâne cu mintea întreagă

O studentă creștină din Lituania, pe nume Leonas Sileikis, a trebuit să se prezinte în fața unei comisii formată din șapte profesori pentru a fi chestionată în legătură cu credința creștină pe care Leonas o susținea și o practica.
Studenta a fost întrebată ce părere are despre cărțile ateiste.
– Sunt pline de minciuni și calomnii, a răspuns Leonas liniștită.
Atunci un profesor ateu i-a ținut un discurs împotriva credinței creștine și a încheiat întrebând-o dacă renunță la credința ei.
– Cred că nu voi înceta să cred, i-a răspuns studenta cu îndrăzneală.
Directorul școlii i-a explicat tatălui ei, care era de față, că religia este periculoasă. Tatăl studentei a răspuns: „Nu religia este periculoasă, ci faptul că dumneavoastră o călcați în picioare. De aceea elevii nu-și mai respectă profesorii, studenții consumă alcool și droguri, fumează și duc o viață dezordonată.”
Directorul a continuat dându-și importanță: „Având în vedere că în zilele noastre puțini oameni se mai duc la biserică, e bine să fim de partea majorității.”
Dl. Sileikis i-a replicat: „Numai cadavrele sunt duse de apă. Cei vii înnoată împotriva curentului.”
Atunci, profesorii l-au avertizat: „Cu astfel de idei fiica dumneavoastră nu-și va mai putea continua studiile.” Dar dl. Sileikis a răspuns: „Nu credința ei este piedica, ci concepțiile dumneavoastră. Și apoi, la ce bun să studiezi dacă trebuie să renunți la valoarea cea mai nobilă: credința personală în Iisus Hristos?”
Familia Sileikis trăia și practica credința despre care scrie sfântul apostol Pavel în epistola sa către evrei: „Și fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că-i răsplătește pe cei care-L caută.” (Evrei 11:6)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 Iunie 2014 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Conectivitate (poezie)

(Anonim)
Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades… nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Martie 2014 în Literatură, Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Parable of the Building of the Wall

Imagine you and your spouse building a brick wall together. One of you may primarily be the initiator, while the other will likely primarily be a helper.

What would it be like if one or the other of you refused to do his or her part? Instead, he/she either does nothing or criticizes everything his/her spouse is trying to build. Worse yet, imagine while one’s back is turned, the other knocking down the bricks and rocks that he/she had built up. In either case, the wall doesn’t progress and the conflict between husband and wife continually escalates. Eventually, the project is completely neglected. From time to time he/she comes and looks wistfully at that section of the wall but the weeds have grown and the tools have rusted. All hope of ever building anything is lost.

This scenario is repeated over and over in most struggling marriages. A husband tries to build godly headship in the home but his wife opposes or undermines him. A wife tries to initiate biblical parenting, but he won’t get involved. He tries to initiate sexual intimacy and she won’t respond. She wants deeper communication but he refuses to engage. And so it goes.

When was the last time you reflected on the „marriage wall” you’re building together? Are the roles clear? Is there passivity, undermining, or obstruction going on? Has stubbornness brought you to an impasse? If so, what needs to happen to resolve the issues and start building as partners again?

(From Biblical Answers for Struggling Marriages:31 Lessons for Marriage at an Impasse)

http://my.bookbaby.com/book/biblical-answers-for-struggling-marriages#.UvMVnihlqRI

(source: Family Forum Japan – https://www.facebook.com/pages/Family-Forum-Japan/276606113129)

 
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Iată Omul

(de Costache Ioanid)

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuşi tronul Meu…
Şi, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn…

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca duşman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ți sunt!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi
dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Cu cine să mă căsătoresc?

Cu cine să mă căsătoresc?

romoflorin

Finnish youngsters communicate by exchanging SMS messages in Kaivopuisto park Am găsit acest articol de pagina FB a lui Alexandru I.. O voi reda aici tradusă succint.

Articolul este depspre zece categorii de bărbați creștini cu care o fată nu ar trebui să nu se mărite. Este vorba de un tată care a scris aceste rânduri pentru fata lui, apoi le-a dat și alor fete pentru a ține cont de acestea.

1. Cu un necredincios – 2Corinteni 6,14 spune că nu este legătură între întuneric și lumină, între fii lui Dumnezeu și fii celui rău. Te înjugi la un jug nepotrivit. Nu te uita la el că are șarm, succes financiar, te va împinge în compromis.

2. Mincinos – dacă vezi că îți ascunde lucruri din viața lui, te înșeală și încearcă apoi să te liniștească cu vorbe deșarte, depărtează-te de el. Căsătoria trebuie zidită pe temelia adevărului.

3. Un playboy – dacă găsești un băiat drăguț, sau mai puțin…

Vezi articol original 494 de cuvinte mai mult

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 Februarie 2014 în Meditații

 

Doamne, vino Doamne!

Am spus-o cândva, cu 24 de ani în urmă… și astăzi, încă putem striga la fel:

Vino Doamne!

Pentru cei ce și-au dat cândva viața pentru a face colțul de lume unde trăiesc un loc mai bun! Pentru cei care astăzi uită acest lucru! Pentru cei cei uită că Domnul Isus Hristos a făcut același lucru pentru noi, ca să moștenim împărăția: S-a sacrificat pe Sine, iar noi trăim azi fără Dumnezeu!

Vino Doamne!… și ai milă de noi!

Nopți lungi și triste acasă mă gândesc
Și pe voi acolo vă zăresc.
Sunt nopți pline de groază pentru mine în război,
Sunt nopți de basm acolo la voi.
Și Doamne pentru ce o viață de coșmar?

Și pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopți pline de groază când teamă mi-e să fiu,
Sunt nopți de basm de care nu mai știu.

R: Doamne, vino Doamne
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetați acest cumplit război?
De ce vă gândiți numai la voi?
Și nici nu vă pasă de mama care-și plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălți de sânge.
Și nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt,
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Iulie 2013 în Meditații, Muzica

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: