RSS

Arhive pe etichete: vesnicie

Prin daruri răspunde Divinul

(de Marius Cristian P.)

Sinistru ne scurgem nisipul vieții
În marea uitării ce zace-n abis,
Iar omul încearcă în mijlocul pieții
Să-și cumpere viața ce-o vede în vis.

Zadarnică-i este speranța lumească
Când crede că totul e în mâna sa.
Dorește sălbatic fericit să trăiască,
Iar ego-ul îi promite orice va visa.

Dar iată în zare izvorul curat
Cum drumul și-l sapă prin viață;
Și tot ce atinge este îmbălsămat
Căci este atins de-o Slavă măreață.

Nimic din ce-am face nu ar merita
Dumnezeu să ne dea recompensă,
Nici fapta, nici gândul și nici altceva
Nu mută a răsplătirii piesă.

Dar iată că totuși ne-mbracă în har
Și primim mai întâi mântuirea,
Că așa e izvorul cel fără hotar:
În cer Dumnezeu ne face primirea.

Și oricâte clipe mai apoi ar urma,
Dumnezeu credincios ne este alături
Și oricât de mult sau adânc am cădea,
Prin darul Său iarăși primim îndurări.

Și iarăși prin dar primim noi putere
Să-nvingem păcatul și-ale sale dureri,
Tot El dă tărie să stăm în picioare
Și să lucim în noapte ca niște luceferi.

Credința, speranța și dragostea ta
Sunt și ele lucrarea zidită de El,
Orice bine-ai face cu vorba sau fapta
Sunt daruri primite prin har de la Miel.

Iar orice victorie ce-n viață tu ai,
Sau perechea ce-ți mângâie sufletul,
Pentru ele nimic nu poți ca să dai
Căci prin daruri răspunde Divinul.

Sunt daruri trimise din a Sa bunătate
Ce-ți umplu de farmec întreaga ființă.
Nu pot fi plătite sau răscumpărate
Ci numai primite având pocăință.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Ianuarie 2015 în Creație personala, Poezie

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Eu sunt… Hyperion

…și oricare altul care își înțelege menirea pe acest pământ. Prin strălucire, am fost creați de Dumnezeu să strălucim.
Zilele acestea mi-am reamintit de Luceafărul, iar finalul poeziei redă oarecum un sentiment lăuntric pe care îl simt în perioada asta.

„- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate…

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.”

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.

Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă

Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri.

– Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!

El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
– Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

Ce cuvinte!… „Ci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece”… Cât de multe putem primi („catarg după catarg” etc.), și totuși suntem gata să renunțăm la veșnicie, la tot doar pentru a urma un om… un om atât de schimbător. „Și pentru cine vrei să mori?”…
Și aș vrea să închei astfel:

Și noi suntem luceferi
și-avem o strălucire,
Purtăm în noi puteri
Și-un duh de nemurire.
Dorințe, idealuri
și visuri ce ne-animă
Să nu ne depărteze
De gloria sublimă.
Păstrați în voi lucirea
Și nu o irosiți.
Călcați peste zdrobirea
de patimi și dorinți.
Păstrați în voi lucirea!
Așa-am să fac și eu.
Și-n dar e izbăvirea,
Dar de la Dumnezeu!

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

A fost cândva

(de Costache Ioanid)

A fost cândva… şi c-un fior pe pleoape,
ne-om aminti sub viţă şi smochin.
A fost cândva un nesfârşit de ape…
Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin…

Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!
Şi nevăzutul se făcu atom.
Isus umplea cu bogăţii pământul
când făuri ca frate-al Său pe om.

De dragul lui venea ades în luncă
şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.
Un singur rod, o singură poruncă,
purta un singur sâmbur de păcat.

Dar într-o zi se auzi-n ţărână:
„Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!”
Şi omu-a-ntins către păcat o mână,
iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.

A plâns în cer o inimă frăţească.
Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.
Ci trebuia un preţ să se plătească.
Şi fu gonit şi rob Adam.

Nemaiavând nimic să-i aparţie
spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,
S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,
căci numai El era deplin al Său.

Astfel din jertfă s-a născut iubirea.
Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,
Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,
ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.

Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.
Şi-n pasul veşniciilor ce vin,
mereu deplin vom şti oricare taină
şi taine noi vor rămânea deplin.

A fost cândva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,
când vom străbate veşnic ceruri noi.

Dar ca să ştim ce frângere grozavă,
ce fără margini preţ a dat Isus,
oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,
al crucii nimb va rămânea mai sus.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Martie 2014 în Literatură

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

În Casa Lui

(niște versuri simple pe care le-am compus cu câteva luni în urmă ca și o urare de bun venit în Templul lui Dumnezeu)

Frate, soră, dragi creștini,
Voi, prieteni și vecini
Ce-ați ales să fiți aici:
Să fiți binecuvântați pe veci!

Căci în Casa Lui cea sfântă,
Cel ce vine și ascultă,
Cel ce vine la-nchinare
Are parte de-ndurare!

Găsim leac vindecător
Și un Tată iubitor
Pentru-a noastre suferințe
Sau nevoi și chiar… dorințe!

Vrem ca toți care-am venit
Conform harului primit
Să-I cântăm lui Dumnezeu
Împreună, tu și eu!

Haideți toți, în chip umil,
Tânăr, vârstnic sau copil,
Să-I aducem Celui Sfânt
Darul nostru pe pământ!

Marius Cristian P.

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Iată Omul

(de Costache Ioanid)

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuşi tronul Meu…
Şi, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn…

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca duşman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ți sunt!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi
dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Doamne, vino Doamne!

Am spus-o cândva, cu 24 de ani în urmă… și astăzi, încă putem striga la fel:

Vino Doamne!

Pentru cei ce și-au dat cândva viața pentru a face colțul de lume unde trăiesc un loc mai bun! Pentru cei care astăzi uită acest lucru! Pentru cei cei uită că Domnul Isus Hristos a făcut același lucru pentru noi, ca să moștenim împărăția: S-a sacrificat pe Sine, iar noi trăim azi fără Dumnezeu!

Vino Doamne!… și ai milă de noi!

Nopți lungi și triste acasă mă gândesc
Și pe voi acolo vă zăresc.
Sunt nopți pline de groază pentru mine în război,
Sunt nopți de basm acolo la voi.
Și Doamne pentru ce o viață de coșmar?

Și pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopți pline de groază când teamă mi-e să fiu,
Sunt nopți de basm de care nu mai știu.

R: Doamne, vino Doamne
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetați acest cumplit război?
De ce vă gândiți numai la voi?
Și nici nu vă pasă de mama care-și plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălți de sânge.
Și nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt,
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Iulie 2013 în Meditații, Muzica

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Cât de mult

Cât de mult, o Doamne, cât de mult
Privești creația Ta săpată-n lut;
O lume plină de oameni agitați
Ce uită ades de cine-au fost creați.

Aștepți și azi, din zori și până seara
Și-ai așteptat demult credința să apară.
Iar omul, ce-n palma Ta a fost născut
Nepăsător trăiește de tot ce ai facut.

Cât de multă frumusețe ai pus în flori și iarbă
Și pe-ntreg pământul ai pus o verde salbă.
Cât de multă dragoste ai pus în orice ființă
Și-ntreaga Ta zidire întrece orice știință.

Cât de multe faci, o Doamne, pentru noi
Și noi suntem adesea în credință atât de moi.
Învață-ne, o Doamne, să trăim precum îți place
Și să prețuim mai mult darul Tau de har și pace.

(de Marius Cristian P.)

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: