RSS

Arhive pe etichete: Dumnezeu

Via Dolorosa (un cântec deosebit)

VERSE 1:
Down the Vía Dolorosa in Jerusalem that day
The soldiers tried to clear the narrow street
But the crowd pressed in to see
The Man condemned to die on Calvary

VERSE 2:
He was bleeding from a beating, there were stripes upon His back
And He wore a crown of thorns upon His head
And He bore with every step
The scorn of those who cried out for His death

CHORUS:
Down the Vía Dolorosa called the way of suffering
Like a lamb came the Messiah, Christ the King,
But He chose to walk that road out of
His love for you and me.
Down the Via Dolorosa, all the way to Calvary.

VERSE 1 (Spanish):
Por la Vía Dolorosa, triste día en Jerusalén
Los soldados le abrían paso a Jesús.
Más la gente se acercaba,
Para ver al que llevaba aquella cruz.

CHORUS (Spanish):
Por la Vía Dolorosa, que es la via del dolor
Como oveja vino Cristo, Rey y Señor,
Y fue Él quien quiso ir por su amor por ti y por mí.
Por la Vía Dolorosa al Calvario y a morir.

BRIDGE:
The blood that would cleanse the souls of all men
Made its way through the heart of Jerusalem.

CHORUS:
Down the Vía Dolorosa called the way of suffering
Like a lamb came the Messiah, Christ the King
But He chose to walk that road out of His love for you and me
Down the Vía Dolorosa, all the way to Calvary.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 Ianuarie 2015 în Muzica

 

Etichete: , , , , , ,

Prin daruri răspunde Divinul

(de Marius Cristian P.)

Sinistru ne scurgem nisipul vieții
În marea uitării ce zace-n abis,
Iar omul încearcă în mijlocul pieții
Să-și cumpere viața ce-o vede în vis.

Zadarnică-i este speranța lumească
Când crede că totul e în mâna sa.
Dorește sălbatic fericit să trăiască,
Iar ego-ul îi promite orice va visa.

Dar iată în zare izvorul curat
Cum drumul și-l sapă prin viață;
Și tot ce atinge este îmbălsămat
Căci este atins de-o Slavă măreață.

Nimic din ce-am face nu ar merita
Dumnezeu să ne dea recompensă,
Nici fapta, nici gândul și nici altceva
Nu mută a răsplătirii piesă.

Dar iată că totuși ne-mbracă în har
Și primim mai întâi mântuirea,
Că așa e izvorul cel fără hotar:
În cer Dumnezeu ne face primirea.

Și oricâte clipe mai apoi ar urma,
Dumnezeu credincios ne este alături
Și oricât de mult sau adânc am cădea,
Prin darul Său iarăși primim îndurări.

Și iarăși prin dar primim noi putere
Să-nvingem păcatul și-ale sale dureri,
Tot El dă tărie să stăm în picioare
Și să lucim în noapte ca niște luceferi.

Credința, speranța și dragostea ta
Sunt și ele lucrarea zidită de El,
Orice bine-ai face cu vorba sau fapta
Sunt daruri primite prin har de la Miel.

Iar orice victorie ce-n viață tu ai,
Sau perechea ce-ți mângâie sufletul,
Pentru ele nimic nu poți ca să dai
Căci prin daruri răspunde Divinul.

Sunt daruri trimise din a Sa bunătate
Ce-ți umplu de farmec întreaga ființă.
Nu pot fi plătite sau răscumpărate
Ci numai primite având pocăință.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Ianuarie 2015 în Creație personala, Poezie

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Binecuvântare (Să vină degrabă)

(de Marius Cristian P.)

Să vină degrabă în sufletul tău
Slava cerească a lui Dumnezeu,
Ca să aline din inima ta
Oricare suferință, oricât e de grea.

Prin sângele Lui am fost curățiți,
Prin Duhul cel Sfânt am fost izbăviți;
Eterna salvare se află la El,
Căci El este Drumul ce duce în cer.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Ianuarie 2015 în Creație personala, Poezie

 

Etichete: , , , , , , ,

Eu sunt… Hyperion

…și oricare altul care își înțelege menirea pe acest pământ. Prin strălucire, am fost creați de Dumnezeu să strălucim.
Zilele acestea mi-am reamintit de Luceafărul, iar finalul poeziei redă oarecum un sentiment lăuntric pe care îl simt în perioada asta.

„- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate…

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.”

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.

Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă

Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri.

– Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!

El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
– Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

Ce cuvinte!… „Ci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece”… Cât de multe putem primi („catarg după catarg” etc.), și totuși suntem gata să renunțăm la veșnicie, la tot doar pentru a urma un om… un om atât de schimbător. „Și pentru cine vrei să mori?”…
Și aș vrea să închei astfel:

Și noi suntem luceferi
și-avem o strălucire,
Purtăm în noi puteri
Și-un duh de nemurire.
Dorințe, idealuri
și visuri ce ne-animă
Să nu ne depărteze
De gloria sublimă.
Păstrați în voi lucirea
Și nu o irosiți.
Călcați peste zdrobirea
de patimi și dorinți.
Păstrați în voi lucirea!
Așa-am să fac și eu.
Și-n dar e izbăvirea,
Dar de la Dumnezeu!

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Datoria de a rămâne cu mintea întreagă

O studentă creștină din Lituania, pe nume Leonas Sileikis, a trebuit să se prezinte în fața unei comisii formată din șapte profesori pentru a fi chestionată în legătură cu credința creștină pe care Leonas o susținea și o practica.
Studenta a fost întrebată ce părere are despre cărțile ateiste.
– Sunt pline de minciuni și calomnii, a răspuns Leonas liniștită.
Atunci un profesor ateu i-a ținut un discurs împotriva credinței creștine și a încheiat întrebând-o dacă renunță la credința ei.
– Cred că nu voi înceta să cred, i-a răspuns studenta cu îndrăzneală.
Directorul școlii i-a explicat tatălui ei, care era de față, că religia este periculoasă. Tatăl studentei a răspuns: „Nu religia este periculoasă, ci faptul că dumneavoastră o călcați în picioare. De aceea elevii nu-și mai respectă profesorii, studenții consumă alcool și droguri, fumează și duc o viață dezordonată.”
Directorul a continuat dându-și importanță: „Având în vedere că în zilele noastre puțini oameni se mai duc la biserică, e bine să fim de partea majorității.”
Dl. Sileikis i-a replicat: „Numai cadavrele sunt duse de apă. Cei vii înnoată împotriva curentului.”
Atunci, profesorii l-au avertizat: „Cu astfel de idei fiica dumneavoastră nu-și va mai putea continua studiile.” Dar dl. Sileikis a răspuns: „Nu credința ei este piedica, ci concepțiile dumneavoastră. Și apoi, la ce bun să studiezi dacă trebuie să renunți la valoarea cea mai nobilă: credința personală în Iisus Hristos?”
Familia Sileikis trăia și practica credința despre care scrie sfântul apostol Pavel în epistola sa către evrei: „Și fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că-i răsplătește pe cei care-L caută.” (Evrei 11:6)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 Iunie 2014 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Nu-i singur Iuda vinovat

Nu-i singur Iuda vinovat
De sângele ce se dădu
(:Nici marii preoţi, nici Pilat,
Ci lumea-ntreagă prin păcat,
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu drumul greu spre Golgota,
Nici biciul când Isus căzu,
(:Şi-atât nici crucea nu-L durea,
Cât noi, povara cea mai grea
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu patru cuie L-au străpuns
Când trupul silnic se zbătu,
(:Ci noi cu sufletul ascuns
Cu mii de patimi l-am străpuns
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu farisei şi cărturari,
Nu preoţi de frunte, nu!
(:Ci noi am râs cu ochi murdari
Ci noi suntem cei doi tâlhari
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu-n stâncă, printre lilieci,
Şi nu sub lespede zăcu
(:L-am îngropat ca pentru veci
Sub piatra unor forme reci
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Şi-acum Isus, cel condamnat
Azi El te-ntreabă:da ori nu?
(:Eşti sau nu eşti vinovat?
Eu am spus ”da” şi-am fost iertat
Dar tu? dar tu?:)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Martie 2014 în Literatură, Muzica

 

Etichete: , , , , , , , , ,

A fost cândva

(de Costache Ioanid)

A fost cândva… şi c-un fior pe pleoape,
ne-om aminti sub viţă şi smochin.
A fost cândva un nesfârşit de ape…
Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin…

Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!
Şi nevăzutul se făcu atom.
Isus umplea cu bogăţii pământul
când făuri ca frate-al Său pe om.

De dragul lui venea ades în luncă
şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.
Un singur rod, o singură poruncă,
purta un singur sâmbur de păcat.

Dar într-o zi se auzi-n ţărână:
„Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!”
Şi omu-a-ntins către păcat o mână,
iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.

A plâns în cer o inimă frăţească.
Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.
Ci trebuia un preţ să se plătească.
Şi fu gonit şi rob Adam.

Nemaiavând nimic să-i aparţie
spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,
S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,
căci numai El era deplin al Său.

Astfel din jertfă s-a născut iubirea.
Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,
Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,
ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.

Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.
Şi-n pasul veşniciilor ce vin,
mereu deplin vom şti oricare taină
şi taine noi vor rămânea deplin.

A fost cândva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,
când vom străbate veşnic ceruri noi.

Dar ca să ştim ce frângere grozavă,
ce fără margini preţ a dat Isus,
oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,
al crucii nimb va rămânea mai sus.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Martie 2014 în Literatură

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: