Euforia continuă

A trecut o săptămână de la Revelion, iar efectul timpului petrecut la trecerea dintre ani este încă vie și îmbălsămată. Continui să râd și să mă simt într-o stare euforică chiar și după atâtea zile. Șcene și imagini clare de parcă abia ieri s-au întâmplat încă sunt prezente pe bulevardele cerebelului meu (și al altora).

De mâine reîncepem cursurile, dar parcă nu reprzintă o amenințare, deși am atâtea eseuri și teme de făcut. Sunt relativ inconștient și suficient de distrat încât nu m-am impacientat până acum. Iar ca meniul să fie complet, sâmbăta care urmează ne paște o excursie undeva pe munte. Altă serie de amintiri frumoase, amuzament și de timp plăcut.

Deși anul 2012 se presupune că va fi un an deosebit (din punct de vedere al calendarului Mayaș, al puterilor economice mondiale și al altor aiureli), deși propriile mele viziuni nu-mi sunt prea favorabile, deși starea mea spirituală și financiară nu sunt extraordinare, totuși… există o bucurie liniștită… o speranță retrezită… un imbold spre viitor… un suflu de împrospătare. Cu toate că ziua de mâine este la fel de incertă ca și cea de poimâine, undeva la orizont se întâmplă ceva… ceva greu de văzut sau înțeles.

Și totuși, euforia continuă ! Voi păși în continuare, savurând fiecare pas al vieții. Voi înainta atâta timp cât există înainte !!

 

Practică

Am avut ieri parte de o experiență nouă și plăcută. Am fost undeva pe la biserica universală Harul pentru a începe practica pentru facultate. Eram cu un grup de colegi și, ca orice boboci, ne-am prezentat și noi pe acolo neștiind în detaliu la ce să ne așteptăm. Am fost repartizați la grădinița socială (cred că așa îi zice), 3 dintre noi la grupa mare, iar ceilalți 3 (aici fiind și eu) la grupa mică.

Problema e că profesoara noastră de psihologie ne-a spus abia DUPĂ ce am gustat din această activitate că lucrarea cu copiii este molipsitoare; după ce te implici, ajungi să-i îndrăgești. Ne-ar fi putut spune asta dinainte, să ne prevină măcar. Poate m-aș mai fi gândit o dată înainte de a face acest pas. Oricum, practica trebuie făcută, fiind parte din obligația structurată de facultate. Dar cu copiii care aproape că vroiau să plece cu mine și mă întrebau: „mai vii și mâine?” cum rămâne?

Adevărul este că persoanele cele mai dornice de relație și afectivitate sunt copiii. Au ceva magic în ei pus de Dumnezeu. Mai ales într-o astfel de grădiniță, unde fiecare vine din medii de viață diferite, au personalități și învățături diferite… și totuși, fiecăruia dintre ei îi place să fie mângâiat, băgat în seamă, să-i vorbești, să-i privești numai; dăruiește-le acestea și ei se vor simți speciali, vor simți că nu trăiesc singuri, ci că trăiesc cu adevărat.

Pe lângă asta, copiii sunt oglinda celor în preajma cărora stau. Prin ei, poți descifra și înțelege multe taine despre sufletul oamenilor. Un exemplu simplu este acela când îi vezi cum reacționează în preajma unui adult: pot depista foarte clar cum îi este inima acelei persoane în funcție de cât de mult se apropie cei mici de ea. Copiii simt inima, caracterul și firea omului și reacționează precum un magnet: fie sunt atrași, fie se îndepărtează.

Apoi, ei imită foarte repede comportamentul celor mari. Așa că ai grijă ce spui sau ce faci în fața lor, căci ei sunt cel mai performant radar al acțiunilor tale; așa vei fi dat în vileag în societate, când copil va face în public ceea ce faci tu în taină.

Știu că lucrul cu copiii nu se rezumă doar la a sta cu ei, a cânta un cântecel sau a recita o pozie… timpul petrecut cu ei nu cred că poate fi numit un timp de relaxare, căci nervii și îndelunga răbdare sunt puse la grea încercare. Dar pasiunea dedicării transformă dificultatea într-un miracol.