Sinistru ne scurgem nisipul vieții
În marea uitării ce zace-n abis,
Iar omul încearcă în mijlocul pieții
Să-și cumpere viața ce-o vede în vis.
Zadarnică-i este speranța lumească
Când crede că totul e în mâna sa.
Dorește sălbatic fericit să trăiască,
Iar ego-ul îi promite orice va visa.
Dar iată în zare izvorul curat
Cum drumul și-l sapă prin viață;
Și tot ce atinge este îmbălsămat
Căci este atins de-o Slavă măreață.
Nimic din ce-am face nu ar merita
Dumnezeu să ne dea recompensă,
Nici fapta, nici gândul și nici altceva
Nu mută a răsplătirii piesă.
Dar iată că totuși ne-mbracă în har
Și primim mai întâi mântuirea,
Că așa e izvorul cel fără hotar:
În cer Dumnezeu ne face primirea.
Și oricâte clipe mai apoi ar urma,
Dumnezeu credincios ne este alături
Și oricât de mult sau adânc am cădea,
Prin darul Său iarăși primim îndurări.
Și iarăși prin dar primim noi putere
Să-nvingem păcatul și-ale sale dureri,
Tot El dă tărie să stăm în picioare
Și să lucim în noapte ca niște luceferi.
Credința, speranța și dragostea ta
Sunt și ele lucrarea zidită de El,
Orice bine-ai face cu vorba sau fapta
Sunt daruri primite prin har de la Miel.
Iar orice victorie ce-n viață tu ai,
Sau perechea ce-ți mângâie sufletul,
Pentru ele nimic nu poți ca să dai
Căci prin daruri răspunde Divinul.
Sunt daruri trimise din a Sa bunătate
Ce-ți umplu de farmec întreaga ființă.
Nu pot fi plătite sau răscumpărate
Ci numai primite având pocăință.
Rapunzel:
All those days watching from the windows
All those years outside looking in
All that time never even knowing
Just how blind I’ve been
Now I’m here, blinking in the starlight
Now I’m here, suddenly I see
Standing here, it’s all so clear
I’m where I’m meant to be (Chorus)
And at last I see the light
And it’s like the fog has lifted
And at last I see the light
And it’s like the sky is new
And it’s warm and real and bright
And the world has somehow shifted
All at once everything looks different
Now that I see you
Eugene(Flynn):
All those days chasing down a daydream
All those years living in a blur
All that time never truly seeing
Things, the way they were
Now she’s here shining in the starlight
Now she’s here, suddenly I know
If she’s here it’s crystal clear
I’m where I’m meant to go
Rapunzel & Eugene (Flynn):
And at last I see the light
Eugene (Flynn):
And it’s like the fog has lifted
Rapunzel & Eugene (Flynn):
And at last I see the light
Rapunzel:
And it’s like the sky is new
Rapunzel & Eugene (Flynn):
And it’s warm and real and bright
And the world has somehow shifted
All at once, everything looks different
Now that I see you,
Now that I see you.
A fost cândva… şi c-un fior pe pleoape,
ne-om aminti sub viţă şi smochin.
A fost cândva un nesfârşit de ape…
Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin…
Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!
Şi nevăzutul se făcu atom.
Isus umplea cu bogăţii pământul
când făuri ca frate-al Său pe om.
De dragul lui venea ades în luncă
şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.
Un singur rod, o singură poruncă,
purta un singur sâmbur de păcat.
Dar într-o zi se auzi-n ţărână:
„Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!”
Şi omu-a-ntins către păcat o mână,
iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.
A plâns în cer o inimă frăţească.
Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.
Ci trebuia un preţ să se plătească.
Şi fu gonit şi rob Adam.
Nemaiavând nimic să-i aparţie
spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,
S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,
căci numai El era deplin al Său.
Astfel din jertfă s-a născut iubirea.
Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,
Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,
ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.
Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.
Şi-n pasul veşniciilor ce vin,
mereu deplin vom şti oricare taină
şi taine noi vor rămânea deplin.
A fost cândva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,
când vom străbate veşnic ceruri noi.
Dar ca să ştim ce frângere grozavă,
ce fără margini preţ a dat Isus,
oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,
al crucii nimb va rămânea mai sus.
Imagine you and your spouse building a brick wall together. One of you may primarily be the initiator, while the other will likely primarily be a helper.
What would it be like if one or the other of you refused to do his or her part? Instead, he/she either does nothing or criticizes everything his/her spouse is trying to build. Worse yet, imagine while one’s back is turned, the other knocking down the bricks and rocks that he/she had built up. In either case, the wall doesn’t progress and the conflict between husband and wife continually escalates. Eventually, the project is completely neglected. From time to time he/she comes and looks wistfully at that section of the wall but the weeds have grown and the tools have rusted. All hope of ever building anything is lost.
This scenario is repeated over and over in most struggling marriages. A husband tries to build godly headship in the home but his wife opposes or undermines him. A wife tries to initiate biblical parenting, but he won’t get involved. He tries to initiate sexual intimacy and she won’t respond. She wants deeper communication but he refuses to engage. And so it goes.
When was the last time you reflected on the „marriage wall” you’re building together? Are the roles clear? Is there passivity, undermining, or obstruction going on? Has stubbornness brought you to an impasse? If so, what needs to happen to resolve the issues and start building as partners again?
(From Biblical Answers for Struggling Marriages:31 Lessons for Marriage at an Impasse)
1. Turn off the TV. The values most programs promote are destructive to your family.
2. Sit down to eat together. Numerous studies demonstrate that eating meals together keeps kids from high risk behavior.
3. Tell your spouse you love him/her, and share three things you admire and appreciate about him/her. Affirmation builds marriage like few other things (It works for kids too).
4. Share non-sexual touch with each family member. Give a hand, foot, or neck massage, give a hug, squeeze a hand, or comb someone’s hair. Younger kids love to wrestle too. We all need proper physical affection.
5. Take a few minutes to read God’s Word and pray together. Your family needs God’s grace, God’s truth, and God’s blessing more than anything else.
Cât de mult, o Doamne, cât de mult
Privești creația Ta săpată-n lut;
O lume plină de oameni agitați
Ce uită ades de cine-au fost creați.
Aștepți și azi, din zori și până seara
Și-ai așteptat demult credința să apară.
Iar omul, ce-n palma Ta a fost născut
Nepăsător trăiește de tot ce ai facut.
Cât de multă frumusețe ai pus în flori și iarbă
Și pe-ntreg pământul ai pus o verde salbă.
Cât de multă dragoste ai pus în orice ființă
Și-ntreaga Ta zidire întrece orice știință.
Cât de multe faci, o Doamne, pentru noi
Și noi suntem adesea în credință atât de moi.
Învață-ne, o Doamne, să trăim precum îți place
Și să prețuim mai mult darul Tau de har și pace.
Din ceruri, dintr-o dată, prin vuietul de vânt,
Răsună cu putere cuvântul Celui Sfânt.
Și ca răspuns la toate câte-am întrebat,
Ca și lui Iov îmi spune că singur n-am umblat.
Și vocea-I ca de tunet îmi zguduie ființa,
Și cu putere El îmi mustră conștiința.
„Unde fără Mine crezi că poți trăi
Când viața și cu moartea tu nu poți să le știi?
Unde printre oameni să te ascunzi ai vrea
Când toata omenirea-i născută-n palma mea?
Unde fără Mine să poți să te-odihnești
Și visul tău de viață în noapte să-l trăiești?
De-ai știi că nemurirea se află-n șoapta Mea
Și-n cer împărăția cu Mine-o poți avea,
De-ai știi toată puterea ce-n tine o pot pune
De ce mai stai departe, departe, fără Mine?
Te rog, adu-ți aminte că ești creația Mea
Și vino lângă Mine, acum e șansa ta!
Mireasmă tu ești în bolta de seară,
Venită din raza cerescului cânt.
Umblând între stele, aduci primăvară
Și-n urma ta cântă și cer și pământ.
Un susur duios îmi scaldă ființa,
Atunci când vorbești spre mine încet.
Și-aproape că simt că-mi pierd cunoștiința
Și inima-mi zbate să iasă din piept.
Podoaba de flori ce umple câmpia
Îți este cununa ce șade pe cap,
Și-atunci când te văd îmi dai bucuria
Și de orice durere din suflet eu scap.
Iubirea și viața alături de tine
Sunt daruri venite din cerul înalt.
Răspunsul îmi ești la multe suspine
Venit de la tronul făcut din smarald.
Aș vrea să pot ține în mâinile mele
Din timpul ce curge etern în pustiu,
Să stau lângă tine acolo-ntre stele
Și veșnic alături de tine să fiu.
Probabil că m-am crezut vreun fel de Superman… sau cineva care, odată ce a căpătat credință în Dumnezeu, devine indistructibil… numai că lucrurile nu stau chiar așa de simplu. Nu vreau să spun că aș fi fost dezamăgit din partea cerului, nici măcar nu am de gând să insinuez așa ceva. Ci mai degrabă m-a izbit realitatea stării mele înaintea atotputerniciei și măreției lui Dumnezeu; păcatul și slăbiciunile mele înaintea luminii lui Dumnezeu nu pot fi ascunse. Acum, nici măcar de mine însumi nu le mai pot ascunde, că prin conștiință și prin Cuvântul Său, El mi le pune în fața ochilor de parcă aș privi într-o oglindă.
Dar acesta cred că este un lucru bun: pentru că dacă lui Dumnezeu nu i-ar mai fi păsat de mine, nu s-ar mai obosi să-mi tulbure conștiința. Și este foarte adevărat ce am învățat recent: cuvintele oamenilor nu sunt sfinte și, prin urmare, nu au puterea să ne sfințească; doar Cuvântul lui Dumnezeu (Scriptura) conține cuvinte sfinte. Datoria noastră este să le împlinim în viața noastră dacă vrem să fim plăcuți lui Dumnezeu. Iar atunci când întunericul vine peste sufletul nostru (pentru că vine… la fiecare în parte, în moduri și timpuri diferite), tot Cuvântul lui Dumnezeu ne va scoate iar la lumină, exact ca în psalmul 23. De aceea, vreau să scriu cu mâna mea acest psalm, pentru că tot așa mă simt și eu scos dintr-o „vale întunecată” de către Tatăl Ceresc.
PSALMUL 23 (O cântare a lui David)
Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
Avem parte de îndurarea lui Dumnezeu mai mult decât sunt pregătiți să credem. Dar înțelegerea noastră nu va schimba caracterul lui Dumnezeu. El va privi în continuare către noi prin Fiul Său, Isus Hristos. Și El ne va da putere să răzbatem prin furtuni, să ieșim din întuneric și să înaintăm spre Împărăția Cerească!
Orice floare, orice nor,
Orice este trecător,
Ce răsare și apune
Și-a trecut în zbor prin lume,
Tu mereu te-nseninezi,
Tot mai mult tu radiezi.
Umpli lumea de lumină
Cu o dragoste senină.
Și tu crești și crești mereu
Tot mai mult sufletul meu.
Și când dorm sau mă trezesc
Mamă dragă, te iubessc!
Am citit în dimineața aceasta un text din Evanghelia lui Matei, iar un fragment se referă la un moment din viața lui Isus când El ajunge în ținutul Gadarenilor, unde îl întâmpină doi oameni posedați care au ieșit din morminte (Matei 8:28-32). Aceștia strigau: „Ce legătură este între noi și Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu?” Îmi place că acest pasaj arată că și dracii înșiși recunosc că nu există nicio legătură între Dumnezeu și demoni, între lumină și întuneric.
La fel este și cu noi, care am fost răscumpărați prin jertfa lui Isus: acum îi aparținem lui Dumnezeu, El ne numește fii ai Săi și nu trebuie să mai avem nicio legătură cu influențele demonice, cu lumea și cu întunericul. Cu câteva versete mai înapoi, Isus se afla într-o corabie, pe mare. Și deși era o furtună mare, pentru că Isus era prezent acolo, și ceilalți oameni se aflau la adăpost. Alături de Dumnezeu, pot veni orice încercări, orice demoni, orice nenorociri… noi nu avem legătură cu ele, ci ne aflăm sub ocrotirea Dumnezeului Cel Sfânt !
Dar ce este mai interesant abia urmează! „Dracii rugau pe Isus și ziceau: Dacă ne scoți afară din ei (din oameni), dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.” (versetul 31) Și uimitor este răspunsul lui Isus: „Duceți-vă!” … Dracii, în întunecimea lor, știu să înalțe o rugăciune înaintea Fiului lui Dumnezeu. Și nu doar atât! Aceasta este și ascultată!
Iar noi, oamenii, care considerăm că nu suntem întocmai ca și dracii, de ce ne este așa de greu să înălțăm rugăciuni Celui care are autoritate și putere să le împlinească? De ce nu o facem, noi, cei pentru care a venit Isus pe pământ ca să ne salveze? Sau dacă ne rugăm, de ce nu o facem cu credință?
Să întărim credința noastră în Dumnezeu și să rămânem în prezența Lui protectoare! Este unul din lucrurile pe care El le așteaptă din partea noastră. Să nu-i lăsăm pe demoni să ne arată cum să ne rugăm, să ne învețe ceea ce noi trebuie deja să știm și să facem! Dumnezeu ascultă rugăciunea oricui !
Anunțam într-un articol mai vechi despre lansarea continuării jocului Star Wars: The Force Unleashed, continuare la care inițial nu mă așteptam, deoarece niciuna dintre cele două finaluri ale primei ărți nu prea lăsa loc de continuare. Și totuși, iată-l aici! Forța se dezlănțuie încă o dată, aducându-l pe protagonistul jocului în niște situații neașteptate.
Această a doua parte a producției îl readuce pe scenă pe Starkiller, ucenicul secret al întunecatului Lord Vader. După ce se trezește aflând că este o clonă, Starkiller este vânat de gânduri și viziuni, pe care maestrul său le consideră „amintiri ale unui om mort, un efect secundar al procesului de clonare”. Deși extrem de confuz, personajul se agață puternic de speranța că totul este o minciună și că au existat lucruri adevărate pentru el. În momentul critic, evadează din mâna maestrului său și de pe planeta Kamino pentru a porni în căutarea celor dragi lui pe care crede că îi are. Și într-adevăr, îl regăsește pe generalul Kota, cel care l-a învățat ce înseamnă să fi un Jedi, ce înseamnă speranța și ce înseamnă să lupți pentru o cauză bună.
După ce îl salvează pe general din situația dificilă în care se afla, pornesc împreună, dar cu scopuri diferite de această dată, către Kamino. Generalul Kota aduce rămășițele Republicii pentru a da o lovitură neașteptată Imperiului. Dar Starkiller are alt gând: el trebuie să o salveze pe Juno, cea care l-a învățat ce este dragostea și care se află acum în mâna legendarului Vader. Ajungând acolo însă, are de confruntat gânduri și viziuni malefice, situații de necrezut și nu în ultimul rând, pe fostul său maestru Darth Vader. Încă o dată se află pus în situația de a alege între calea întunecată și calea luminii.
Este un joc antrenant, captivant, destul de scurt (l-am terminat într-o noapte, cu puțin înaintea Anului Nou), cu o grafică excelentă și o atmosferă deosebită. Am parcurs fiecare capitol savurând evenimentele, simțindu-mă chiar în pielea personajului. Cu o poveste complexă ce cuprinde speranță, amăgire, eșec, dragoste, bătălii epice, prietenie și multe alte lucruri asemănătoare, este un joc pe care îl recomand oricui, fie că este fan sau nu al seriei Star Wars (eu personal nu sunt).
Poate că sunt un sentimentalist… poate că sunt romantic… poate că am și o trăsătură melancolică… poate că sunt poet… 🙂 dar acum am revăzut această minunată reclamă la centura de siguranță, care mai spune și altceva în afară de protecția din timpul șofatului…
…este protecția pe care o oferă familia !
În acest început de an, îmi doresc pentru 2012 (și nu numai) ca acest lucru să se îmbunătățească în viața mea și a voastră și să fim binecuvântați cu acea centură unică, potrivită fiecărui suflet în parte ! Să fim înconjurați de dragoste, de familie, de cei dragi și de puterea de a înainta alături de ei !
Metamorphosis 