RSS

Arhive pe etichete: iertare

Cât de mult

Cât de mult, o Doamne, cât de mult
Privești creația Ta săpată-n lut;
O lume plină de oameni agitați
Ce uită ades de cine-au fost creați.

Aștepți și azi, din zori și până seara
Și-ai așteptat demult credința să apară.
Iar omul, ce-n palma Ta a fost născut
Nepăsător trăiește de tot ce ai facut.

Cât de multă frumusețe ai pus în flori și iarbă
Și pe-ntreg pământul ai pus o verde salbă.
Cât de multă dragoste ai pus în orice ființă
Și-ntreaga Ta zidire întrece orice știință.

Cât de multe faci, o Doamne, pentru noi
Și noi suntem adesea în credință atât de moi.
Învață-ne, o Doamne, să trăim precum îți place
Și să prețuim mai mult darul Tau de har și pace.

(de Marius Cristian P.)

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Aprilie 2013 în Creație personala, Poezie

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Un colind foarte frumos

Ieri am auzit un colind pentru prima dată și care mi-a plăcut foarte mult. Mai rar găsești astfel de versuri. Așa că, imediat cum am ajuns acasă l-am căutat și îl împărtășesc și cu voi. Să vă bucurați de sărbători și să vă gândiți pentru ce sărbătorim!

„Pe-un pătul de fân şi floare,
tare greu
s-a născut Copilul Soare,
tare greu.
Dar în casa ta, vecine,
n-ai o mână de sulfine,
să se nască şi la tine
Dumnezeu?

Ia auzi ce vânt subţire,
subţirel
bate rău printre cămile,
subţirel…
Iar tu, om cu minte-naltă,
stai cu inimă de piatră.
N-ai tu oare-un colţ de vatră
pentru El?

Plânge Pruncul ca o mierlă,
plâns nespus,
că în iesle nimeni pernă
nu i-a pus.
Iar tu-n casa ta frumoasă
te-ai culcat şi nici nu-ţi pasă.
Nu vrei tu să-L iei în casă
pe Isus?

Sus în Cer cu dor de frate,
sus în Cer,
El ţi-a pregătit palate,
sus în Cer.
Iar tu, inimă amară,
cum de-L poţi lăsa afară,
ca de dor şi frig să moară,
pui stingher?

Peste valea cea de plângeri,
auzi tu?
Auzi corul cel de îngeri,
auzi tu?
Omule cu uşă strâmtă,
oare nu te înspăimântă
că tot Cerul stă şi cântă
şi tu nu?

Iată, vin păstorii-n grabă
pe pământ,
şi de Prunc pe toţi ne-ntreabă
pe pământ.
Hai vecine la ferestre,
haide să le dai de veste
că-i aici la tine-n iesle
Pruncul Sfânt!”

(versuri de Costache Ioanid)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Decembrie 2012 în Meditații, Muzica

 

Etichete: , , , , , , ,

Ninive

În Asiria de demult
Când trăiau măreții regi,
Și-a războaielor tumult
Ce nicicând nu le-nțelegi,

E-o puternică cetate
Cu popoarele native
Și cu zidurile-nalte:
Este falnica Ninive.

Nu te temi de foc și foame,
Tu cunoști multe remedii,
Iar cu brațul tău cel tare
Ai înfrânt multe asedii.

Te mândrești cu-ai tăi arcași,
Te încrezi în călăreți,
Doar ruine-n urmă lași,
Pradă șoimilor semeți.

***
Însă-n ceruri se aude
La divina adunare,
În văzduhurile surde,
O puternică strigare:

„ – Tu, cetate întărită!
Între neamurile toate
Tu de sânge ești stropită
Și ești plină de păcate.

Suflete nevinovate
Au murit sub mâna ta,
Și în cercuri de ispite
Ai ucis neprihănirea.

Dar acum sosit-a timpul
Să plătești tot ce-ai făcut.
Căci în lume adus-ai focul
Și de foc vei fi pierdut.

Pedepsirea te așteaptă
Și în patruzeci de zile,
Când vei fi la judecată,
Te voi face de rușine!”

***
Dar când strigătul pieirii
La Ninive a ajuns,
Sub însemnul pocăirii
Pe de-a-ntregul s-a supus.

Proorocul și Ninive,
Au greșit, dar s-au smerit.
Ce-ai ales dar, tu, creștine?
Ce-ai făcut? Cum ai trăit?

Este-un ceas de cercetare!
Este timpul să te-ndrepți!
Să ceri Domnului iertare
Și iertare ai să capeți!

(Marius Cristian P.)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Noiembrie 2011 în Creație personala, Poezie

 

Etichete: , , , , , , , ,

Transformă apa în vin !

O imagine și un gând. Chiar acum, în fața calculatorului, una o provoacă pe cealaltă. Cât de rapid poate conlucra Duhul lui Dumnezeu cu mintea omului… Aveam în minte să postez altceva (și vă asigur că era mult mai neinspirat), dar am văzut o imagine… Și instantaneu am văzut o mulțime de alte lucruri. Între gândurile mele răsună acum, concomitent, întrebări și răspunsuri.

Cât de mari sunt visurile pe care dorim să le realizăm? Cât de profunde sunt aspirațiile noastre? Care sunt cele mai arzătoare dorințe pe care le avem?… Și care sunt capacitățile noastre omenești? Limitele ce ne îngrădesc? Care sunt resursele de care dispunem? Vrem să facem atât de multe, dar se pare că avem atât de puține… Vrem să pășim atât de sus, și totuși avem atât de puține trepte… Incompleți, nesătui și muritori; asta suntem.

Și ce dacă! Am primit puțin? Ce ne împiedică să sporim și să îmbogățim ceea ce avem?… Problemele ne pun piedici? De ce să le dăm cinste și să ne lăsăm învinși? Dorim să facem lucruri mari? Să începem cu cele mici ! Nu avem putere sau alte resurse? Are Isus destule și pentru noi. A avut El viața veșnică să ne-o dea în dar, cu cât mai mult celelalte fleacuri. Isus din apă a făcut vin! Din ceva, a făcut ceva mai bun. Iar noi avem aceeași misiune: din ceea ce avem să facem ceva mai bun. Să ne aducem contribuția. Mulți se scuză că dacă ar fi avut mai mulți bani, ar fi putut ajuta mai bine. Poate că nu ai bogății materiale, dar poate ai prieteni care îți sunt alături. Poate că nu-i ai, dar poate ai o îndemănare specială. Poate că n-o ai, dar cunoști anumite lucruri. Poate că nu le știi, dar poate că ești capabil să alini inima cuiva. Ce te reține să folosești ceea ce ai?

Eșecul cel mai mare pândește dinainte de a începe tu să faci ceva! Nu este nevoie ca tu să fii distrus pentru ca lucrarea încredințată ție să nu fie îndeplinită; ci este de ajuns ca tu să fii amăgit să n-o mai începi. Dacă o începi, sunt multe posibilități de a te face să abandonezi. Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii de bine să nu facă nimic.

De aceea Domnul Isus, în majoritatea pildelor Sale, a pus accent pe roade, pe felul cum aducem înapoi talantul (lucrul) care ne-a fost încredințat. Dumnezeu a făcut lumea din neant, din nimic. Deci noi avem acum un material de bază cu care să începem să lucrăm, căci nu pornim de la nimic.

Din ceva, să facem ceva și mai bun! Să transformăm apa în vin! Să facem ca viața noastră să conteze! Să facem ca fiecare clipă să fie valoroasă! Poate că nu vor mai fi multe clipe… dar acestea care sunt, pot fi îmbogățite! Nu rămâne fără speranță! Nu sta în depresie, teamă sau ignoranță! Sunt atâtea lucruri, atâția oameni, care au nevoie de tine și de mine…

Eu mi-am ales să-mi întind mâinile și să cuprind universul. Dar tu?…

(vezi de asemenea și articolul „Metamorfoza darului”)

 
3 comentarii

Scris de pe 15 Noiembrie 2011 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mă iubești cu adevărat?


M-am trezit într-o dimineață devreme, ca să admir răsăritul soarelui… frumusețea creației lui Dumnezeu nu poate fi redată în cuvinte! În timp ce priveam, I-am adus laude lui Dumnezeu pentru frumusețea lucrării Lui. Stând acolo, am simțit prezența Domnului alături de mine. El m-a întrebat:
Mă iubești?
Bine-nțeles că Te iubesc, Doamne! i-am răspuns. Tu ești Domnul și Mântuitorul meu!
Apoi m-a întrebat:
Dacă ai fi handicapat fizic, m-ai iubi și atunci?
Eram descurajat… Mi-am privit mâinile și picioarele și restul trupului și m-am întrebat oare câte lucruri n-aș mai putea face dacă aș fi handicapat, lucruri pe care le socotesc normale. Și I-am răspuns:
Doamne, n-ar fi ușor, dar totuși Te-aș iubi!
Atunci Domnul mi-a spus:
Dacă ai fi orb, ai iubi și atunci creația Mea și M-ai iubi și pe mine?
Cum aș putea iubi ceva ce nu pot vedea?… Dar m-am gândit la toți oamenii orbi din lume și la faptul că mulți dintre ei Îl iubesc pe Dumnezeu și creația Lui. Și I-am răspuns: „Mi-e greu să mă gândesc la așa ceva, dar totuși Te-aș iubi!”
Domnul m-a întrebat:
Dar dacă ai fi surd, ai asculta Cuvântul Meu?
Cum aș putea asculta dacă aș fi surd?… Atunci am înțeles: ca să asculți Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie doar să-l auzi cu urechile, ci trebuie să-l asculți cu inima. Și I-am răspuns: „Doamne, n-ar fi ușor, dar aș asculta Cuvântul Tău!”
Atunci Domnul m-a întrebat:
Dar dacă ai fi mut, ai lăuda Numele Meu și atunci?
Cum aș lăuda fără glas? Am înțeles din nou: Dumnezeu vrea să-i cântăm din inimă și din suflet. Sunetele nu au mare importanță; și noi nu Îl lăudăm pe Dumnezeu doar prin cântări, ci chiar și atunci când suntem persecutați Îi aducem slavă lui Dumnezeu pein recunoștința noastră. I-am răspuns: „Chiar dacă nu aș putea cânta în cuvinte, tot aș lăuda Numele Tău!”
Și Dumnezeu m-a întrebat:
Mă iubești cu adevărat?
Cu curaj și cu convingere fermă I-am răspuns:
Da, Doamne! Te iubesc pentru că Tu ești singurul Dumnezeu adevărat!
Am crezut că am răspuns bine, dar Dumnezeu m-a întrebat:
Dacă mă iubești, de ce păcătuiești?
Doamne, sunt doar un om, nu sunt perfect! I-am răspuns. Dar Domnul m-a întrebat iar:
De ce în vremuri de pace și bunăstare te îndepărtezi cel mai mult de Mine? De ce numai în vremuri de necaz te rogi din toată inima?
N-am putut da niciun răspuns, doar lacrimi. Domnul a continuat:
De ce cânți numai la adunare? De ce mă cauți numai în ceasul de închinare? De ce te rogi atât de egoist? De ce îmi ești necredincios?
Și lacrimile au continuat să-mi curgă pe obraz.
De ce ți-e rușine de Mine? De ce nu răspândești Vestea Bună? De ce în vremuri de prigoană ceri ajutorul de la oameni și nu alergi la Mine? De ce cauți scuze când îți dau ocazia să slujești Numele Meu?
Am încercat să răspund, dar nu am găsit niciun răspuns.
Ești binecuvântat cu viața. Te-am creat să n-o ierosești. Te-am binecuvântat cu talent ca să Mă servești, dar tu fugi de Mine. Ți-am revelat Cuvântul Meu, dar nu te adâncești în el. Ți-am vorbit, dar urechile ți-au fost închinse. Ți-am trimis slujitori de-ai Mei și tu ai stat nepăsător când ei erau respinși. Ți-am auzit rugăciunile și ți-am răspuns la toate. Dar, Mă iubești tu cu adevărat?
N-am putut răspunde. Cum să-I răspund? M-a copleșit rușinea. N-aveam nicio scuză. Cu inima zdrobită și cu lacrimi pe obraz am spus:
Doamne, iartă-mă! Nu sunt vrednic să fiu copilul Tău!
Și Domnul mi-a răspuns:
Tu ești al Meu prin har și nu prin merit!
Am spus:
Doamne, oare vei continua să mă iubești? De ce mă ierți?
Domnul mi-a răspuns:
Te iubesc pentru că te-am creat. Tu ești copilul Meu și Eu nu te voi părăsi niciodată. Când plângi, Mi-e milă de tine și plâng cu tine. Când strigi de bucurie, râd și Eu cu tine. Când ești descurajat, Eu te încurajez. Când cazi, Eu te ridic. Când ești obosit, Eu te port pe brațe. Eu voi fi cu tine până la sfârșitul zilelor și te voi iubi întotdeauna!
Niciodată nu am plâns cu atâta amar. Cum am putut fi atât de nepăsător? Cum am putut zdrobi atât de mult inima lui Dumnezeu? Domnul mi-a întins brațele și am văzut urma cuielor în palmele Sale. M-am închinat la picioarele Domnului Isus Cristos, Mântuitorul meu și pentru prima oară m-am rugat cu adevărat.
(anonim)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Octombrie 2011 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: