RSS

Arhive pe etichete: imparatia cerurilor

A fost cândva

(de Costache Ioanid)

A fost cândva… şi c-un fior pe pleoape,
ne-om aminti sub viţă şi smochin.
A fost cândva un nesfârşit de ape…
Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin…

Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!
Şi nevăzutul se făcu atom.
Isus umplea cu bogăţii pământul
când făuri ca frate-al Său pe om.

De dragul lui venea ades în luncă
şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.
Un singur rod, o singură poruncă,
purta un singur sâmbur de păcat.

Dar într-o zi se auzi-n ţărână:
„Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!”
Şi omu-a-ntins către păcat o mână,
iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.

A plâns în cer o inimă frăţească.
Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.
Ci trebuia un preţ să se plătească.
Şi fu gonit şi rob Adam.

Nemaiavând nimic să-i aparţie
spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,
S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,
căci numai El era deplin al Său.

Astfel din jertfă s-a născut iubirea.
Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,
Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,
ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.

Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.
Şi-n pasul veşniciilor ce vin,
mereu deplin vom şti oricare taină
şi taine noi vor rămânea deplin.

A fost cândva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,
când vom străbate veşnic ceruri noi.

Dar ca să ştim ce frângere grozavă,
ce fără margini preţ a dat Isus,
oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,
al crucii nimb va rămânea mai sus.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Martie 2014 în Literatură

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Conectivitate (poezie)

(Anonim)
Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades… nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Martie 2014 în Literatură, Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

O, Doamne, privește!

O, Doamne, privește, privește poporul
Ce arde-n neștiinţă şi-n mii de păcate,
Păzește-l de moarte căci nu ştie norul
De duhuri ale lumii întunecate.

O, Doamne, privește cu a Ta îndurare
Spre suflete ce Tu cândva le-ai dat viață,
Privește cum umblă pe căi de pierzare
Conduși de-a lor pofte și inimi de gheaţă.

O, Doamne, privește spre cei ce se-nchină
La bani și la alte lucrări omenești.
Și habar nu au că vremea-o să vină
Să dea socoteală pentru cele trupești.

O, Doamne, privește, și nu înceta
Belșugul Tău, Doamne, de har și-ndurare,
Și-n ziua cea mare când vei judeca
Să avem parte de a Ta iertare!

Marius Cristian P.

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Iată Omul

(de Costache Ioanid)

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuşi tronul Meu…
Şi, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn…

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca duşman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ți sunt!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi
dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Doamne, vino Doamne!

Am spus-o cândva, cu 24 de ani în urmă… și astăzi, încă putem striga la fel:

Vino Doamne!

Pentru cei ce și-au dat cândva viața pentru a face colțul de lume unde trăiesc un loc mai bun! Pentru cei care astăzi uită acest lucru! Pentru cei cei uită că Domnul Isus Hristos a făcut același lucru pentru noi, ca să moștenim împărăția: S-a sacrificat pe Sine, iar noi trăim azi fără Dumnezeu!

Vino Doamne!… și ai milă de noi!

Nopți lungi și triste acasă mă gândesc
Și pe voi acolo vă zăresc.
Sunt nopți pline de groază pentru mine în război,
Sunt nopți de basm acolo la voi.
Și Doamne pentru ce o viață de coșmar?

Și pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopți pline de groază când teamă mi-e să fiu,
Sunt nopți de basm de care nu mai știu.

R: Doamne, vino Doamne
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetați acest cumplit război?
De ce vă gândiți numai la voi?
Și nici nu vă pasă de mama care-și plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălți de sânge.
Și nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt,
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Iulie 2013 în Meditații, Muzica

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Cine sunt eu?

Este o întrebare pe care ne-o punem fiecare dintre noi la un moment dat. Și dacă nu, ar trebui să ne-o punem. De ce? Pentru simplul fapt că fiecare om este o „victimă” a situațiilor, presiunilor, evenimentelor și persoanelor cu care avem contact. Fie că stai în picioare sau cazi, tu ești rezultatul propriilor tale decizii. Cu atât mai puțin ar trebui să se vadă în tine rezultatul deciziilor pe care altcineva le-a luat pentru sine. Nu ar trebui să urmăm pe altcineva în hotărârile lui, decât dacă acestea coincid cu voia lui Dumnezeu. Atunci întreabă-te: asta trebuie să faci?

Pentru că ceea ce faci, te caracterizează ca persoană. Fiul risipitor a plecat pentru că așa a ales; s-a întors tot pentru că a ales. Nu a fost nimeni să meargă după el, să îl urmeze în gândirea lui. Dar noi o facem ades. Ne îmbrăcăm așa cum face sau spune altcineva, gândim ca altcineva. Uneori poate din admirație, alteori poate din compătimire… dar problema este: cine sunt eu?

Să nu uităm că Edenul a fost pierdut de către om din interiorul său. Șarpele nu l-a obligat sau la forțat pe om să încalce porunca lui Dumnezeu; ci omul a ales neascultarea, pentru că a gândit ca șarpele… a gândit ca altcineva. Atunci el și-a pierdut identitatea… și raiul.

Sunt persoane de care ne atașăm; dar odată ce acestea pleacă, fie le păstrăm în cugetul nostru, fie le urmăm în continuare. În ambele situații, ne pierdem identitatea proprie. Cine ești tu? Ești ceea ce te „ajută” altul să fii? Urmezi tu într-adevăr ceea ce Dumnezeu așteaptă de la tine? Sau Îl lași să aștepte, că tu ești prea ocupat să urmezi ceea ce face altcineva? Nu lăsa pe cineva exterior ție să-ți determine credința și faptele tale. Poate că îți dorești ca cineva drag să se întoarcă la tine. Dar nu îl ajuți conformându-te tu cu ceea ce face el, ci dacă îți păstrezi verticalitatea, avându-L ca temelie pe Dumnezeu!

Nu te lăsa ademenit, ci gândește-te… cine sunt eu?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Mai 2013 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Cât de mult

Cât de mult, o Doamne, cât de mult
Privești creația Ta săpată-n lut;
O lume plină de oameni agitați
Ce uită ades de cine-au fost creați.

Aștepți și azi, din zori și până seara
Și-ai așteptat demult credința să apară.
Iar omul, ce-n palma Ta a fost născut
Nepăsător trăiește de tot ce ai facut.

Cât de multă frumusețe ai pus în flori și iarbă
Și pe-ntreg pământul ai pus o verde salbă.
Cât de multă dragoste ai pus în orice ființă
Și-ntreaga Ta zidire întrece orice știință.

Cât de multe faci, o Doamne, pentru noi
Și noi suntem adesea în credință atât de moi.
Învață-ne, o Doamne, să trăim precum îți place
Și să prețuim mai mult darul Tau de har și pace.

(de Marius Cristian P.)

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: