Prin daruri răspunde Divinul

(de Marius Cristian P.)

Sinistru ne scurgem nisipul vieții
În marea uitării ce zace-n abis,
Iar omul încearcă în mijlocul pieții
Să-și cumpere viața ce-o vede în vis.

Zadarnică-i este speranța lumească
Când crede că totul e în mâna sa.
Dorește sălbatic fericit să trăiască,
Iar ego-ul îi promite orice va visa.

Dar iată în zare izvorul curat
Cum drumul și-l sapă prin viață;
Și tot ce atinge este îmbălsămat
Căci este atins de-o Slavă măreață.

Nimic din ce-am face nu ar merita
Dumnezeu să ne dea recompensă,
Nici fapta, nici gândul și nici altceva
Nu mută a răsplătirii piesă.

Dar iată că totuși ne-mbracă în har
Și primim mai întâi mântuirea,
Că așa e izvorul cel fără hotar:
În cer Dumnezeu ne face primirea.

Și oricâte clipe mai apoi ar urma,
Dumnezeu credincios ne este alături
Și oricât de mult sau adânc am cădea,
Prin darul Său iarăși primim îndurări.

Și iarăși prin dar primim noi putere
Să-nvingem păcatul și-ale sale dureri,
Tot El dă tărie să stăm în picioare
Și să lucim în noapte ca niște luceferi.

Credința, speranța și dragostea ta
Sunt și ele lucrarea zidită de El,
Orice bine-ai face cu vorba sau fapta
Sunt daruri primite prin har de la Miel.

Iar orice victorie ce-n viață tu ai,
Sau perechea ce-ți mângâie sufletul,
Pentru ele nimic nu poți ca să dai
Căci prin daruri răspunde Divinul.

Sunt daruri trimise din a Sa bunătate
Ce-ți umplu de farmec întreaga ființă.
Nu pot fi plătite sau răscumpărate
Ci numai primite având pocăință.

 

Conectivitate (poezie)

(Anonim)
Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades… nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

 

Ghedeon

(de Simion Felix)

Părând că strânge între ramuri norii
Ca într-un cuib de tihnă şi taifas,
Purtând în frunze sunetul viorii
Pe-un trunchi cu rădăcinile-n istorii,
Creştea spre cer stejarul lui Ioas.

Maiestuos,el radia putere
Ca un monarh trufaş urcat pe tron,
Făcând ca omul din apropiere
Să pară doar un fulg,o adiere,
Neînsemnatul, tristul Ghedeon,

Căci neamul lui trăia o tragedie
Născută din neascultarea lor,
Când Madian venea ca o urgie
Lăsând în urma lui ţara pustie
Ca după un pârjol nimicitor.

Israeliţii, înghiţiţi de munte,
Îşi căutau scăparea-n văgăuni,
Dar al credinţei minunat grăunte
Crescu atunci, făcând spre ceruri punte
Pe care care ei mergeau cu rugăciuni.

Şi ca răspuns,venind din înălţime
La Ghedeon,sub falnicul stejar,
Îi zise-un Înger cu solii divine:
„Viteazule, Domnul este cu tine,
Fii eliberatorul,aşadar!”

Tabloul,brusc,şi-a deformat chenarul
Schimbând şi coloritul,ton cu ton,
Cum adierea-nviorează jarul;
Ce s-a-ntâmplat? S-a micşorat stejarul,
Sau a crescut,deodată,Ghedeon?

Având promisiunea însoţirii
Şi a puterii din izvor ceresc,
Se scutura de temerile firii
Şi-acuma i se-nfăţişa privirii
Un alt raport cu tot ce e lumesc.

Stau fiii Răsăritului în cale?
Vor luptă Amalec şi Madian?
Să-şi împletească forţele în vale
Căci Dumnezeu în planurile Sale
Face din Ghedeon un uragan.

Izbânda a venit răsunătoare
Chiar dacă printr-un om neînsemnat,
Însă când Domnul are o lucrare
Tot El pune în cel ales valoare,
Numai să fie gata de lucrat.

Te vezi plăpând, lipsit de apărare,
Când furibundă vijelia vine?
Aruncă-n urmă orice-ngrijorare
Şi-ascultă vocea încurajatoare:
„Viteazule, Domnul este cu tine!”

 

În Casa Lui

(niște versuri simple pe care le-am compus cu câteva luni în urmă ca și o urare de bun venit în Templul lui Dumnezeu)

Frate, soră, dragi creștini,
Voi, prieteni și vecini
Ce-ați ales să fiți aici:
Să fiți binecuvântați pe veci!

Căci în Casa Lui cea sfântă,
Cel ce vine și ascultă,
Cel ce vine la-nchinare
Are parte de-ndurare!

Găsim leac vindecător
Și un Tată iubitor
Pentru-a noastre suferințe
Sau nevoi și chiar… dorințe!

Vrem ca toți care-am venit
Conform harului primit
Să-I cântăm lui Dumnezeu
Împreună, tu și eu!

Haideți toți, în chip umil,
Tânăr, vârstnic sau copil,
Să-I aducem Celui Sfânt
Darul nostru pe pământ!

Marius Cristian P.

 

Cât de mult

Cât de mult, o Doamne, cât de mult
Privești creația Ta săpată-n lut;
O lume plină de oameni agitați
Ce uită ades de cine-au fost creați.

Aștepți și azi, din zori și până seara
Și-ai așteptat demult credința să apară.
Iar omul, ce-n palma Ta a fost născut
Nepăsător trăiește de tot ce ai facut.

Cât de multă frumusețe ai pus în flori și iarbă
Și pe-ntreg pământul ai pus o verde salbă.
Cât de multă dragoste ai pus în orice ființă
Și-ntreaga Ta zidire întrece orice știință.

Cât de multe faci, o Doamne, pentru noi
Și noi suntem adesea în credință atât de moi.
Învață-ne, o Doamne, să trăim precum îți place
Și să prețuim mai mult darul Tau de har și pace.

(de Marius Cristian P.)

 

Unde fără Mine

Din ceruri, dintr-o dată, prin vuietul de vânt,
Răsună cu putere cuvântul Celui Sfânt.
Și ca răspuns la toate câte-am întrebat,
Ca și lui Iov îmi spune că singur n-am umblat.
Și vocea-I ca de tunet îmi zguduie ființa,
Și cu putere El îmi mustră conștiința.

„Unde fără Mine crezi că poți trăi
Când viața și cu moartea tu nu poți să le știi?
Unde printre oameni să te ascunzi ai vrea
Când toata omenirea-i născută-n palma mea?
Unde fără Mine să poți să te-odihnești
Și visul tău de viață în noapte să-l trăiești?

De-ai știi că nemurirea se află-n șoapta Mea
Și-n cer împărăția cu Mine-o poți avea,
De-ai știi toată puterea ce-n tine o pot pune
De ce mai stai departe, departe, fără Mine?
Te rog, adu-ți aminte că ești creația Mea
Și vino lângă Mine, acum e șansa ta!

(de Marius Cristian P.)

Citește și „Unde fără Tine”

 

Unde fără Tine

Unde fără Tine putea-voi să m-ascund?
În umbrele din noapte, în găuri de pământ?
În vorbele ce-s spuse cu necugetări semețe?
În lumea-nșelătoare și plină de povețe?

Unde fără Tine, o, Doamne, să trăiesc
Și viața care vine deja s-o prăpădesc?
Și știința ne învață că totu-i trecător,
Dar nu se îngrijește de drumul viitor.

Și unde fără Tine zadarnic să mă-ndrept,
Să pot să-nving ispita și lumii să țin piept?
De ce-aș plăti eu oare ego-ului tribut,
Când fără Tine, Doamne, pe veci aș fi pierdut?

Suspinele presară semințe de amar
Când fără Tine, Doamne, trăim într-un coșmar.
Ne place agonia și chinul din eșec,
În clipele-egoiste și zilele ce trec.

Nu vreau să-mi pierd suflarea și harul ce mi-l dai,
Și tot ce mă ajută s-ajung la Tine-n Rai.
De-aceea Tată Sfinte, te rog să mă primești
Și să rămân cu Tine în casele cerești.

(de Marius Cristian P.)

Citește și „Unde fără Mine”

 

A cui rugăciune este ascultată?

Am citit în dimineața aceasta un text din Evanghelia lui Matei, iar un fragment se referă la un moment din viața lui Isus când El ajunge în ținutul Gadarenilor, unde îl întâmpină doi oameni posedați care au ieșit din morminte (Matei 8:28-32). Aceștia strigau: „Ce legătură este între noi și Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu?” Îmi place că acest pasaj arată că și dracii înșiși recunosc că nu există nicio legătură între Dumnezeu și demoni, între lumină și întuneric.

La fel este și cu noi, care am fost răscumpărați prin jertfa lui Isus: acum îi aparținem lui Dumnezeu, El ne numește fii ai Săi și nu trebuie să mai avem nicio legătură cu influențele demonice, cu lumea și cu întunericul. Cu câteva versete mai înapoi, Isus se afla într-o corabie, pe mare. Și deși era o furtună mare, pentru că Isus era prezent acolo, și ceilalți oameni se aflau la adăpost. Alături de Dumnezeu, pot veni orice încercări, orice demoni, orice nenorociri… noi nu avem legătură cu ele, ci ne aflăm sub ocrotirea Dumnezeului Cel Sfânt !

Dar ce este mai interesant abia urmează! „Dracii rugau pe Isus și ziceau: Dacă ne scoți afară din ei (din oameni), dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.” (versetul 31) Și uimitor este răspunsul lui Isus: „Duceți-vă!” … Dracii, în întunecimea lor, știu să înalțe o rugăciune înaintea Fiului lui Dumnezeu. Și nu doar atât! Aceasta este și ascultată!

Iar noi, oamenii, care considerăm că nu suntem întocmai ca și dracii, de ce ne este așa de greu să înălțăm rugăciuni Celui care are autoritate și putere să le împlinească? De ce nu o facem, noi, cei pentru care a venit Isus pe pământ ca să ne salveze? Sau dacă ne rugăm, de ce nu o facem cu credință?

Să întărim credința noastră în Dumnezeu și să rămânem în prezența Lui protectoare! Este unul din lucrurile pe care El le așteaptă din partea noastră. Să nu-i lăsăm pe demoni să ne arată cum să ne rugăm, să ne învețe ceea ce noi trebuie deja să știm și să facem! Dumnezeu ascultă rugăciunea oricui !

 

Toți membrii unei biserici penticostale arestați

Nu știu dacă să pun pe seama vitezei de răspândire a informațiilor sau pe seama creșterii reale a violenței împotriva creștinilor, dar știrile din ultima vreme despre chinurile la care sunt supuși credincioșii s-au înmulțit considerabil.

În data de 23 decembrie o biserică întreagă a fost arestată de către poliția iraniană. Pastorul Farhad Sabokrouh, soția sa, Shahnaz Jizani, precum și toată adunarea — inclusiv copiii — au fost arestați, încărcați într-un autobuz și duși într-o locație necunoscută. Biserica iraniană din localitatea Ahvaz face parte din organizația Assemblies of God.

Deși o parte dintre membri au fost eliberați mai târziu, păstorul și soția, alături de alți lideri au rămas în arest. Este al treilea an în care au loc asemenea raiduri în bisericile iraniene în timpul Crăciunului.

“Rugăciunea pentru biserica persecutată este ceva vital, afirma George Wood, președintele Assemblies of God, iar rugăciunile noastre în sprijinul fraților și surorilor noastre care trec prin persecuții feroce sunt așteptate cu disperare.”

Sursa: http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/

 

Pater noster

Ori de câte ori intru în contact cu latina, parcă simt vibrația unei lumi diferite, străină și cunoscută, pierdută și vie în același timp. Nu știu dacă sunt singurul căruia rezonanța latinității trezește un sentiment de sanctitate, un ecou misterios în interiorul și în jurul meu. Și probabil că acest lucru se datorează efectului pe care l-a avut Imperiul Roman pe acest Pământ. A fost într-adevăr o civilizație ce și-a lăsat adânc amprenta până în zilele noastre și poate și pentru viitor. Dar mai degrabă îmi face conexiune în mintea mea cu partea spirituală a omenirii.

Deși știu cum s-a născut Biserica, cine au fost fondatorii și care este geneza creștinismului, tot am senzația că acestea aparțin lumii latine. De fiecare dată când o aud sau o vorbesc, parcă trăiesc într-o atmosferă de sacralitate, de sanctuar. Ce este și mai interesant e faptul că latina n-a avut de-a face numai cu religia, ci și cu ocultismul. Majoritatea formulelor magice sau a cuvântărilor din rituale sunt expresii latinești. Poate că și acesta este un motiv pentru care asociem limba latină cu această latură mistică a omului. Oricum, atmosfera gravă, solemnă care se simte într-o biserică sau catedrală este fenomenală.

Și nici memoria mea nu uită ușor vreo experiență cu această cultură. Ca dovadă că, deși n-am repetat decât foarte rar rugăciunea Tatăl nostru de când am învățat-o în limba latină (în școala generală, cred), azi mi-a revenit în minte și am putut s-o recit cuvânt cu cuvânt fără nicio întrerupere, de parcă aș fi învățat-o ieri. Explicațiile sunt lungi, iar motivele sunt profunde în legătură cu latinitatea. Dar mă opresc aici, terminând articolul cu rugăciunea domnească Tatăl nostru:

Pater noster, qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum, veniat regnum tuum, fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra. Panem nostrum cottidianum da nobis hodie et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimittimus debitoribus nostris; et ne nos inducas in temptationem, sed libera nos a malo. Amen!

 

Anatomia rugăciunii

„Rugați-vă neîncetat”…

Una din cele mai importante activități de bază ale unui creștin este (sau ar trebui să fie) rugăciunea. Este rețeaua noastră telefonică dintre noi și Dumnezeu. Iar cum Isus Mesia ne-a dat exemple pentru fiecare din învățăturile Sale, la fel ne-a lăsat un model de rugăciune. Întrebarea este: câtă atenție acordăm cuvintelor pe care le rostim atunci când ne rugăm? Înșirăm o listă de cereri și pronunțăm cuvinte și nume cu care ne-am obișnuit? Trăim oare conversația pe care o purtăm cu Dumnezeu?

Dacă ne cercetăm cu atenție, observăm că fiecare avem un repertoriu specific. Acest lucru nu este o problemă, dar devine o problemă atunci când rugăciunile noastre nu au un destinatar bine conturat în mintea noastră. Trebuie să recunoaștem că deseori ne concentrăm să spunem o rugăciune frumoasă, cu cuvinte alese, care să obțină amin-uri de pe buzele celorlalți sau care să ne aducă mulțumirea că am participat la adunare. Dar cu atenția acordată Celui cu care vorbim ce se întâmplă?…

Când ascultăm o melodie, uneori doar o auzim, alteori o înțelegem (o simțim). Acordăm o atenție sporită cuvintelor, mesajului, structurii a ceea ce ascultăm, iar creierul nostru analizează semnificația acestora. Ceea ce Isus ne-a dăruit în predica de pe munte nu este numai un exemplu de rugăciune, ci și un exercițiu de atenție, o implicare activă a minții noastre spre Dumnezeu. Nu cred că cineva poate redacta o scrisoare către o rudă, de pildă, ascultând în același timp știrile la radio sau pe cei care vorbesc alături de el.

Haideți să analizăm puțin rugăciunea domnească și să observăm care ar trebui să fie structura unei rugăciuni. În primul rând se disting două părți: prima se referă direct la Dumnezeu și la caracteristicile Sale; iar a doua se referă la om și la ceea ce îl definește. Mai găsim ceva în Scriptură care este împărțit în aceleași două părți, și anume cele zece porunci. Primele patru stabilesc relația noastră cu Dumnezeu, celelalte șase ne învață legătura cu oamenii. Putem spune că Decalogul ne oferă lecții despre cum să trăim, iar rugăciunea „Tatăl nostru” ne oferă ajutorul lui Dumnezeu pentru a trăi. Rugăciunea completează Legea. De câte ori ne-am construit rugăciunile după modelul lui Isus și bazate pe cerințele poruncilor?

Privind mai departe, observăm că fiecare vers din rugăciunea de pe munte reprezintă puncte semnificative ce ar trebui să alcătuiască și rugăciunile noastre. Să vedem care ar fi acestea:

1. „Tatăl nostru care ești în ceruri…”

Primul lucru pe care îl face Mesia în rugăciune este de a recunoaște identitatea lui Dumnezeu și divinitate Lui: cine este El, unde este El…

2. „Sfințească-se Numele Tău…”

Se referă la imaginea Lui Dumnezeu și perfecțiunea Lui.

3. „Vie Împărăția Ta…”

Dorința noastră trebuie să fie aceeași cu cea a lui Dumnezeu, și anume ca împărăția Lui să vină și să cuprindă întreaga creație.

4. „Facă-se voia Ta…”

Rugăciunile pe care le facem nu trebuie să pună pe primul loc nevoile sau dorințele pe care le avem, ci să ne bucurăm că El lucrează în viețile noastre nu după cum gândim noi, ci după cum voiește El.

 

Cuvinte fără cuvinte…

Ce să spun… de câteva zile n-am mai scris nimic pe blog. Nu am mai avut posibilitatea de a spune ceva… nici măcar prin telefon 😉 Se pare că am reușit performanța să rămân luna aceasta fără minute naționale. Nu vă faceți iluzia că sunt mare vorbitor (sau bârfitor, cum ar considera unii). Pot zice că au fost niște ocazii mai speciale decât cele din rutinele obișnuite. De fapt, convorbirile mele sunt destul de sumare. Dar… se mai întâmplă.
Este și o perioadă în care trăiesc diferite stări, sentimente și gânduri.  Am înălțat și rugăciuni a căror răspuns a fost pus în așteptare. Dar întotdeauna Dumnezeu mi-a arătat că nu mă uită. Iar în umbra unor evenimente recente, în mine răsună acum versetul din Matei 6.33 („Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra„). Din mai multe motive nu pot împărtăși alte detalii, dar pot rezuma așa: Duhul Domnului nu încetează a face minuni în viața celor care îl iubesc pe Dumnezeu. Mă întreb numai cum și cât de mult îl iubesc eu pe El? Căci cu siguranță măsura Tatălui ceresc este diferită de a mea. Dar simt și mă bucur că relația mea personală cu Dumnezeu se îmbunătățește (din nou). Pentru că starea fiecăruia din noi este un drum cu urcușuri și coborâșuri. Nu cred că există cineva care să trăiască constant. Ideea este ca după ce cădem, să ne ridicăm mai sus decât ne aflam inițial. În felul acesta, vom trăi cu adevărat o ascensiune spirituală.
A mai pus și cineva paie pe foc zicându-mi că poate nu m-am rugat cu credință. O adevărată provocare a cercetării de sine. Interesant este că, nu mult după aceea, au apărut niște răspunsuri. Ce vrea El să ne arate în plus? Pentru că, la o rugăciune de cerere, răspunsul este mai mult decât un răspuns; de acest fapt sunt convins acum. Porunca cea mai mare este: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău” (Matei 22.37). Iar iubirea se învață, crește și se adâncește nu o dată, ci în continuu, toată viața noastră. Permanent trebuie să învățăm să iubim. Iar asta se exersează prin împlinirea celei de-a doua porunci, la fel de mare ca și prima: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Astfel, avem o nouă întrebare: știm să ne iubim pe noi înșine? Dacă da, cum o facem? Dacă nu, cum putem învăța acest lucru?
Pe lângă acestea, pe buzele noastre trebuie să se afle tot timpul cuvinte și cântări de laudă adresate lui Dumnezeu. La sesiunea de comunicări științifice la care am participat, fratele Radu Gheorghiță ne-a învățat psalmul 117 în ebraică. De atunci, ecoul acestui psalm joacă între neuronii mei, deși cred că se aude mai degrabă din inimă. Așa că voi face un link la melodia acestui psalm, pentru a împărți cu voi bucuria acestei cântări:

Hallelu et Adonai
Hallelu et Adonai, kol goyim
Shabechuhu, kol haumim
Ki gavar aleynu chasdo
Ve emet Adonai leolam.

Și privind acum mai sus,
Văd că ceea ce am spus,
Adunate-n rânduri multe,
Adunate de sub frunte,
E ceva ce n-am crezut
C-o să scriu atât de mult.
Dintr-o lipsă de cuvinte
Sau de alte-nvățăminte,
Dar eliberând trăirea
Se va naște mărturia.

Să fiți vii cu-adevărat !!

 

Mă iubești cu adevărat?

M-am trezit într-o dimineață devreme, ca să admir răsăritul soarelui… frumusețea creației lui Dumnezeu nu poate fi redată în cuvinte! În timp ce priveam, I-am adus laude lui Dumnezeu pentru frumusețea lucrării Lui. Stând acolo, am simțit prezența Domnului alături de mine. El m-a întrebat:
– Mă iubești?
– Bine-nțeles că Te iubesc, Doamne! i-am răspuns. Tu ești Domnul și Mântuitorul meu!
Apoi m-a întrebat:
– Dacă ai fi handicapat fizic, m-ai iubi și atunci?
Eram descurajat… Mi-am privit mâinile și picioarele și restul trupului și m-am întrebat oare câte lucruri n-aș mai putea face dacă aș fi handicapat, lucruri pe care le socotesc normale. Și I-am răspuns:
– Doamne, n-ar fi ușor, dar totuși Te-aș iubi!
Atunci Domnul mi-a spus:
– Dacă ai fi orb, ai iubi și atunci creația Mea și M-ai iubi și pe mine?
– Cum aș putea iubi ceva ce nu pot vedea?… Dar m-am gândit la toți oamenii orbi din lume și la faptul că mulți dintre ei Îl iubesc pe Dumnezeu și creația Lui. Și I-am răspuns: „Mi-e greu să mă gândesc la așa ceva, dar totuși Te-aș iubi!”
Domnul m-a întrebat:
– Dar dacă ai fi surd, ai asculta Cuvântul Meu?
– Cum aș putea asculta dacă aș fi surd?… Atunci am înțeles: ca să asculți Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie doar să-l auzi cu urechile, ci trebuie să-l asculți cu inima. Și I-am răspuns: „Doamne, n-ar fi ușor, dar aș asculta Cuvântul Tău!”
Atunci Domnul m-a întrebat:
– Dar dacă ai fi mut, ai lăuda Numele Meu și atunci?
– Cum aș lăuda fără glas? Am înțeles din nou: Dumnezeu vrea să-i cântăm din inimă și din suflet. Sunetele nu au mare importanță; și noi nu Îl lăudăm pe Dumnezeu doar prin cântări, ci chiar și atunci când suntem persecutați Îi aducem slavă lui Dumnezeu pein recunoștința noastră. I-am răspuns: „Chiar dacă nu aș putea cânta în cuvinte, tot aș lăuda Numele Tău!”
Și Dumnezeu m-a întrebat:
– Mă iubești cu adevărat?
Cu curaj și cu convingere fermă I-am răspuns:
– Da, Doamne! Te iubesc pentru că Tu ești singurul Dumnezeu adevărat!
Am crezut că am răspuns bine, dar Dumnezeu m-a întrebat:
– Dacă mă iubești, de ce păcătuiești?
– Doamne, sunt doar un om, nu sunt perfect! I-am răspuns. Dar Domnul m-a întrebat iar:
– De ce în vremuri de pace și bunăstare te îndepărtezi cel mai mult de Mine? De ce numai în vremuri de necaz te rogi din toată inima?
N-am putut da niciun răspuns, doar lacrimi. Domnul a continuat:
– De ce cânți numai la adunare? De ce mă cauți numai în ceasul de închinare? De ce te rogi atât de egoist? De ce îmi ești necredincios?
Și lacrimile au continuat să-mi curgă pe obraz.
– De ce ți-e rușine de Mine? De ce nu răspândești Vestea Bună? De ce în vremuri de prigoană ceri ajutorul de la oameni și nu alergi la Mine? De ce cauți scuze când îți dau ocazia să slujești Numele Meu?
Am încercat să răspund, dar nu am găsit niciun răspuns.
– Ești binecuvântat cu viața. Te-am creat să n-o ierosești. Te-am binecuvântat cu talent ca să Mă servești, dar tu fugi de Mine. Ți-am revelat Cuvântul Meu, dar nu te adâncești în el. Ți-am vorbit, dar urechile ți-au fost închinse. Ți-am trimis slujitori de-ai Mei și tu ai stat nepăsător când ei erau respinși. Ți-am auzit rugăciunile și ți-am răspuns la toate. Dar, Mă iubești tu cu adevărat?
N-am putut răspunde. Cum să-I răspund? M-a copleșit rușinea. N-aveam nicio scuză. Cu inima zdrobită și cu lacrimi pe obraz am spus:
– Doamne, iartă-mă! Nu sunt vrednic să fiu copilul Tău!
Și Domnul mi-a răspuns:
– Tu ești al Meu prin har și nu prin merit!
Am spus:
– Doamne, oare vei continua să mă iubești? De ce mă ierți?
Domnul mi-a răspuns:
– Te iubesc pentru că te-am creat. Tu ești copilul Meu și Eu nu te voi părăsi niciodată. Când plângi, Mi-e milă de tine și plâng cu tine. Când strigi de bucurie, râd și Eu cu tine. Când ești descurajat, Eu te încurajez. Când cazi, Eu te ridic. Când ești obosit, Eu te port pe brațe. Eu voi fi cu tine până la sfârșitul zilelor și te voi iubi întotdeauna!
Niciodată nu am plâns cu atâta amar. Cum am putut fi atât de nepăsător? Cum am putut zdrobi atât de mult inima lui Dumnezeu? Domnul mi-a întins brațele și am văzut urma cuielor în palmele Sale. M-am închinat la picioarele Domnului Isus Cristos, Mântuitorul meu și pentru prima oară m-am rugat cu adevărat.
(anonim)

 

Priorități

Unul din aspectele Scripturii care îmi place și mă fascinează cel mai mult este specificarea pe care ne-o lasă Dumnezeu prin anumite versete cu privire la lucrurile importante. Toate invățăturile biblice sunt adevărate și demne de urmat, dar sunt câteva care au întâietate în ochii lui Dumnezeu și pe care ni le subliniază în Cuvântul Său. Prin urmare, sunt anumite lucruri pe care Dumnezeu dorește în mod deosebit să le regăsească în viețile noastre. Astfel, aceste lucruri ar trebui să aibă și în inima și mintea noastră o atenție deosebită.

Voi enumera mai jos câteva din ideile scoase în relief în Scriptură și versetele unde se regăsesc acestea.
• Comunicarea cu Dumnezeu: „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea.” (1 Timotei 2.1-2)
• Întâietatea evreilor: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului” (Romani 1.16)
• Despre dragoste: „Acum dar rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1 Corinteni 13.13)
• Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1)
• Viața de acum și cea veșnică: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Luca 12.31)

Mai sunt și alte lucruri subliniate în Biblie pe care nu mi le amintesc în momentul acesta. Dar întrebarea rămâne: care sunt prioritățile tale în viață?

 

Veniți creștini la rugăciune

(versiune adaptată de mine)

♫♫
Veniți creștini la rugăciune
În casa Tatălui Preasfânt,
/: Veniți, veniți plecați genunchiul
Și fața voastră la pământ

Creștinii noștrii de pe vremuri
Pe sub pământ altar zideau
/: Și pe furiș la miezul nopții
Veneau și-acolo se-nchinau.

Priviți în ale noastre timpuri,
Războiul nu s-a terminat,
/: Ci ne-am pierdut orice râvnă,
De Domnul ne-am îndepărtat.

Va sosi și-o vreme-n care
Prigoana va reveni
/: Iar ultimii rămași pe cale
Cu mult mai mult vor suferi.

Iar când pecetea Fiarei
Peste oameni va domni
/: Se va dezlănțui furtuna
Și Antihristul va veni.

Dar în ceasul de pe urmă
Regele va coborî
/: Și ținând sceptrul în mână
Pământul îl va curăți.

De vrei să fii dintre aceia
Ce vor fi chemați la El,
/: Hai vino, strigă Aleluia!
Isus este Emanuel. ♫♫