RSS

Arhive pe etichete: rugaciune

Prin daruri răspunde Divinul

(de Marius Cristian P.)

Sinistru ne scurgem nisipul vieții
În marea uitării ce zace-n abis,
Iar omul încearcă în mijlocul pieții
Să-și cumpere viața ce-o vede în vis.

Zadarnică-i este speranța lumească
Când crede că totul e în mâna sa.
Dorește sălbatic fericit să trăiască,
Iar ego-ul îi promite orice va visa.

Dar iată în zare izvorul curat
Cum drumul și-l sapă prin viață;
Și tot ce atinge este îmbălsămat
Căci este atins de-o Slavă măreață.

Nimic din ce-am face nu ar merita
Dumnezeu să ne dea recompensă,
Nici fapta, nici gândul și nici altceva
Nu mută a răsplătirii piesă.

Dar iată că totuși ne-mbracă în har
Și primim mai întâi mântuirea,
Că așa e izvorul cel fără hotar:
În cer Dumnezeu ne face primirea.

Și oricâte clipe mai apoi ar urma,
Dumnezeu credincios ne este alături
Și oricât de mult sau adânc am cădea,
Prin darul Său iarăși primim îndurări.

Și iarăși prin dar primim noi putere
Să-nvingem păcatul și-ale sale dureri,
Tot El dă tărie să stăm în picioare
Și să lucim în noapte ca niște luceferi.

Credința, speranța și dragostea ta
Sunt și ele lucrarea zidită de El,
Orice bine-ai face cu vorba sau fapta
Sunt daruri primite prin har de la Miel.

Iar orice victorie ce-n viață tu ai,
Sau perechea ce-ți mângâie sufletul,
Pentru ele nimic nu poți ca să dai
Căci prin daruri răspunde Divinul.

Sunt daruri trimise din a Sa bunătate
Ce-ți umplu de farmec întreaga ființă.
Nu pot fi plătite sau răscumpărate
Ci numai primite având pocăință.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Ianuarie 2015 în Creație personala, Poezie

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Conectivitate (poezie)

(Anonim)
Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades… nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Martie 2014 în Literatură, Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Ghedeon

(de Simion Felix)

Părând că strânge între ramuri norii
Ca într-un cuib de tihnă şi taifas,
Purtând în frunze sunetul viorii
Pe-un trunchi cu rădăcinile-n istorii,
Creştea spre cer stejarul lui Ioas.

Maiestuos,el radia putere
Ca un monarh trufaş urcat pe tron,
Făcând ca omul din apropiere
Să pară doar un fulg,o adiere,
Neînsemnatul, tristul Ghedeon,

Căci neamul lui trăia o tragedie
Născută din neascultarea lor,
Când Madian venea ca o urgie
Lăsând în urma lui ţara pustie
Ca după un pârjol nimicitor.

Israeliţii, înghiţiţi de munte,
Îşi căutau scăparea-n văgăuni,
Dar al credinţei minunat grăunte
Crescu atunci, făcând spre ceruri punte
Pe care care ei mergeau cu rugăciuni.

Şi ca răspuns,venind din înălţime
La Ghedeon,sub falnicul stejar,
Îi zise-un Înger cu solii divine:
„Viteazule, Domnul este cu tine,
Fii eliberatorul,aşadar!”

Tabloul,brusc,şi-a deformat chenarul
Schimbând şi coloritul,ton cu ton,
Cum adierea-nviorează jarul;
Ce s-a-ntâmplat? S-a micşorat stejarul,
Sau a crescut,deodată,Ghedeon?

Având promisiunea însoţirii
Şi a puterii din izvor ceresc,
Se scutura de temerile firii
Şi-acuma i se-nfăţişa privirii
Un alt raport cu tot ce e lumesc.

Stau fiii Răsăritului în cale?
Vor luptă Amalec şi Madian?
Să-şi împletească forţele în vale
Căci Dumnezeu în planurile Sale
Face din Ghedeon un uragan.

Izbânda a venit răsunătoare
Chiar dacă printr-un om neînsemnat,
Însă când Domnul are o lucrare
Tot El pune în cel ales valoare,
Numai să fie gata de lucrat.

Te vezi plăpând, lipsit de apărare,
Când furibundă vijelia vine?
Aruncă-n urmă orice-ngrijorare
Şi-ascultă vocea încurajatoare:
„Viteazule, Domnul este cu tine!”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 Martie 2014 în Literatură

 

Etichete: , , , , , ,

În Casa Lui

(niște versuri simple pe care le-am compus cu câteva luni în urmă ca și o urare de bun venit în Templul lui Dumnezeu)

Frate, soră, dragi creștini,
Voi, prieteni și vecini
Ce-ați ales să fiți aici:
Să fiți binecuvântați pe veci!

Căci în Casa Lui cea sfântă,
Cel ce vine și ascultă,
Cel ce vine la-nchinare
Are parte de-ndurare!

Găsim leac vindecător
Și un Tată iubitor
Pentru-a noastre suferințe
Sau nevoi și chiar… dorințe!

Vrem ca toți care-am venit
Conform harului primit
Să-I cântăm lui Dumnezeu
Împreună, tu și eu!

Haideți toți, în chip umil,
Tânăr, vârstnic sau copil,
Să-I aducem Celui Sfânt
Darul nostru pe pământ!

Marius Cristian P.

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Cât de mult

Cât de mult, o Doamne, cât de mult
Privești creația Ta săpată-n lut;
O lume plină de oameni agitați
Ce uită ades de cine-au fost creați.

Aștepți și azi, din zori și până seara
Și-ai așteptat demult credința să apară.
Iar omul, ce-n palma Ta a fost născut
Nepăsător trăiește de tot ce ai facut.

Cât de multă frumusețe ai pus în flori și iarbă
Și pe-ntreg pământul ai pus o verde salbă.
Cât de multă dragoste ai pus în orice ființă
Și-ntreaga Ta zidire întrece orice știință.

Cât de multe faci, o Doamne, pentru noi
Și noi suntem adesea în credință atât de moi.
Învață-ne, o Doamne, să trăim precum îți place
Și să prețuim mai mult darul Tau de har și pace.

(de Marius Cristian P.)

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Unde fără Mine

Din ceruri, dintr-o dată, prin vuietul de vânt,
Răsună cu putere cuvântul Celui Sfânt.
Și ca răspuns la toate câte-am întrebat,
Ca și lui Iov îmi spune că singur n-am umblat.
Și vocea-I ca de tunet îmi zguduie ființa,
Și cu putere El îmi mustră conștiința.

„Unde fără Mine crezi că poți trăi
Când viața și cu moartea tu nu poți să le știi?
Unde printre oameni să te ascunzi ai vrea
Când toata omenirea-i născută-n palma mea?
Unde fără Mine să poți să te-odihnești
Și visul tău de viață în noapte să-l trăiești?

De-ai știi că nemurirea se află-n șoapta Mea
Și-n cer împărăția cu Mine-o poți avea,
De-ai știi toată puterea ce-n tine o pot pune
De ce mai stai departe, departe, fără Mine?
Te rog, adu-ți aminte că ești creația Mea
Și vino lângă Mine, acum e șansa ta!

(de Marius Cristian P.)

Citește și „Unde fără Tine”

 
Un comentariu

Scris de pe 8 Aprilie 2013 în Creație personala, Poezie

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Unde fără Tine

Unde fără Tine putea-voi să m-ascund?
În umbrele din noapte, în găuri de pământ?
În vorbele ce-s spuse cu necugetări semețe?
În lumea-nșelătoare și plină de povețe?

Unde fără Tine, o, Doamne, să trăiesc
Și viața care vine deja s-o prăpădesc?
Și știința ne învață că totu-i trecător,
Dar nu se îngrijește de drumul viitor.

Și unde fără Tine zadarnic să mă-ndrept,
Să pot să-nving ispita și lumii să țin piept?
De ce-aș plăti eu oare ego-ului tribut,
Când fără Tine, Doamne, pe veci aș fi pierdut?

Suspinele presară semințe de amar
Când fără Tine, Doamne, trăim într-un coșmar.
Ne place agonia și chinul din eșec,
În clipele-egoiste și zilele ce trec.

Nu vreau să-mi pierd suflarea și harul ce mi-l dai,
Și tot ce mă ajută s-ajung la Tine-n Rai.
De-aceea Tată Sfinte, te rog să mă primești
Și să rămân cu Tine în casele cerești.

(de Marius Cristian P.)

Citește și „Unde fără Mine”

 
Un comentariu

Scris de pe 3 Octombrie 2012 în Creație personala, Poezie

 

Etichete: , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: