RSS

Cuvinte fără cuvinte…

27 Oct

Ce să spun… de câteva zile n-am mai scris nimic pe blog. Nu am mai avut posibilitatea de a spune ceva… nici măcar prin telefon😉 Se pare că am reușit performanța să rămân luna aceasta fără minute naționale. Nu vă faceți iluzia că sunt mare vorbitor (sau bârfitor, cum ar considera unii). Pot zice că au fost niște ocazii mai speciale decât cele din rutinele obișnuite. De fapt, convorbirile mele sunt destul de sumare. Dar… se mai întâmplă.
Este și o perioadă în care trăiesc diferite stări, sentimente și gânduri.  Am înălțat și rugăciuni a căror răspuns a fost pus în așteptare. Dar întotdeauna Dumnezeu mi-a arătat că nu mă uită. Iar în umbra unor evenimente recente, în mine răsună acum versetul din Matei 6.33 („Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra„). Din mai multe motive nu pot împărtăși alte detalii, dar pot rezuma așa: Duhul Domnului nu încetează a face minuni în viața celor care îl iubesc pe Dumnezeu. Mă întreb numai cum și cât de mult îl iubesc eu pe El? Căci cu siguranță măsura Tatălui ceresc este diferită de a mea. Dar simt și mă bucur că relația mea personală cu Dumnezeu se îmbunătățește (din nou). Pentru că starea fiecăruia din noi este un drum cu urcușuri și coborâșuri. Nu cred că există cineva care să trăiască constant. Ideea este ca după ce cădem, să ne ridicăm mai sus decât ne aflam inițial. În felul acesta, vom trăi cu adevărat o ascensiune spirituală.
A mai pus și cineva paie pe foc zicându-mi că poate nu m-am rugat cu credință. O adevărată provocare a cercetării de sine. Interesant este că, nu mult după aceea, au apărut niște răspunsuri. Ce vrea El să ne arate în plus? Pentru că, la o rugăciune de cerere, răspunsul este mai mult decât un răspuns; de acest fapt sunt convins acum. Porunca cea mai mare este: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău” (Matei 22.37). Iar iubirea se învață, crește și se adâncește nu o dată, ci în continuu, toată viața noastră. Permanent trebuie să învățăm să iubim. Iar asta se exersează prin împlinirea celei de-a doua porunci, la fel de mare ca și prima: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Astfel, avem o nouă întrebare: știm să ne iubim pe noi înșine? Dacă da, cum o facem? Dacă nu, cum putem învăța acest lucru?
Pe lângă acestea, pe buzele noastre trebuie să se afle tot timpul cuvinte și cântări de laudă adresate lui Dumnezeu. La sesiunea de comunicări științifice la care am participat, fratele Radu Gheorghiță ne-a învățat psalmul 117 în ebraică. De atunci, ecoul acestui psalm joacă între neuronii mei, deși cred că se aude mai degrabă din inimă. Așa că voi face un link la melodia acestui psalm, pentru a împărți cu voi bucuria acestei cântări:

Hallelu et Adonai
Hallelu et Adonai, kol goyim
Shabechuhu, kol haumim
Ki gavar aleynu chasdo
Ve emet Adonai leolam.

Și privind acum mai sus,
Văd că ceea ce am spus,
Adunate-n rânduri multe,
Adunate de sub frunte,
E ceva ce n-am crezut
C-o să scriu atât de mult.
Dintr-o lipsă de cuvinte
Sau de alte-nvățăminte,
Dar eliberând trăirea
Se va naște mărturia.

Să fiți vii cu-adevărat !!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Octombrie 2011 în Meditații, Muzica

 

Etichete: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: