RSS

Arhive pe etichete: divin

Prin daruri răspunde Divinul

(de Marius Cristian P.)

Sinistru ne scurgem nisipul vieții
În marea uitării ce zace-n abis,
Iar omul încearcă în mijlocul pieții
Să-și cumpere viața ce-o vede în vis.

Zadarnică-i este speranța lumească
Când crede că totul e în mâna sa.
Dorește sălbatic fericit să trăiască,
Iar ego-ul îi promite orice va visa.

Dar iată în zare izvorul curat
Cum drumul și-l sapă prin viață;
Și tot ce atinge este îmbălsămat
Căci este atins de-o Slavă măreață.

Nimic din ce-am face nu ar merita
Dumnezeu să ne dea recompensă,
Nici fapta, nici gândul și nici altceva
Nu mută a răsplătirii piesă.

Dar iată că totuși ne-mbracă în har
Și primim mai întâi mântuirea,
Că așa e izvorul cel fără hotar:
În cer Dumnezeu ne face primirea.

Și oricâte clipe mai apoi ar urma,
Dumnezeu credincios ne este alături
Și oricât de mult sau adânc am cădea,
Prin darul Său iarăși primim îndurări.

Și iarăși prin dar primim noi putere
Să-nvingem păcatul și-ale sale dureri,
Tot El dă tărie să stăm în picioare
Și să lucim în noapte ca niște luceferi.

Credința, speranța și dragostea ta
Sunt și ele lucrarea zidită de El,
Orice bine-ai face cu vorba sau fapta
Sunt daruri primite prin har de la Miel.

Iar orice victorie ce-n viață tu ai,
Sau perechea ce-ți mângâie sufletul,
Pentru ele nimic nu poți ca să dai
Căci prin daruri răspunde Divinul.

Sunt daruri trimise din a Sa bunătate
Ce-ți umplu de farmec întreaga ființă.
Nu pot fi plătite sau răscumpărate
Ci numai primite având pocăință.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Ianuarie 2015 în Creație personala, Poezie

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Eu sunt… Hyperion

…și oricare altul care își înțelege menirea pe acest pământ. Prin strălucire, am fost creați de Dumnezeu să strălucim.
Zilele acestea mi-am reamintit de Luceafărul, iar finalul poeziei redă oarecum un sentiment lăuntric pe care îl simt în perioada asta.

„- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate…

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.”

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.

Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă

Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri.

– Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!

El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
– Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

Ce cuvinte!… „Ci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece”… Cât de multe putem primi („catarg după catarg” etc.), și totuși suntem gata să renunțăm la veșnicie, la tot doar pentru a urma un om… un om atât de schimbător. „Și pentru cine vrei să mori?”…
Și aș vrea să închei astfel:

Și noi suntem luceferi
și-avem o strălucire,
Purtăm în noi puteri
Și-un duh de nemurire.
Dorințe, idealuri
și visuri ce ne-animă
Să nu ne depărteze
De gloria sublimă.
Păstrați în voi lucirea
Și nu o irosiți.
Călcați peste zdrobirea
de patimi și dorinți.
Păstrați în voi lucirea!
Așa-am să fac și eu.
Și-n dar e izbăvirea,
Dar de la Dumnezeu!

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

A fost cândva

(de Costache Ioanid)

A fost cândva… şi c-un fior pe pleoape,
ne-om aminti sub viţă şi smochin.
A fost cândva un nesfârşit de ape…
Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin…

Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!
Şi nevăzutul se făcu atom.
Isus umplea cu bogăţii pământul
când făuri ca frate-al Său pe om.

De dragul lui venea ades în luncă
şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.
Un singur rod, o singură poruncă,
purta un singur sâmbur de păcat.

Dar într-o zi se auzi-n ţărână:
„Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!”
Şi omu-a-ntins către păcat o mână,
iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.

A plâns în cer o inimă frăţească.
Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.
Ci trebuia un preţ să se plătească.
Şi fu gonit şi rob Adam.

Nemaiavând nimic să-i aparţie
spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,
S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,
căci numai El era deplin al Său.

Astfel din jertfă s-a născut iubirea.
Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,
Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,
ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.

Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.
Şi-n pasul veşniciilor ce vin,
mereu deplin vom şti oricare taină
şi taine noi vor rămânea deplin.

A fost cândva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,
când vom străbate veşnic ceruri noi.

Dar ca să ştim ce frângere grozavă,
ce fără margini preţ a dat Isus,
oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,
al crucii nimb va rămânea mai sus.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Martie 2014 în Literatură

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Conectivitate (poezie)

(Anonim)
Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades… nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Martie 2014 în Literatură, Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

O, Doamne, privește!

O, Doamne, privește, privește poporul
Ce arde-n neștiinţă şi-n mii de păcate,
Păzește-l de moarte căci nu ştie norul
De duhuri ale lumii întunecate.

O, Doamne, privește cu a Ta îndurare
Spre suflete ce Tu cândva le-ai dat viață,
Privește cum umblă pe căi de pierzare
Conduși de-a lor pofte și inimi de gheaţă.

O, Doamne, privește spre cei ce se-nchină
La bani și la alte lucrări omenești.
Și habar nu au că vremea-o să vină
Să dea socoteală pentru cele trupești.

O, Doamne, privește, și nu înceta
Belșugul Tău, Doamne, de har și-ndurare,
Și-n ziua cea mare când vei judeca
Să avem parte de a Ta iertare!

Marius Cristian P.

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sosită e iar primăvara

E iar aici… după atâtea tentative, este iar aici. Cam târziu ar spune unii; cam nehotărâtă ar spune alții. Dar știu că nu sunt singurul care se bucură de ea. Prin urmare, săptămâna trecută am repus în funcțiune bicicleta, folosind-o ca mijloc de transport până la serviciu și înapoi. Dacă nu aș fi jucat volei cu un weekend mai devreme, cred că mi-ar fi tremurat picioarele precum un jeleu, în urma „hibernării” din anotimpul de iarnă. Dar chiar m-am simți revigorat și drumul a decurs mai bine decât mă așteptam.

Sakura Cherry Blossoms - 01Iar podoaba de verdeață a început și ea să își pună amprenta pe pământ. Să nu-mi spună nimeni că o evoluție a putut declanșa și, în același timp, menține ceasul biologic al naturii, cât și frumusețea ei. Numai Dumnezeu este Cel ce întreține acest univers bogat în complexitate și splendoare. Vorbind de natură, am o atracție foarte mare față de bine-cunoscuții pomi din Japonia, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care îmi place această țară: Sakura Cherry Blossoms (prunul japonez).

Nu voi lungi articolul, ci îl închei cu un cântec foarte frumos:

Sosită e iar Primăvara
Și totul e-nverzit.
Văzduhul e plin de miresme,
De cânt și ciripit.

Dar Primăvara vieții
E cel mai mare dar.
Cu Isus rămâne frumoasă
Ca un mărgăritar.
Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Aprilie 2013 în Muzica

 

Etichete: , , ,

A cui rugăciune este ascultată?

Am citit în dimineața aceasta un text din Evanghelia lui Matei, iar un fragment se referă la un moment din viața lui Isus când El ajunge în ținutul Gadarenilor, unde îl întâmpină doi oameni posedați care au ieșit din morminte (Matei 8:28-32). Aceștia strigau: „Ce legătură este între noi și Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu?” Îmi place că acest pasaj arată că și dracii înșiși recunosc că nu există nicio legătură între Dumnezeu și demoni, între lumină și întuneric.

La fel este și cu noi, care am fost răscumpărați prin jertfa lui Isus: acum îi aparținem lui Dumnezeu, El ne numește fii ai Săi și nu trebuie să mai avem nicio legătură cu influențele demonice, cu lumea și cu întunericul. Cu câteva versete mai înapoi, Isus se afla într-o corabie, pe mare. Și deși era o furtună mare, pentru că Isus era prezent acolo, și ceilalți oameni se aflau la adăpost. Alături de Dumnezeu, pot veni orice încercări, orice demoni, orice nenorociri… noi nu avem legătură cu ele, ci ne aflăm sub ocrotirea Dumnezeului Cel Sfânt !

Dar ce este mai interesant abia urmează! „Dracii rugau pe Isus și ziceau: Dacă ne scoți afară din ei (din oameni), dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.” (versetul 31) Și uimitor este răspunsul lui Isus: „Duceți-vă!” … Dracii, în întunecimea lor, știu să înalțe o rugăciune înaintea Fiului lui Dumnezeu. Și nu doar atât! Aceasta este și ascultată!

Iar noi, oamenii, care considerăm că nu suntem întocmai ca și dracii, de ce ne este așa de greu să înălțăm rugăciuni Celui care are autoritate și putere să le împlinească? De ce nu o facem, noi, cei pentru care a venit Isus pe pământ ca să ne salveze? Sau dacă ne rugăm, de ce nu o facem cu credință?

Să întărim credința noastră în Dumnezeu și să rămânem în prezența Lui protectoare! Este unul din lucrurile pe care El le așteaptă din partea noastră. Să nu-i lăsăm pe demoni să ne arată cum să ne rugăm, să ne învețe ceea ce noi trebuie deja să știm și să facem! Dumnezeu ascultă rugăciunea oricui !

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Ianuarie 2012 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: