RSS

Arhive pe etichete: pocainta

Prin daruri răspunde Divinul

(de Marius Cristian P.)

Sinistru ne scurgem nisipul vieții
În marea uitării ce zace-n abis,
Iar omul încearcă în mijlocul pieții
Să-și cumpere viața ce-o vede în vis.

Zadarnică-i este speranța lumească
Când crede că totul e în mâna sa.
Dorește sălbatic fericit să trăiască,
Iar ego-ul îi promite orice va visa.

Dar iată în zare izvorul curat
Cum drumul și-l sapă prin viață;
Și tot ce atinge este îmbălsămat
Căci este atins de-o Slavă măreață.

Nimic din ce-am face nu ar merita
Dumnezeu să ne dea recompensă,
Nici fapta, nici gândul și nici altceva
Nu mută a răsplătirii piesă.

Dar iată că totuși ne-mbracă în har
Și primim mai întâi mântuirea,
Că așa e izvorul cel fără hotar:
În cer Dumnezeu ne face primirea.

Și oricâte clipe mai apoi ar urma,
Dumnezeu credincios ne este alături
Și oricât de mult sau adânc am cădea,
Prin darul Său iarăși primim îndurări.

Și iarăși prin dar primim noi putere
Să-nvingem păcatul și-ale sale dureri,
Tot El dă tărie să stăm în picioare
Și să lucim în noapte ca niște luceferi.

Credința, speranța și dragostea ta
Sunt și ele lucrarea zidită de El,
Orice bine-ai face cu vorba sau fapta
Sunt daruri primite prin har de la Miel.

Iar orice victorie ce-n viață tu ai,
Sau perechea ce-ți mângâie sufletul,
Pentru ele nimic nu poți ca să dai
Căci prin daruri răspunde Divinul.

Sunt daruri trimise din a Sa bunătate
Ce-ți umplu de farmec întreaga ființă.
Nu pot fi plătite sau răscumpărate
Ci numai primite având pocăință.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Ianuarie 2015 în Creație personala, Poezie

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Nu-i singur Iuda vinovat

Nu-i singur Iuda vinovat
De sângele ce se dădu
(:Nici marii preoţi, nici Pilat,
Ci lumea-ntreagă prin păcat,
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu drumul greu spre Golgota,
Nici biciul când Isus căzu,
(:Şi-atât nici crucea nu-L durea,
Cât noi, povara cea mai grea
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu patru cuie L-au străpuns
Când trupul silnic se zbătu,
(:Ci noi cu sufletul ascuns
Cu mii de patimi l-am străpuns
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu farisei şi cărturari,
Nu preoţi de frunte, nu!
(:Ci noi am râs cu ochi murdari
Ci noi suntem cei doi tâlhari
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu-n stâncă, printre lilieci,
Şi nu sub lespede zăcu
(:L-am îngropat ca pentru veci
Sub piatra unor forme reci
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Şi-acum Isus, cel condamnat
Azi El te-ntreabă:da ori nu?
(:Eşti sau nu eşti vinovat?
Eu am spus ”da” şi-am fost iertat
Dar tu? dar tu?:)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Martie 2014 în Literatură, Muzica

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Ghedeon

(de Simion Felix)

Părând că strânge între ramuri norii
Ca într-un cuib de tihnă şi taifas,
Purtând în frunze sunetul viorii
Pe-un trunchi cu rădăcinile-n istorii,
Creştea spre cer stejarul lui Ioas.

Maiestuos,el radia putere
Ca un monarh trufaş urcat pe tron,
Făcând ca omul din apropiere
Să pară doar un fulg,o adiere,
Neînsemnatul, tristul Ghedeon,

Căci neamul lui trăia o tragedie
Născută din neascultarea lor,
Când Madian venea ca o urgie
Lăsând în urma lui ţara pustie
Ca după un pârjol nimicitor.

Israeliţii, înghiţiţi de munte,
Îşi căutau scăparea-n văgăuni,
Dar al credinţei minunat grăunte
Crescu atunci, făcând spre ceruri punte
Pe care care ei mergeau cu rugăciuni.

Şi ca răspuns,venind din înălţime
La Ghedeon,sub falnicul stejar,
Îi zise-un Înger cu solii divine:
„Viteazule, Domnul este cu tine,
Fii eliberatorul,aşadar!”

Tabloul,brusc,şi-a deformat chenarul
Schimbând şi coloritul,ton cu ton,
Cum adierea-nviorează jarul;
Ce s-a-ntâmplat? S-a micşorat stejarul,
Sau a crescut,deodată,Ghedeon?

Având promisiunea însoţirii
Şi a puterii din izvor ceresc,
Se scutura de temerile firii
Şi-acuma i se-nfăţişa privirii
Un alt raport cu tot ce e lumesc.

Stau fiii Răsăritului în cale?
Vor luptă Amalec şi Madian?
Să-şi împletească forţele în vale
Căci Dumnezeu în planurile Sale
Face din Ghedeon un uragan.

Izbânda a venit răsunătoare
Chiar dacă printr-un om neînsemnat,
Însă când Domnul are o lucrare
Tot El pune în cel ales valoare,
Numai să fie gata de lucrat.

Te vezi plăpând, lipsit de apărare,
Când furibundă vijelia vine?
Aruncă-n urmă orice-ngrijorare
Şi-ascultă vocea încurajatoare:
„Viteazule, Domnul este cu tine!”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 Martie 2014 în Literatură

 

Etichete: , , , , , ,

O, Doamne, privește!

O, Doamne, privește, privește poporul
Ce arde-n neștiinţă şi-n mii de păcate,
Păzește-l de moarte căci nu ştie norul
De duhuri ale lumii întunecate.

O, Doamne, privește cu a Ta îndurare
Spre suflete ce Tu cândva le-ai dat viață,
Privește cum umblă pe căi de pierzare
Conduși de-a lor pofte și inimi de gheaţă.

O, Doamne, privește spre cei ce se-nchină
La bani și la alte lucrări omenești.
Și habar nu au că vremea-o să vină
Să dea socoteală pentru cele trupești.

O, Doamne, privește, și nu înceta
Belșugul Tău, Doamne, de har și-ndurare,
Și-n ziua cea mare când vei judeca
Să avem parte de a Ta iertare!

Marius Cristian P.

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

În Casa Lui

(niște versuri simple pe care le-am compus cu câteva luni în urmă ca și o urare de bun venit în Templul lui Dumnezeu)

Frate, soră, dragi creștini,
Voi, prieteni și vecini
Ce-ați ales să fiți aici:
Să fiți binecuvântați pe veci!

Căci în Casa Lui cea sfântă,
Cel ce vine și ascultă,
Cel ce vine la-nchinare
Are parte de-ndurare!

Găsim leac vindecător
Și un Tată iubitor
Pentru-a noastre suferințe
Sau nevoi și chiar… dorințe!

Vrem ca toți care-am venit
Conform harului primit
Să-I cântăm lui Dumnezeu
Împreună, tu și eu!

Haideți toți, în chip umil,
Tânăr, vârstnic sau copil,
Să-I aducem Celui Sfânt
Darul nostru pe pământ!

Marius Cristian P.

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Iată Omul

(de Costache Ioanid)

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuşi tronul Meu…
Şi, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn…

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca duşman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ți sunt!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi
dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Doamne, vino Doamne!

Am spus-o cândva, cu 24 de ani în urmă… și astăzi, încă putem striga la fel:

Vino Doamne!

Pentru cei ce și-au dat cândva viața pentru a face colțul de lume unde trăiesc un loc mai bun! Pentru cei care astăzi uită acest lucru! Pentru cei cei uită că Domnul Isus Hristos a făcut același lucru pentru noi, ca să moștenim împărăția: S-a sacrificat pe Sine, iar noi trăim azi fără Dumnezeu!

Vino Doamne!… și ai milă de noi!

Nopți lungi și triste acasă mă gândesc
Și pe voi acolo vă zăresc.
Sunt nopți pline de groază pentru mine în război,
Sunt nopți de basm acolo la voi.
Și Doamne pentru ce o viață de coșmar?

Și pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopți pline de groază când teamă mi-e să fiu,
Sunt nopți de basm de care nu mai știu.

R: Doamne, vino Doamne
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetați acest cumplit război?
De ce vă gândiți numai la voi?
Și nici nu vă pasă de mama care-și plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălți de sânge.
Și nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt,
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Iulie 2013 în Meditații, Muzica

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: