RSS

Arhive pe etichete: Evanghelia

Binecuvântare (Să vină degrabă)

(de Marius Cristian P.)

Să vină degrabă în sufletul tău
Slava cerească a lui Dumnezeu,
Ca să aline din inima ta
Oricare suferință, oricât e de grea.

Prin sângele Lui am fost curățiți,
Prin Duhul cel Sfânt am fost izbăviți;
Eterna salvare se află la El,
Căci El este Drumul ce duce în cer.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Ianuarie 2015 în Creație personala, Poezie

 

Etichete: , , , , , , ,

Datoria de a rămâne cu mintea întreagă

O studentă creștină din Lituania, pe nume Leonas Sileikis, a trebuit să se prezinte în fața unei comisii formată din șapte profesori pentru a fi chestionată în legătură cu credința creștină pe care Leonas o susținea și o practica.
Studenta a fost întrebată ce părere are despre cărțile ateiste.
– Sunt pline de minciuni și calomnii, a răspuns Leonas liniștită.
Atunci un profesor ateu i-a ținut un discurs împotriva credinței creștine și a încheiat întrebând-o dacă renunță la credința ei.
– Cred că nu voi înceta să cred, i-a răspuns studenta cu îndrăzneală.
Directorul școlii i-a explicat tatălui ei, care era de față, că religia este periculoasă. Tatăl studentei a răspuns: „Nu religia este periculoasă, ci faptul că dumneavoastră o călcați în picioare. De aceea elevii nu-și mai respectă profesorii, studenții consumă alcool și droguri, fumează și duc o viață dezordonată.”
Directorul a continuat dându-și importanță: „Având în vedere că în zilele noastre puțini oameni se mai duc la biserică, e bine să fim de partea majorității.”
Dl. Sileikis i-a replicat: „Numai cadavrele sunt duse de apă. Cei vii înnoată împotriva curentului.”
Atunci, profesorii l-au avertizat: „Cu astfel de idei fiica dumneavoastră nu-și va mai putea continua studiile.” Dar dl. Sileikis a răspuns: „Nu credința ei este piedica, ci concepțiile dumneavoastră. Și apoi, la ce bun să studiezi dacă trebuie să renunți la valoarea cea mai nobilă: credința personală în Iisus Hristos?”
Familia Sileikis trăia și practica credința despre care scrie sfântul apostol Pavel în epistola sa către evrei: „Și fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că-i răsplătește pe cei care-L caută.” (Evrei 11:6)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 Iunie 2014 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Cine sunt eu?

Este o întrebare pe care ne-o punem fiecare dintre noi la un moment dat. Și dacă nu, ar trebui să ne-o punem. De ce? Pentru simplul fapt că fiecare om este o „victimă” a situațiilor, presiunilor, evenimentelor și persoanelor cu care avem contact. Fie că stai în picioare sau cazi, tu ești rezultatul propriilor tale decizii. Cu atât mai puțin ar trebui să se vadă în tine rezultatul deciziilor pe care altcineva le-a luat pentru sine. Nu ar trebui să urmăm pe altcineva în hotărârile lui, decât dacă acestea coincid cu voia lui Dumnezeu. Atunci întreabă-te: asta trebuie să faci?

Pentru că ceea ce faci, te caracterizează ca persoană. Fiul risipitor a plecat pentru că așa a ales; s-a întors tot pentru că a ales. Nu a fost nimeni să meargă după el, să îl urmeze în gândirea lui. Dar noi o facem ades. Ne îmbrăcăm așa cum face sau spune altcineva, gândim ca altcineva. Uneori poate din admirație, alteori poate din compătimire… dar problema este: cine sunt eu?

Să nu uităm că Edenul a fost pierdut de către om din interiorul său. Șarpele nu l-a obligat sau la forțat pe om să încalce porunca lui Dumnezeu; ci omul a ales neascultarea, pentru că a gândit ca șarpele… a gândit ca altcineva. Atunci el și-a pierdut identitatea… și raiul.

Sunt persoane de care ne atașăm; dar odată ce acestea pleacă, fie le păstrăm în cugetul nostru, fie le urmăm în continuare. În ambele situații, ne pierdem identitatea proprie. Cine ești tu? Ești ceea ce te „ajută” altul să fii? Urmezi tu într-adevăr ceea ce Dumnezeu așteaptă de la tine? Sau Îl lași să aștepte, că tu ești prea ocupat să urmezi ceea ce face altcineva? Nu lăsa pe cineva exterior ție să-ți determine credința și faptele tale. Poate că îți dorești ca cineva drag să se întoarcă la tine. Dar nu îl ajuți conformându-te tu cu ceea ce face el, ci dacă îți păstrezi verticalitatea, avându-L ca temelie pe Dumnezeu!

Nu te lăsa ademenit, ci gândește-te… cine sunt eu?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Mai 2013 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Gânduri de toamnă

Iată că s-a mai dus o vară… s-a mai terminat un sezon. A mai căzut o filă din calendarul vieții noastre. Câte credeți că mai sunt? Indiferent de numărul lor, cu toții știm că va fi o zi când Cineva o să desprindă și ultima filă. Dar important este ce veșnicie va fi scrisă pe spatele ei. Pentru că, atunci când timpul se termină, urmează nesfârșitul. Unde va fi al nostru, al fiecăruia din noi? Foarte adevărată este expresia „cum îți așterni, așa vei dormi!”, pentru că în patul pe care îl pregătim de acuma ne vom „odihni” în veșnicie.

Pun pariu că o să spuneți că asta sună a „melancolie de toamnă”. 🙂  Poate că da, poate că nu… Până atunci, ne pregătim de școală, de cursuri… fiecare după caz; de noi aventuri într-un nou sezon al vieții. Până la ultima filă trebuie să creștem în toate privințele, să devenim tot mai mult oameni destoinici și de caracter. Cine știe câte filme și jocuri vor mai apărea? Cine știe cât de mult vom crește spiritual (să sperăm)? Cine știe câte vom mai descoperi din acel izvor nesecat numit Biblia?

Nu ne rămâne decât să facem ceea ce avem de făcut, într-un chip cât mai vrednic de Dumnezeul Creator!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Septembrie 2012 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , ,

Și învățați-i să păzească… (-2-)

Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28.20)

 Acestea sunt ultimele cuvinte ale Domnului Isus menționate de Matei în Evanghelia sa. Precum acordăm o deosebită atenție cuvintelor unui om aflat pe patul de moarte, pentru a vedea ce mai are de spus înainte de plecarea sa în veșnicie și a nu omite nimic din ce ar putea fi o mărturie, un îndemn, o învățătură sau o rugăminte, tot așa și aceste cuvinte ale lui Mesia au valoare testamentală. Nu există în noi dorința de a împlini cuvintele unui muribund? Cu atât mai mult ar trebui să fie pentru noi cuvintele de „despărțire” ale lui Isus, care este Fiul lui Dumnezeu și pe care îl vom vedea veșnic în Împărăția Cerurilor.

După ce am discutat în articolul anterior despre a învăța să păzim noi înșine poruncile Lui și de a fi gata să-i învățăm și pe ceilalți să le păzească, să aruncăm o scurtă privire asupra celei de-a două părți a versetului. Aici avem parte de o promisiune de rang divin care însoțește porunca întâlnită la începutul versetului. Și îmi vine acum în minte declarația ateistă pe care o aud la diverse persoane: „nu pot să cred în cineva atât de egoist care să facă afirmații atât de egocentrice, în special că ar fi Fiul lui Dumnezeu.” Dar cum rămâne cu această promisiune care vine în favoarea omenirii? Ce om ar fi capabil să împlinească o asemenea promisiune care se întinde pe o perioadă așa de mare de timp? Sau ce Dumnezeu s-ar coborî atât de mult față de propria creație încât să se ofere pe Sine omenirii?

Mi se pare atât de minunat că însuși Dumnezeu, Tatăl Creator, ne însoțește clipă de clipă. Orice probleme sau dificultăți pe care le întâlnim în lupta de a păzi poruncile Sale, nu le vom trece singuri, ci avându-L pe Duhul lui Dumnezeu alături de noi „până la sfârșitul veacului” (chiar și în timpuri pe care nu le putem percepe cu mintea noastră). Acest verset este unul din pasajele Scripturii ce conțin artifactul dragostei divine manifestate față de noi. Nimeni nu ar putea oferi mai mult de atât! Ce comori fără egal păstrează Scriptura pentru întreaga lume… și lumea continuă s-o îngroape tot mai mult.

Eu (și bănuiesc că la fel este cu oricare din voi) nu mă pot concentra încontinuu asupra unui gând sau lucru. Îți dai seama că El poate să fie cu noi ÎN TOATE zilele? Asta înseamnă mai mult decât ne gândim noi la noi înșine. Nici nu realizăm profunzimea prezenței divine…

Dumnezeu ne dorește pentru că ne iubește!

(vezi și articolul „Și învățați-i să păzească…”)

 
Un comentariu

Scris de pe 20 Octombrie 2011 în Meditații, Muzica

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Și învățați-i să păzească…

„Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28.20)

Acestea sunt ultimele cuvinte ale Domnului Isus menționate de Matei în Evanghelia sa. El a lăsat acest ultim îndemn (poruncă) înainte de a se întoarce la Tatăl Ceresc pentru toți cei ce doresc să-L asculte și să-L urmeze. Aici este contractul de angajare a creștinului oferit de către Dumnezeu. Asta este ceea ce trebuie să facem. Cu tot riscul de a ne atrage priviri urâte sau dezaprecieri din partea celor din jur, Dumnezeu așteaptă de la noi să învățăm noi înșine și unii pe alții. Să-i învățăm să păzească…

Doamne, cât de prețioasă este persoana care se află lângă mine și îmi spune: „uite, așa ceva nu cred că îi place lui Dumnezeu și nu cred că e potrivit pentru un creștin” ! Întotdeauna am apreciat pe cei care au onestitatea de a mă avertiza atunci când greșesc. Nu încurajări false, nu cuvinte de fațadă… nu de asta avem nevoie! Ci să-i învățăm să păzească…

Și miercurea asta eu am fost cel care trebuia să-mi învăț lecția. Un avertisment de la cineva drag mie, dar care nu mă gândeam să aibe vreo legătură, a scormonit înlăuntrul conștiinței mele. M-am cercetat pe loc și mi-am dat seama că Dumnezeu mai vrea să mai îndrepte ceva la persoana mea; și la blogul meu. Poate că nu prea mi-a plăcut că a trebuit să renunț la ceva anume sau că nu a fost înțeleasă percepția mea, dar sunt bucuros că am fost pus în gardă și să descopăr că trebuie să mai corectez ceva în viața mea.

Mă bucur că mai există în viața mea persoane (deși puține) care să-mi spună ceea ce trebuie să-mi spună. Și le mulțumesc. Nu public nume, pentru protecția lor spirituală, dar când vor citi aceste rânduri, inima lor va avea o răsplată de bucurie. Iar noi… să învățăm să păzim și să-i învățăm pe alții ceea ce am căpătat și noi.

(vezi și articolul „Și învățați-i să păzească… (-2-)”)

 
Un comentariu

Scris de pe 19 Octombrie 2011 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Mă iubești cu adevărat?


M-am trezit într-o dimineață devreme, ca să admir răsăritul soarelui… frumusețea creației lui Dumnezeu nu poate fi redată în cuvinte! În timp ce priveam, I-am adus laude lui Dumnezeu pentru frumusețea lucrării Lui. Stând acolo, am simțit prezența Domnului alături de mine. El m-a întrebat:
Mă iubești?
Bine-nțeles că Te iubesc, Doamne! i-am răspuns. Tu ești Domnul și Mântuitorul meu!
Apoi m-a întrebat:
Dacă ai fi handicapat fizic, m-ai iubi și atunci?
Eram descurajat… Mi-am privit mâinile și picioarele și restul trupului și m-am întrebat oare câte lucruri n-aș mai putea face dacă aș fi handicapat, lucruri pe care le socotesc normale. Și I-am răspuns:
Doamne, n-ar fi ușor, dar totuși Te-aș iubi!
Atunci Domnul mi-a spus:
Dacă ai fi orb, ai iubi și atunci creația Mea și M-ai iubi și pe mine?
Cum aș putea iubi ceva ce nu pot vedea?… Dar m-am gândit la toți oamenii orbi din lume și la faptul că mulți dintre ei Îl iubesc pe Dumnezeu și creația Lui. Și I-am răspuns: „Mi-e greu să mă gândesc la așa ceva, dar totuși Te-aș iubi!”
Domnul m-a întrebat:
Dar dacă ai fi surd, ai asculta Cuvântul Meu?
Cum aș putea asculta dacă aș fi surd?… Atunci am înțeles: ca să asculți Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie doar să-l auzi cu urechile, ci trebuie să-l asculți cu inima. Și I-am răspuns: „Doamne, n-ar fi ușor, dar aș asculta Cuvântul Tău!”
Atunci Domnul m-a întrebat:
Dar dacă ai fi mut, ai lăuda Numele Meu și atunci?
Cum aș lăuda fără glas? Am înțeles din nou: Dumnezeu vrea să-i cântăm din inimă și din suflet. Sunetele nu au mare importanță; și noi nu Îl lăudăm pe Dumnezeu doar prin cântări, ci chiar și atunci când suntem persecutați Îi aducem slavă lui Dumnezeu pein recunoștința noastră. I-am răspuns: „Chiar dacă nu aș putea cânta în cuvinte, tot aș lăuda Numele Tău!”
Și Dumnezeu m-a întrebat:
Mă iubești cu adevărat?
Cu curaj și cu convingere fermă I-am răspuns:
Da, Doamne! Te iubesc pentru că Tu ești singurul Dumnezeu adevărat!
Am crezut că am răspuns bine, dar Dumnezeu m-a întrebat:
Dacă mă iubești, de ce păcătuiești?
Doamne, sunt doar un om, nu sunt perfect! I-am răspuns. Dar Domnul m-a întrebat iar:
De ce în vremuri de pace și bunăstare te îndepărtezi cel mai mult de Mine? De ce numai în vremuri de necaz te rogi din toată inima?
N-am putut da niciun răspuns, doar lacrimi. Domnul a continuat:
De ce cânți numai la adunare? De ce mă cauți numai în ceasul de închinare? De ce te rogi atât de egoist? De ce îmi ești necredincios?
Și lacrimile au continuat să-mi curgă pe obraz.
De ce ți-e rușine de Mine? De ce nu răspândești Vestea Bună? De ce în vremuri de prigoană ceri ajutorul de la oameni și nu alergi la Mine? De ce cauți scuze când îți dau ocazia să slujești Numele Meu?
Am încercat să răspund, dar nu am găsit niciun răspuns.
Ești binecuvântat cu viața. Te-am creat să n-o ierosești. Te-am binecuvântat cu talent ca să Mă servești, dar tu fugi de Mine. Ți-am revelat Cuvântul Meu, dar nu te adâncești în el. Ți-am vorbit, dar urechile ți-au fost închinse. Ți-am trimis slujitori de-ai Mei și tu ai stat nepăsător când ei erau respinși. Ți-am auzit rugăciunile și ți-am răspuns la toate. Dar, Mă iubești tu cu adevărat?
N-am putut răspunde. Cum să-I răspund? M-a copleșit rușinea. N-aveam nicio scuză. Cu inima zdrobită și cu lacrimi pe obraz am spus:
Doamne, iartă-mă! Nu sunt vrednic să fiu copilul Tău!
Și Domnul mi-a răspuns:
Tu ești al Meu prin har și nu prin merit!
Am spus:
Doamne, oare vei continua să mă iubești? De ce mă ierți?
Domnul mi-a răspuns:
Te iubesc pentru că te-am creat. Tu ești copilul Meu și Eu nu te voi părăsi niciodată. Când plângi, Mi-e milă de tine și plâng cu tine. Când strigi de bucurie, râd și Eu cu tine. Când ești descurajat, Eu te încurajez. Când cazi, Eu te ridic. Când ești obosit, Eu te port pe brațe. Eu voi fi cu tine până la sfârșitul zilelor și te voi iubi întotdeauna!
Niciodată nu am plâns cu atâta amar. Cum am putut fi atât de nepăsător? Cum am putut zdrobi atât de mult inima lui Dumnezeu? Domnul mi-a întins brațele și am văzut urma cuielor în palmele Sale. M-am închinat la picioarele Domnului Isus Cristos, Mântuitorul meu și pentru prima oară m-am rugat cu adevărat.
(anonim)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Octombrie 2011 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: