RSS

Arhive pe etichete: mangaiere

Eu sunt… Hyperion

…și oricare altul care își înțelege menirea pe acest pământ. Prin strălucire, am fost creați de Dumnezeu să strălucim.
Zilele acestea mi-am reamintit de Luceafărul, iar finalul poeziei redă oarecum un sentiment lăuntric pe care îl simt în perioada asta.

„- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate…

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.”

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.

Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă

Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri.

– Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!

El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
– Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

Ce cuvinte!… „Ci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece”… Cât de multe putem primi („catarg după catarg” etc.), și totuși suntem gata să renunțăm la veșnicie, la tot doar pentru a urma un om… un om atât de schimbător. „Și pentru cine vrei să mori?”…
Și aș vrea să închei astfel:

Și noi suntem luceferi
și-avem o strălucire,
Purtăm în noi puteri
Și-un duh de nemurire.
Dorințe, idealuri
și visuri ce ne-animă
Să nu ne depărteze
De gloria sublimă.
Păstrați în voi lucirea
Și nu o irosiți.
Călcați peste zdrobirea
de patimi și dorinți.
Păstrați în voi lucirea!
Așa-am să fac și eu.
Și-n dar e izbăvirea,
Dar de la Dumnezeu!

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

A fost cândva

(de Costache Ioanid)

A fost cândva… şi c-un fior pe pleoape,
ne-om aminti sub viţă şi smochin.
A fost cândva un nesfârşit de ape…
Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin…

Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!
Şi nevăzutul se făcu atom.
Isus umplea cu bogăţii pământul
când făuri ca frate-al Său pe om.

De dragul lui venea ades în luncă
şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.
Un singur rod, o singură poruncă,
purta un singur sâmbur de păcat.

Dar într-o zi se auzi-n ţărână:
„Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!”
Şi omu-a-ntins către păcat o mână,
iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.

A plâns în cer o inimă frăţească.
Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.
Ci trebuia un preţ să se plătească.
Şi fu gonit şi rob Adam.

Nemaiavând nimic să-i aparţie
spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,
S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,
căci numai El era deplin al Său.

Astfel din jertfă s-a născut iubirea.
Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,
Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,
ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.

Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.
Şi-n pasul veşniciilor ce vin,
mereu deplin vom şti oricare taină
şi taine noi vor rămânea deplin.

A fost cândva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,
când vom străbate veşnic ceruri noi.

Dar ca să ştim ce frângere grozavă,
ce fără margini preţ a dat Isus,
oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,
al crucii nimb va rămânea mai sus.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Martie 2014 în Literatură

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Parable of the Building of the Wall

Imagine you and your spouse building a brick wall together. One of you may primarily be the initiator, while the other will likely primarily be a helper.

What would it be like if one or the other of you refused to do his or her part? Instead, he/she either does nothing or criticizes everything his/her spouse is trying to build. Worse yet, imagine while one’s back is turned, the other knocking down the bricks and rocks that he/she had built up. In either case, the wall doesn’t progress and the conflict between husband and wife continually escalates. Eventually, the project is completely neglected. From time to time he/she comes and looks wistfully at that section of the wall but the weeds have grown and the tools have rusted. All hope of ever building anything is lost.

This scenario is repeated over and over in most struggling marriages. A husband tries to build godly headship in the home but his wife opposes or undermines him. A wife tries to initiate biblical parenting, but he won’t get involved. He tries to initiate sexual intimacy and she won’t respond. She wants deeper communication but he refuses to engage. And so it goes.

When was the last time you reflected on the „marriage wall” you’re building together? Are the roles clear? Is there passivity, undermining, or obstruction going on? Has stubbornness brought you to an impasse? If so, what needs to happen to resolve the issues and start building as partners again?

(From Biblical Answers for Struggling Marriages:31 Lessons for Marriage at an Impasse)

http://my.bookbaby.com/book/biblical-answers-for-struggling-marriages#.UvMVnihlqRI

(source: Family Forum Japan – https://www.facebook.com/pages/Family-Forum-Japan/276606113129)

 
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

FIVE WAYS TO STRENGTHEN YOUR FAMILY TODAY

1. Turn off the TV. The values most programs promote are destructive to your family.

2. Sit down to eat together. Numerous studies demonstrate that eating meals together keeps kids from high risk behavior.

3. Tell your spouse you love him/her, and share three things you admire and appreciate about him/her. Affirmation builds marriage like few other things (It works for kids too).

4. Share non-sexual touch with each family member. Give a hand, foot, or neck massage, give a hug, squeeze a hand, or comb someone’s hair. Younger kids love to wrestle too. We all need proper physical affection.

5. Take a few minutes to read God’s Word and pray together. Your family needs God’s grace, God’s truth, and God’s blessing more than anything else.

(source: Family Forum Japan)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Februarie 2014 în Muzica

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Mereu însoțit

Probabil că m-am crezut vreun fel de Superman… sau cineva care, odată ce a căpătat credință în Dumnezeu, devine indistructibil… numai că lucrurile nu stau chiar așa de simplu. Nu vreau să spun că aș fi fost dezamăgit din partea cerului, nici măcar nu am de gând să insinuez așa ceva. Ci mai degrabă m-a izbit realitatea stării mele înaintea atotputerniciei și măreției lui Dumnezeu; păcatul și slăbiciunile mele înaintea luminii lui Dumnezeu nu pot fi ascunse. Acum, nici măcar de mine însumi nu le mai pot ascunde, că prin conștiință și prin Cuvântul Său, El mi le pune în fața ochilor de parcă aș privi într-o oglindă.

Dar acesta cred că este un lucru bun: pentru că dacă lui Dumnezeu nu i-ar mai fi păsat de mine, nu s-ar mai obosi să-mi tulbure conștiința. Și este foarte adevărat ce am învățat recent: cuvintele oamenilor nu sunt sfinte și, prin urmare, nu au puterea să ne sfințească; doar Cuvântul lui Dumnezeu (Scriptura) conține cuvinte sfinte. Datoria noastră este să le împlinim în viața noastră dacă vrem să fim plăcuți lui Dumnezeu. Iar atunci când întunericul vine peste sufletul nostru (pentru că vine… la fiecare în parte, în moduri și timpuri diferite), tot Cuvântul lui Dumnezeu ne va scoate iar la lumină, exact ca în psalmul 23. De aceea, vreau să scriu cu mâna mea acest psalm, pentru că tot așa mă simt și eu scos dintr-o „vale întunecată” de către Tatăl Ceresc.

PSALMUL 23
(O cântare a lui David)

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă;
îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el.
Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.

Avem parte de îndurarea lui Dumnezeu mai mult decât sunt pregătiți să credem. Dar înțelegerea noastră nu va schimba caracterul lui Dumnezeu. El va privi în continuare către noi prin Fiul Său, Isus Hristos. Și El ne va da putere să răzbatem prin furtuni, să ieșim din întuneric și să înaintăm spre Împărăția Cerească!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 6 Iunie 2012 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Talantul

(de Victor Bragagiu)

Şedeam cândva prin cerşetori,
Cerşind parale de la lume,
Şi mă-njoseam la trecători,
Râzând de proastele lor glume.

Mi-era ruşine ca să cer,
Dar traiu-mi spuse:Cere! Cere!
Prin alţi calici şedeam stingher,
Ban cu bănuţ strângând avere.

Alţii erau mai săltăreţi
Şi mai dibaci cu mult la gură:
Îşi jucau rolul îndrăzneţ,
Ca şi eroi de aventură.

Şi mângâiaţi de chilipir
Strigau cu ardere mai multă,
Iar eu stătem cu ore-n şir,
Mascându-mă cu mască cultă.

Dar inima-mi turba avar,
Când alţii iar primeau pomană,
Read the rest of this entry »

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 Ianuarie 2012 în Literatură

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Transformă apa în vin !

O imagine și un gând. Chiar acum, în fața calculatorului, una o provoacă pe cealaltă. Cât de rapid poate conlucra Duhul lui Dumnezeu cu mintea omului… Aveam în minte să postez altceva (și vă asigur că era mult mai neinspirat), dar am văzut o imagine… Și instantaneu am văzut o mulțime de alte lucruri. Între gândurile mele răsună acum, concomitent, întrebări și răspunsuri.

Cât de mari sunt visurile pe care dorim să le realizăm? Cât de profunde sunt aspirațiile noastre? Care sunt cele mai arzătoare dorințe pe care le avem?… Și care sunt capacitățile noastre omenești? Limitele ce ne îngrădesc? Care sunt resursele de care dispunem? Vrem să facem atât de multe, dar se pare că avem atât de puține… Vrem să pășim atât de sus, și totuși avem atât de puține trepte… Incompleți, nesătui și muritori; asta suntem.

Și ce dacă! Am primit puțin? Ce ne împiedică să sporim și să îmbogățim ceea ce avem?… Problemele ne pun piedici? De ce să le dăm cinste și să ne lăsăm învinși? Dorim să facem lucruri mari? Să începem cu cele mici ! Nu avem putere sau alte resurse? Are Isus destule și pentru noi. A avut El viața veșnică să ne-o dea în dar, cu cât mai mult celelalte fleacuri. Isus din apă a făcut vin! Din ceva, a făcut ceva mai bun. Iar noi avem aceeași misiune: din ceea ce avem să facem ceva mai bun. Să ne aducem contribuția. Mulți se scuză că dacă ar fi avut mai mulți bani, ar fi putut ajuta mai bine. Poate că nu ai bogății materiale, dar poate ai prieteni care îți sunt alături. Poate că nu-i ai, dar poate ai o îndemănare specială. Poate că n-o ai, dar cunoști anumite lucruri. Poate că nu le știi, dar poate că ești capabil să alini inima cuiva. Ce te reține să folosești ceea ce ai?

Eșecul cel mai mare pândește dinainte de a începe tu să faci ceva! Nu este nevoie ca tu să fii distrus pentru ca lucrarea încredințată ție să nu fie îndeplinită; ci este de ajuns ca tu să fii amăgit să n-o mai începi. Dacă o începi, sunt multe posibilități de a te face să abandonezi. Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii de bine să nu facă nimic.

De aceea Domnul Isus, în majoritatea pildelor Sale, a pus accent pe roade, pe felul cum aducem înapoi talantul (lucrul) care ne-a fost încredințat. Dumnezeu a făcut lumea din neant, din nimic. Deci noi avem acum un material de bază cu care să începem să lucrăm, căci nu pornim de la nimic.

Din ceva, să facem ceva și mai bun! Să transformăm apa în vin! Să facem ca viața noastră să conteze! Să facem ca fiecare clipă să fie valoroasă! Poate că nu vor mai fi multe clipe… dar acestea care sunt, pot fi îmbogățite! Nu rămâne fără speranță! Nu sta în depresie, teamă sau ignoranță! Sunt atâtea lucruri, atâția oameni, care au nevoie de tine și de mine…

Eu mi-am ales să-mi întind mâinile și să cuprind universul. Dar tu?…

(vezi de asemenea și articolul „Metamorfoza darului”)

 
3 comentarii

Scris de pe 15 Noiembrie 2011 în Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: