RSS

Arhive pe categorii: Literatură

Eu sunt… Hyperion

…și oricare altul care își înțelege menirea pe acest pământ. Prin strălucire, am fost creați de Dumnezeu să strălucim.
Zilele acestea mi-am reamintit de Luceafărul, iar finalul poeziei redă oarecum un sentiment lăuntric pe care îl simt în perioada asta.

„- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate…

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.”

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.

Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă

Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri.

– Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!

El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
– Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

Ce cuvinte!… „Ci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece”… Cât de multe putem primi („catarg după catarg” etc.), și totuși suntem gata să renunțăm la veșnicie, la tot doar pentru a urma un om… un om atât de schimbător. „Și pentru cine vrei să mori?”…
Și aș vrea să închei astfel:

Și noi suntem luceferi
și-avem o strălucire,
Purtăm în noi puteri
Și-un duh de nemurire.
Dorințe, idealuri
și visuri ce ne-animă
Să nu ne depărteze
De gloria sublimă.
Păstrați în voi lucirea
Și nu o irosiți.
Călcați peste zdrobirea
de patimi și dorinți.
Păstrați în voi lucirea!
Așa-am să fac și eu.
Și-n dar e izbăvirea,
Dar de la Dumnezeu!

Anunțuri
 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Nu-i singur Iuda vinovat

Nu-i singur Iuda vinovat
De sângele ce se dădu
(:Nici marii preoţi, nici Pilat,
Ci lumea-ntreagă prin păcat,
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu drumul greu spre Golgota,
Nici biciul când Isus căzu,
(:Şi-atât nici crucea nu-L durea,
Cât noi, povara cea mai grea
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu patru cuie L-au străpuns
Când trupul silnic se zbătu,
(:Ci noi cu sufletul ascuns
Cu mii de patimi l-am străpuns
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu farisei şi cărturari,
Nu preoţi de frunte, nu!
(:Ci noi am râs cu ochi murdari
Ci noi suntem cei doi tâlhari
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Nu-n stâncă, printre lilieci,
Şi nu sub lespede zăcu
(:L-am îngropat ca pentru veci
Sub piatra unor forme reci
Şi eu şi tu; şi eu şi tu:)

Şi-acum Isus, cel condamnat
Azi El te-ntreabă:da ori nu?
(:Eşti sau nu eşti vinovat?
Eu am spus ”da” şi-am fost iertat
Dar tu? dar tu?:)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Martie 2014 în Literatură, Muzica

 

Etichete: , , , , , , , , ,

A fost cândva

(de Costache Ioanid)

A fost cândva… şi c-un fior pe pleoape,
ne-om aminti sub viţă şi smochin.
A fost cândva un nesfârşit de ape…
Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin…

Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!
Şi nevăzutul se făcu atom.
Isus umplea cu bogăţii pământul
când făuri ca frate-al Său pe om.

De dragul lui venea ades în luncă
şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.
Un singur rod, o singură poruncă,
purta un singur sâmbur de păcat.

Dar într-o zi se auzi-n ţărână:
„Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!”
Şi omu-a-ntins către păcat o mână,
iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.

A plâns în cer o inimă frăţească.
Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.
Ci trebuia un preţ să se plătească.
Şi fu gonit şi rob Adam.

Nemaiavând nimic să-i aparţie
spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,
S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,
căci numai El era deplin al Său.

Astfel din jertfă s-a născut iubirea.
Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,
Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,
ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.

Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.
Şi-n pasul veşniciilor ce vin,
mereu deplin vom şti oricare taină
şi taine noi vor rămânea deplin.

A fost cândva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,
când vom străbate veşnic ceruri noi.

Dar ca să ştim ce frângere grozavă,
ce fără margini preţ a dat Isus,
oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,
al crucii nimb va rămânea mai sus.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Martie 2014 în Literatură

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Conectivitate (poezie)

(Anonim)
Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades… nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Martie 2014 în Literatură, Meditații

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Ghedeon

(de Simion Felix)

Părând că strânge între ramuri norii
Ca într-un cuib de tihnă şi taifas,
Purtând în frunze sunetul viorii
Pe-un trunchi cu rădăcinile-n istorii,
Creştea spre cer stejarul lui Ioas.

Maiestuos,el radia putere
Ca un monarh trufaş urcat pe tron,
Făcând ca omul din apropiere
Să pară doar un fulg,o adiere,
Neînsemnatul, tristul Ghedeon,

Căci neamul lui trăia o tragedie
Născută din neascultarea lor,
Când Madian venea ca o urgie
Lăsând în urma lui ţara pustie
Ca după un pârjol nimicitor.

Israeliţii, înghiţiţi de munte,
Îşi căutau scăparea-n văgăuni,
Dar al credinţei minunat grăunte
Crescu atunci, făcând spre ceruri punte
Pe care care ei mergeau cu rugăciuni.

Şi ca răspuns,venind din înălţime
La Ghedeon,sub falnicul stejar,
Îi zise-un Înger cu solii divine:
„Viteazule, Domnul este cu tine,
Fii eliberatorul,aşadar!”

Tabloul,brusc,şi-a deformat chenarul
Schimbând şi coloritul,ton cu ton,
Cum adierea-nviorează jarul;
Ce s-a-ntâmplat? S-a micşorat stejarul,
Sau a crescut,deodată,Ghedeon?

Având promisiunea însoţirii
Şi a puterii din izvor ceresc,
Se scutura de temerile firii
Şi-acuma i se-nfăţişa privirii
Un alt raport cu tot ce e lumesc.

Stau fiii Răsăritului în cale?
Vor luptă Amalec şi Madian?
Să-şi împletească forţele în vale
Căci Dumnezeu în planurile Sale
Face din Ghedeon un uragan.

Izbânda a venit răsunătoare
Chiar dacă printr-un om neînsemnat,
Însă când Domnul are o lucrare
Tot El pune în cel ales valoare,
Numai să fie gata de lucrat.

Te vezi plăpând, lipsit de apărare,
Când furibundă vijelia vine?
Aruncă-n urmă orice-ngrijorare
Şi-ascultă vocea încurajatoare:
„Viteazule, Domnul este cu tine!”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 Martie 2014 în Literatură

 

Etichete: , , , , , ,

Parable of the Building of the Wall

Imagine you and your spouse building a brick wall together. One of you may primarily be the initiator, while the other will likely primarily be a helper.

What would it be like if one or the other of you refused to do his or her part? Instead, he/she either does nothing or criticizes everything his/her spouse is trying to build. Worse yet, imagine while one’s back is turned, the other knocking down the bricks and rocks that he/she had built up. In either case, the wall doesn’t progress and the conflict between husband and wife continually escalates. Eventually, the project is completely neglected. From time to time he/she comes and looks wistfully at that section of the wall but the weeds have grown and the tools have rusted. All hope of ever building anything is lost.

This scenario is repeated over and over in most struggling marriages. A husband tries to build godly headship in the home but his wife opposes or undermines him. A wife tries to initiate biblical parenting, but he won’t get involved. He tries to initiate sexual intimacy and she won’t respond. She wants deeper communication but he refuses to engage. And so it goes.

When was the last time you reflected on the „marriage wall” you’re building together? Are the roles clear? Is there passivity, undermining, or obstruction going on? Has stubbornness brought you to an impasse? If so, what needs to happen to resolve the issues and start building as partners again?

(From Biblical Answers for Struggling Marriages:31 Lessons for Marriage at an Impasse)

http://my.bookbaby.com/book/biblical-answers-for-struggling-marriages#.UvMVnihlqRI

(source: Family Forum Japan – https://www.facebook.com/pages/Family-Forum-Japan/276606113129)

 
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Iată Omul

(de Costache Ioanid)

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuşi tronul Meu…
Şi, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn…

„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca duşman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ți sunt!

„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi
dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: