Râma

(de Marius Cristian P.)

Într-un colț, la o fereastră
Alerga o râmă-albastră
C-a pierdut astăzi în gară
Trenul ce-o ducea la țară.

Vai și ce înfuriată
Era râma… transpirată.
Iar de-atâta alergat
Are febră-n omuplat.

Nici măcar nu a văzut
Că are tricoul rupt,
Iar șiretul la sanda
L-a pierdut pe undeva.

Iar în goana ei nebună
S-a-necat cu o alună,
Și s-a-mpiedicat pe loc
De o cizmă fără toc.

Iar acum că trenu-i dus
Se întoarce la apus,
Se întoarce iar acasă
C-o valiză și o plasă.

Și de-atâta ostenit
La fereastră s-a oprit
Că de nu, risca s-ajungă
Slabă, galbenă și lungă.

Băgând capul în valiză
A intrat cu capu-n priză
Și s-a ridicat uimită
Și cu fața rumenită.

Neștiind ce s-a-ntâmplat,
Capul iarăși a băgat
Și acum, fără-ndoială,
S-a lovit de-o nicovală.

Râma, și mai mult mirată,
Vrea să mai încerce-o dată:
Ce-a pățit bagajul ei
De îi face vânătăi?

Un păianjen mai trăsnit
Lângă râmă s-a oprit
Și, văzând-o șifonată,
A-ntrebat râma îndată:

„Ce-i surato? Ce-ai pățit?
Cum de te-ai învinețit?”
„Deh, păianjen, ce să spun
Când bagajul mi-e nebun?”

Povestindu-și aventura,
Cum era să-și rupă gura
În valiza misterioasă,
Râma-ntreabă curioasă:

„Dacă bag mâna un pic,
Voi putea s-o mai ridic?”
„Poți să cauți mai adânc,
Poate-ajungi iar în pământ!”

Și cum sta și se tocmea
Cu păianjenul așa,
Râma își luă curaj
Vârând mâna în bagaj.

Scotocind cu multă grijă,
Se înțeapă într-o tijă,
Însă continuând cu zor
Prinde-n mână un topor.

„Cine-a pus așa ceva
Tocmai în valiza mea?
Nu mai pot! Inadmisibil
Să găgsesc și-un crocodil!”

„Crocodil?!” strigă uimit
Păianjenul acum albit,
Căci privi și el în jos
În bagajul misterios

Și-a văzut întregul Nil
Ce-aducea un crocodil…
Și-alte zeci de creaturi
Ce veneau ca niște duri.

Râma însă cu viteză
Și cu gust de maioneză,
Cu vechime în șomaj
Pune dopul în bagaj.

Sprijinindu-se în coate,
Își lăsă capul pe spate
Răsuflând încetișor
Când, deodată: un fior!

Dacă tot ce s-a-ntâmplat
Cu valiza ce-a cărat
S-ar putea iar întâmpla
Și cu plasa ce-o avea?

Și privind cu disperare
La păianjenul pe care
Frica l-a făcut cam fraier
Că făcea șpagatu-n aer.

Când se uită și în spate,
Vede plasa cum se zbate;
Dă din colțuri, din mânere,
Parcă zboară, parcă piere.

Off! De atâta stres și teamă,
Cu picioarele de zeamă,
Râma de culoare-albastră
A fugit de la fereastră.

 

Prin daruri răspunde Divinul

(de Marius Cristian P.)

Sinistru ne scurgem nisipul vieții
În marea uitării ce zace-n abis,
Iar omul încearcă în mijlocul pieții
Să-și cumpere viața ce-o vede în vis.

Zadarnică-i este speranța lumească
Când crede că totul e în mâna sa.
Dorește sălbatic fericit să trăiască,
Iar ego-ul îi promite orice va visa.

Dar iată în zare izvorul curat
Cum drumul și-l sapă prin viață;
Și tot ce atinge este îmbălsămat
Căci este atins de-o Slavă măreață.

Nimic din ce-am face nu ar merita
Dumnezeu să ne dea recompensă,
Nici fapta, nici gândul și nici altceva
Nu mută a răsplătirii piesă.

Dar iată că totuși ne-mbracă în har
Și primim mai întâi mântuirea,
Că așa e izvorul cel fără hotar:
În cer Dumnezeu ne face primirea.

Și oricâte clipe mai apoi ar urma,
Dumnezeu credincios ne este alături
Și oricât de mult sau adânc am cădea,
Prin darul Său iarăși primim îndurări.

Și iarăși prin dar primim noi putere
Să-nvingem păcatul și-ale sale dureri,
Tot El dă tărie să stăm în picioare
Și să lucim în noapte ca niște luceferi.

Credința, speranța și dragostea ta
Sunt și ele lucrarea zidită de El,
Orice bine-ai face cu vorba sau fapta
Sunt daruri primite prin har de la Miel.

Iar orice victorie ce-n viață tu ai,
Sau perechea ce-ți mângâie sufletul,
Pentru ele nimic nu poți ca să dai
Căci prin daruri răspunde Divinul.

Sunt daruri trimise din a Sa bunătate
Ce-ți umplu de farmec întreaga ființă.
Nu pot fi plătite sau răscumpărate
Ci numai primite având pocăință.

 

Binecuvântare (Să vină degrabă)

(de Marius Cristian P.)

Să vină degrabă în sufletul tău
Slava cerească a lui Dumnezeu,
Ca să aline din inima ta
Oricare suferință, oricât e de grea.

Prin sângele Lui am fost curățiți,
Prin Duhul cel Sfânt am fost izbăviți;
Eterna salvare se află la El,
Căci El este Drumul ce duce în cer.

 

Blocul meu

(de Marius Cristian P.)

Blocul unde locuiesc,
Cât se poate de firesc,
Are ziduri, temelie,
Coropișnițe – o mie;
Iară sus, pe-acoperiș
Crește falnic un tufiș
Ce cu ramurile-i lungi
Ne vopsește blocu-n dungi.

La intrarea de la bloc
Stau doi câini pe-un singur loc,
Iar în jur stau ghemuiți
Puricii curând sosiți.
La parter, la prima ușă,
Stă pe clanță o căpușă,
Furioasă, agitată
Că afar’ a fost lăsată.

Lângă ghena de la bloc
Arde-n permanență-un foc
Fără gaze și benzine,
Doar gunoiu-l întreține.
În subsol sunt bolovani,
Inundație, șobolani.
Iar țânțarii au otită
Căci chiria nu-i plătită.

Liftul nostru e rebel
Merge numai când vrea el;
Fie urcă sau coboară
Sau se leagănă pe sfoară,
Sau se dă pe-orizontală
Că e antrenat în sală;
De-ai curaj în el să sui,
Rugăciunea să ți-o spui.

N-avem hoți, căci interfonul
Ne păzește bine blocul
Până ieri când s-a-ntâmplat
Interfonul de-au furat.
Iar de balustrada scării
Nicidecum să nu te-apropii
Fiindcă-i proaspăt desenată
După ce a fost furată.

La etajul doi avem
Un vecin polistiren
Că din păr și de pe față
Ninge-ntr-una o mătreață.
Și la trei e un tâmplar
Care ține-n casă-un cal
Deci vedeți? Ați bănuit,
Am un bloc obișnuit.

 

Eu sunt… Hyperion

…și oricare altul care își înțelege menirea pe acest pământ. Prin strălucire, am fost creați de Dumnezeu să strălucim.
Zilele acestea mi-am reamintit de Luceafărul, iar finalul poeziei redă oarecum un sentiment lăuntric pe care îl simt în perioada asta.

„- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;
…
Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate…

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.”

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.

Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă

Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri.
…
– Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!

El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
– Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.

Ce cuvinte!… „Ci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece”… Cât de multe putem primi („catarg după catarg” etc.), și totuși suntem gata să renunțăm la veșnicie, la tot doar pentru a urma un om… un om atât de schimbător. „Și pentru cine vrei să mori?”…
Și aș vrea să închei astfel:

Și noi suntem luceferi
și-avem o strălucire,
Purtăm în noi puteri
Și-un duh de nemurire.
Dorințe, idealuri
și visuri ce ne-animă
Să nu ne depărteze
De gloria sublimă.
Păstrați în voi lucirea
Și nu o irosiți.
Călcați peste zdrobirea
de patimi și dorinți.
Păstrați în voi lucirea!
Așa-am să fac și eu.
Și-n dar e izbăvirea,
Dar de la Dumnezeu!

 

O, Doamne, privește!

O, Doamne, privește, privește poporul
Ce arde-n neștiinţă şi-n mii de păcate,
Păzește-l de moarte căci nu ştie norul
De duhuri ale lumii întunecate.

O, Doamne, privește cu a Ta îndurare
Spre suflete ce Tu cândva le-ai dat viață,
Privește cum umblă pe căi de pierzare
Conduși de-a lor pofte și inimi de gheaţă.

O, Doamne, privește spre cei ce se-nchină
La bani și la alte lucrări omenești.
Și habar nu au că vremea-o să vină
Să dea socoteală pentru cele trupești.

O, Doamne, privește, și nu înceta
Belșugul Tău, Doamne, de har și-ndurare,
Și-n ziua cea mare când vei judeca
Să avem parte de a Ta iertare!

Marius Cristian P.

 

În Casa Lui

(niște versuri simple pe care le-am compus cu câteva luni în urmă ca și o urare de bun venit în Templul lui Dumnezeu)

Frate, soră, dragi creștini,
Voi, prieteni și vecini
Ce-ați ales să fiți aici:
Să fiți binecuvântați pe veci!

Căci în Casa Lui cea sfântă,
Cel ce vine și ascultă,
Cel ce vine la-nchinare
Are parte de-ndurare!

Găsim leac vindecător
Și un Tată iubitor
Pentru-a noastre suferințe
Sau nevoi și chiar… dorințe!

Vrem ca toți care-am venit
Conform harului primit
Să-I cântăm lui Dumnezeu
Împreună, tu și eu!

Haideți toți, în chip umil,
Tânăr, vârstnic sau copil,
Să-I aducem Celui Sfânt
Darul nostru pe pământ!

Marius Cristian P.

 

Cât de mult

Cât de mult, o Doamne, cât de mult
Privești creația Ta săpată-n lut;
O lume plină de oameni agitați
Ce uită ades de cine-au fost creați.

Aștepți și azi, din zori și până seara
Și-ai așteptat demult credința să apară.
Iar omul, ce-n palma Ta a fost născut
Nepăsător trăiește de tot ce ai facut.

Cât de multă frumusețe ai pus în flori și iarbă
Și pe-ntreg pământul ai pus o verde salbă.
Cât de multă dragoste ai pus în orice ființă
Și-ntreaga Ta zidire întrece orice știință.

Cât de multe faci, o Doamne, pentru noi
Și noi suntem adesea în credință atât de moi.
Învață-ne, o Doamne, să trăim precum îți place
Și să prețuim mai mult darul Tau de har și pace.

(de Marius Cristian P.)

 

Unde fără Mine

Din ceruri, dintr-o dată, prin vuietul de vânt,
Răsună cu putere cuvântul Celui Sfânt.
Și ca răspuns la toate câte-am întrebat,
Ca și lui Iov îmi spune că singur n-am umblat.
Și vocea-I ca de tunet îmi zguduie ființa,
Și cu putere El îmi mustră conștiința.

„Unde fără Mine crezi că poți trăi
Când viața și cu moartea tu nu poți să le știi?
Unde printre oameni să te ascunzi ai vrea
Când toata omenirea-i născută-n palma mea?
Unde fără Mine să poți să te-odihnești
Și visul tău de viață în noapte să-l trăiești?

De-ai știi că nemurirea se află-n șoapta Mea
Și-n cer împărăția cu Mine-o poți avea,
De-ai știi toată puterea ce-n tine o pot pune
De ce mai stai departe, departe, fără Mine?
Te rog, adu-ți aminte că ești creația Mea
Și vino lângă Mine, acum e șansa ta!

(de Marius Cristian P.)

Citește și „Unde fără Tine”

 

Alături de tine

Mireasmă tu ești în bolta de seară,
Venită din raza cerescului cânt.
Umblând între stele, aduci primăvară
Și-n urma ta cântă și cer și pământ.

Un susur duios îmi scaldă ființa,
Atunci când vorbești spre mine încet.
Și-aproape că simt că-mi pierd cunoștiința
Și inima-mi zbate să iasă din piept.

Podoaba de flori ce umple câmpia
Îți este cununa ce șade pe cap,
Și-atunci când te văd îmi dai bucuria
Și de orice durere din suflet eu scap.

Iubirea și viața alături de tine
Sunt daruri venite din cerul înalt.
Răspunsul îmi ești la multe suspine
Venit de la tronul făcut din smarald.

Aș vrea să pot ține în mâinile mele
Din timpul ce curge etern în pustiu,
Să stau lângă tine acolo-ntre stele
Și veșnic alături de tine să fiu.

(de Marius Cristian P.)

 

Deșertăciune

Sunt unii ce-aleg să pășească-n zadar
În lumea nebun-a pieirii,
Și tot ce trăiesc e târg și bazar,
Căci omul în lume e doar un hoinar
Departe de calea iubirii.

Nădejdea e pusă în pâlcuri de fum
Ce-ndată se-mprăștie-n zare.
Mulți oameni se-ncred în viața de-acum
Trăind cu iluziile propriului drum,
Și merg spre a morții chemare.

Degeaba se-nchină la zeci de Baali
Și-n bani își găsesc siguranța.
Degeaba se-arată ca oameni morali
Și-aleargă-n zadar după oamenii mari
Că-n foc li se termină viața.

O, Doamne Isuse, ai mila de noi
Și iartă a neamului crimă!
Nu vrem să fim, Doamne, cu Tine-n război,
Ci scapă-ne, Tată, de-al lumii noroi
Și prin cruce ne iartă de vină!

(Marius Cristian P.)

 

Unde fără Tine

Unde fără Tine putea-voi să m-ascund?
În umbrele din noapte, în găuri de pământ?
În vorbele ce-s spuse cu necugetări semețe?
În lumea-nșelătoare și plină de povețe?

Unde fără Tine, o, Doamne, să trăiesc
Și viața care vine deja s-o prăpădesc?
Și știința ne învață că totu-i trecător,
Dar nu se îngrijește de drumul viitor.

Și unde fără Tine zadarnic să mă-ndrept,
Să pot să-nving ispita și lumii să țin piept?
De ce-aș plăti eu oare ego-ului tribut,
Când fără Tine, Doamne, pe veci aș fi pierdut?

Suspinele presară semințe de amar
Când fără Tine, Doamne, trăim într-un coșmar.
Ne place agonia și chinul din eșec,
În clipele-egoiste și zilele ce trec.

Nu vreau să-mi pierd suflarea și harul ce mi-l dai,
Și tot ce mă ajută s-ajung la Tine-n Rai.
De-aceea Tată Sfinte, te rog să mă primești
Și să rămân cu Tine în casele cerești.

(de Marius Cristian P.)

Citește și „Unde fără Mine”

 

Ecouri

Dulce-i sunetul tăcerii
Ce răsună-n inimi goale.
Poți să te opui durerii,
Neclintit să stai pe cale.

Când și îngerii din ceruri
Te privesc apăsător,
Și când demonii pierzării
Te-nsoțesc amăgitor,

Sau când lumea înconjoară
Al tău suflet solitar,
Nu-i nimic să te doboare;
Nicidecum nu fii fugar!

Păstrând singura credință
Și legat de Duhul Sfânt
Peste lume-ai biruință,
Peste demonii-n văzduh.

Însă inima ți-e vie?
Bate pentru Dumnezeu?
Sau nu vrea decât să știe
Ce frumos răsună: „eu”?

Existența te înșală
Cu al științelor năvod,
Iar prin media dau năvală
Amăgiri pentru norod.

De ce lași să intre-n suflet
Lucruri pline de amar?
De ce facem loc în cuget
Spre-a păcatului altar?

Vorbe goale și deșerte
Le purtăm în orice zi,
Și-ale diavolui oferte
Nu le știm a le opri.

Cât de grea să fie calea
Să-mplinim al Său Cuvânt?
Doar Isus alină jalea
Și ne scoate din mormânt.

O credință ni se cere
Și să fim neprihăniți;
Din a dragostei avere
Să-ntărim pe cei zdrobiți.

(Marius Cristian P.)

 

Ziua mamei

Orice floare, orice nor,
Orice este trecător,
Ce răsare și apune
Și-a trecut în zbor prin lume,
Tu mereu te-nseninezi,
Tot mai mult tu radiezi.

Umpli lumea de lumină
Cu o dragoste senină.
Și tu crești și crești mereu
Tot mai mult sufletul meu.
Și când dorm sau mă trezesc
Mamă dragă, te iubessc!

(Marius Cristian P.)

 

Pe Isus

Pe Isus Mântuitorul
Îl slăvim toți împreună;
Căci doar El e Salvatorul,
Calea spre o viață bună.

Înspre-a cerului cunună
Ce ne-așteaptă-n veșnicie,
Alergăm toți împreună
Și cântăm cu bucurie.

Iar acum, în Casa Lui,
Să uităm de griji, de lume!
Să-I dăm cinste Mielului,
Să cântăm în al Său Nume!

Frați, surori, bătrâni și tineri,
Am venit cu-același țel:
Să dăm Domnului mărire,
Să Îl lăudăm pe Miel.

(de Marius Crsitian P.)