Sinistru ne scurgem nisipul vieții
În marea uitării ce zace-n abis,
Iar omul încearcă în mijlocul pieții
Să-și cumpere viața ce-o vede în vis.
Zadarnică-i este speranța lumească
Când crede că totul e în mâna sa.
Dorește sălbatic fericit să trăiască,
Iar ego-ul îi promite orice va visa.
Dar iată în zare izvorul curat
Cum drumul și-l sapă prin viață;
Și tot ce atinge este îmbălsămat
Căci este atins de-o Slavă măreață.
Nimic din ce-am face nu ar merita
Dumnezeu să ne dea recompensă,
Nici fapta, nici gândul și nici altceva
Nu mută a răsplătirii piesă.
Dar iată că totuși ne-mbracă în har
Și primim mai întâi mântuirea,
Că așa e izvorul cel fără hotar:
În cer Dumnezeu ne face primirea.
Și oricâte clipe mai apoi ar urma,
Dumnezeu credincios ne este alături
Și oricât de mult sau adânc am cădea,
Prin darul Său iarăși primim îndurări.
Și iarăși prin dar primim noi putere
Să-nvingem păcatul și-ale sale dureri,
Tot El dă tărie să stăm în picioare
Și să lucim în noapte ca niște luceferi.
Credința, speranța și dragostea ta
Sunt și ele lucrarea zidită de El,
Orice bine-ai face cu vorba sau fapta
Sunt daruri primite prin har de la Miel.
Iar orice victorie ce-n viață tu ai,
Sau perechea ce-ți mângâie sufletul,
Pentru ele nimic nu poți ca să dai
Căci prin daruri răspunde Divinul.
Sunt daruri trimise din a Sa bunătate
Ce-ți umplu de farmec întreaga ființă.
Nu pot fi plătite sau răscumpărate
Ci numai primite având pocăință.
O studentă creștină din Lituania, pe nume Leonas Sileikis, a trebuit să se prezinte în fața unei comisii formată din șapte profesori pentru a fi chestionată în legătură cu credința creștină pe care Leonas o susținea și o practica.
Studenta a fost întrebată ce părere are despre cărțile ateiste.
– Sunt pline de minciuni și calomnii, a răspuns Leonas liniștită.
Atunci un profesor ateu i-a ținut un discurs împotriva credinței creștine și a încheiat întrebând-o dacă renunță la credința ei.
– Cred că nu voi înceta să cred, i-a răspuns studenta cu îndrăzneală.
Directorul școlii i-a explicat tatălui ei, care era de față, că religia este periculoasă. Tatăl studentei a răspuns: „Nu religia este periculoasă, ci faptul că dumneavoastră o călcați în picioare. De aceea elevii nu-și mai respectă profesorii, studenții consumă alcool și droguri, fumează și duc o viață dezordonată.”
Directorul a continuat dându-și importanță: „Având în vedere că în zilele noastre puțini oameni se mai duc la biserică, e bine să fim de partea majorității.”
Dl. Sileikis i-a replicat: „Numai cadavrele sunt duse de apă. Cei vii înnoată împotriva curentului.”
Atunci, profesorii l-au avertizat: „Cu astfel de idei fiica dumneavoastră nu-și va mai putea continua studiile.” Dar dl. Sileikis a răspuns: „Nu credința ei este piedica, ci concepțiile dumneavoastră. Și apoi, la ce bun să studiezi dacă trebuie să renunți la valoarea cea mai nobilă: credința personală în Iisus Hristos?”
Familia Sileikis trăia și practica credința despre care scrie sfântul apostol Pavel în epistola sa către evrei: „Și fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că-i răsplătește pe cei care-L caută.” (Evrei 11:6)
A fost cândva… şi c-un fior pe pleoape,
ne-om aminti sub viţă şi smochin.
A fost cândva un nesfârşit de ape…
Şi Duhul Sfânt plutea ca un suspin…
Deodată-n larg a răsunat Cuvântul!
Şi nevăzutul se făcu atom.
Isus umplea cu bogăţii pământul
când făuri ca frate-al Său pe om.
De dragul lui venea ades în luncă
şi tot ce-avea pe-acest pământ i-a dat.
Un singur rod, o singură poruncă,
purta un singur sâmbur de păcat.
Dar într-o zi se auzi-n ţărână:
„Gustaţi din rod şi fiţi ca Dumnezeu!”
Şi omu-a-ntins către păcat o mână,
iar Cel Viclean l-a prins în lanţu-i greu.
A plâns în cer o inimă frăţească.
Dar nu-i putea ascunde-al faptei blam.
Ci trebuia un preţ să se plătească.
Şi fu gonit şi rob Adam.
Nemaiavând nimic să-i aparţie
spre-a se plăti din lanţul Celui Rău,
S-a dat Isus pe Sine însuşi Sie,
căci numai El era deplin al Său.
Astfel din jertfă s-a născut iubirea.
Şi proslăvindu-Şi Fiul pe Calvar,
Cel ce-i mai sus decât nemărginirea,
ne-a dat, prin El, nemărginirea-n dar.
Ne-a îmbrăcat în sclipitoare haină.
Şi-n pasul veşniciilor ce vin,
mereu deplin vom şti oricare taină
şi taine noi vor rămânea deplin.
A fost cândva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte,
când vom străbate veşnic ceruri noi.
Dar ca să ştim ce frângere grozavă,
ce fără margini preţ a dat Isus,
oricât vom fi urcaţi din slavă-n slavă,
al crucii nimb va rămânea mai sus.
O, Doamne, privește, privește poporul
Ce arde-n neștiinţă şi-n mii de păcate,
Păzește-l de moarte căci nu ştie norul
De duhuri ale lumii întunecate.
O, Doamne, privește cu a Ta îndurare
Spre suflete ce Tu cândva le-ai dat viață,
Privește cum umblă pe căi de pierzare
Conduși de-a lor pofte și inimi de gheaţă.
O, Doamne, privește spre cei ce se-nchină
La bani și la alte lucrări omenești.
Și habar nu au că vremea-o să vină
Să dea socoteală pentru cele trupești.
O, Doamne, privește, și nu înceta
Belșugul Tău, Doamne, de har și-ndurare,
Și-n ziua cea mare când vei judeca
Să avem parte de a Ta iertare!
„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!
„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!
„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!
„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuşi tronul Meu…
Şi, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn…
„Iată Omul!” strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca duşman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ți sunt!
„Iată Omul!” umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi
dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!
Am spus-o cândva, cu 24 de ani în urmă… și astăzi, încă putem striga la fel:
Vino Doamne!
Pentru cei ce și-au dat cândva viața pentru a face colțul de lume unde trăiesc un loc mai bun! Pentru cei care astăzi uită acest lucru! Pentru cei cei uită că Domnul Isus Hristos a făcut același lucru pentru noi, ca să moștenim împărăția: S-a sacrificat pe Sine, iar noi trăim azi fără Dumnezeu!
Vino Doamne!… și ai milă de noi!
Nopți lungi și triste acasă mă gândesc Și pe voi acolo vă zăresc. Sunt nopți pline de groază pentru mine în război, Sunt nopți de basm acolo la voi.
Și Doamne pentru ce o viață de coșmar? Și pentru cine se moare în zadar? Sunt nopți pline de groază când teamă mi-e să fiu, Sunt nopți de basm de care nu mai știu.
R: Doamne, vino Doamne Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
De ce nu încetați acest cumplit război? De ce vă gândiți numai la voi? Și nici nu vă pasă de mama care-și plânge Copilul său ucis ce zace-n bălți de sânge. Și nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt, De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt.
Din ceruri, dintr-o dată, prin vuietul de vânt,
Răsună cu putere cuvântul Celui Sfânt.
Și ca răspuns la toate câte-am întrebat,
Ca și lui Iov îmi spune că singur n-am umblat.
Și vocea-I ca de tunet îmi zguduie ființa,
Și cu putere El îmi mustră conștiința.
„Unde fără Mine crezi că poți trăi
Când viața și cu moartea tu nu poți să le știi?
Unde printre oameni să te ascunzi ai vrea
Când toata omenirea-i născută-n palma mea?
Unde fără Mine să poți să te-odihnești
Și visul tău de viață în noapte să-l trăiești?
De-ai știi că nemurirea se află-n șoapta Mea
Și-n cer împărăția cu Mine-o poți avea,
De-ai știi toată puterea ce-n tine o pot pune
De ce mai stai departe, departe, fără Mine?
Te rog, adu-ți aminte că ești creația Mea
Și vino lângă Mine, acum e șansa ta!
Iată-ne ajunși la data de 1 aprilie. Dar să nu vă imaginați că voi face vreo păcăleală aici; n-am mai făcut vreuna de foarte mult timp, de când eram copil. Totuși am râs azi cu hohote atunci când tata a intrat în casă și l-am întrebat unde a fost; răspunsul a sunat cam așa:
„La Maica Domnului să cumpăr niște conectori (sau mufe).” 😀
Maica Domnului fiind, în acest caz, numele străzii. Nu m-am putut abține să nu completez:
„Când ajungi la Sfântul Petru, să-mi iei și mie niște DVD-uri, te rog.” 😀
Cât despre azi, se pare că putem îmbrățișa primăvara cea mult așteptată. Soare, vreme călduroasă, verdeață care începe să apară, un guguștiuc își acordează cântecul strâmb la mine la balcon… mulțimea de soli ai acestui anotimp încep să-și facă simțită prezența.
Acum două zile în urmă am participat și la un eveniment frumos, și anume Paștele evreiesc (Pesah). Este plăcut și interesant să poți sărbători învierea Domnului Isus așa cum a fost instituită în mod original ca sărbătoare. La comunitatea mesianică Beit Hasdo (care înseamnă „Casa Harului Său”), Teofil Șmilovici a prezentat modul de desfășurare și semnificațiile elementelor majore ale acestei sărbători, atât în sensul evreilor tradiționaliști, cât și în modul de abordare a evreilor mesianici. Poate că voi avea vreodată timpul și cele necesare pentru a face o descriere a sărbătorii de Pesah, dar nu pot încă să promit nimic în acest sens.
Însă, cu această ocazie, vă voi saluta și eu cu:
Pesah Sameah!
Ieri am auzit un colind pentru prima dată și care mi-a plăcut foarte mult. Mai rar găsești astfel de versuri. Așa că, imediat cum am ajuns acasă l-am căutat și îl împărtășesc și cu voi. Să vă bucurați de sărbători și să vă gândiți pentru ce sărbătorim!
„Pe-un pătul de fân şi floare,
tare greu
s-a născut Copilul Soare,
tare greu.
Dar în casa ta, vecine,
n-ai o mână de sulfine,
să se nască şi la tine
Dumnezeu?
Ia auzi ce vânt subţire,
subţirel
bate rău printre cămile,
subţirel…
Iar tu, om cu minte-naltă,
stai cu inimă de piatră.
N-ai tu oare-un colţ de vatră
pentru El?
Plânge Pruncul ca o mierlă,
plâns nespus,
că în iesle nimeni pernă
nu i-a pus.
Iar tu-n casa ta frumoasă
te-ai culcat şi nici nu-ţi pasă.
Nu vrei tu să-L iei în casă
pe Isus?
Sus în Cer cu dor de frate,
sus în Cer,
El ţi-a pregătit palate,
sus în Cer.
Iar tu, inimă amară,
cum de-L poţi lăsa afară,
ca de dor şi frig să moară,
pui stingher?
Peste valea cea de plângeri,
auzi tu?
Auzi corul cel de îngeri,
auzi tu?
Omule cu uşă strâmtă,
oare nu te înspăimântă
că tot Cerul stă şi cântă
şi tu nu?
Iată, vin păstorii-n grabă
pe pământ,
şi de Prunc pe toţi ne-ntreabă
pe pământ.
Hai vecine la ferestre,
haide să le dai de veste
că-i aici la tine-n iesle
Pruncul Sfânt!”
Sunt unii ce-aleg să pășească-n zadar
În lumea nebun-a pieirii,
Și tot ce trăiesc e târg și bazar,
Căci omul în lume e doar un hoinar
Departe de calea iubirii.
Nădejdea e pusă în pâlcuri de fum
Ce-ndată se-mprăștie-n zare.
Mulți oameni se-ncred în viața de-acum
Trăind cu iluziile propriului drum,
Și merg spre a morții chemare.
Degeaba se-nchină la zeci de Baali
Și-n bani își găsesc siguranța.
Degeaba se-arată ca oameni morali
Și-aleargă-n zadar după oamenii mari
Că-n foc li se termină viața.
O, Doamne Isuse, ai mila de noi
Și iartă a neamului crimă!
Nu vrem să fim, Doamne, cu Tine-n război,
Ci scapă-ne, Tată, de-al lumii noroi
Și prin cruce ne iartă de vină!
Alaltăieri a fost Revelionul, ieri am avut vacanța de vară, iar mâine… va fi din nou Revelionul. O modalitate simbolică de a exprima cum simt eu trecerea timpului. Dacă până acum spuneam „ce repede trece timpul!”, acuma putem spune într-un mod degajat că pur și simplu „zboară”. Când mă apuc și eu să mai scriu câteceva pe blog, văd cu stupoare câte zile (sau săptămâni) au trecut de la ultimare postare.
Și nu doar timpul și-a amplificat viteza, ci parcă și societatea. Oamenii sunt grăbiți, agitați, nervoși. Se înghesuie în RATB de parcă ar fi ultimul tren spre Rai. Măcar de l-ar prinde pe acela… Sunt nerăbdători și gălăgioși, și nici măcar nu s-a apropiat Crăciunul atât de mult. Vânează orice ofertă și urmăresc fiecare eveniment: Halloween, Black Friday, Sf. Andrei, 1 Decembrie și altele. Studenții încep să-și pregătească temele (eventual), iar bisericile se gândesc deja la colinde.
Cu toate acestea, atmosfera este îmbibată de farmec și tradiție. Se aproprie sărbătorile de iarnă și, ca orice sărbătoare, este un motiv de bucurie. Să sperăm numai că ne și amintim de ea! Că dacă sărbătorile nu mai reprezintă altceva decât „să facem bani ca să cheltuim bani”, atunci nu, mulțumesc! așa ceva nu mi-aș dori.
Chiar dacă ne place sau nu, viața trece atât de repede… Trebuie să avem grijă să nu treacă în zadar. Să acumulăm spiritual ceea ce este necesar și să ne pregătim pentru ceea ce urmează (creștinii ar trebui să înțeleagă ce spun). Eu, personal, de vreo două săptămâni mă simt tot mai binecuvântat și împuternicit de Dumnezeu. Iar un lucru pe care îl am în minte acuma este acesta: aveți grijă de familiile voastre! Familia este prima instituție creată de Dumnezeu. Ea nu este doar importantă, ci vitală aș putea spune. Viața cotidiană încearcă s-o sfâșie, dar să nu-i permiteți. Așa că protejați-vă familia, petreceți timp mai mult cu cei dragi și întăriți-vă sufletește! Chemați-L pe Dumnezeu în familie și primiți-L pe Isus ca Domn și Mântuitor care v-a achitat o datorie enormă pe care nimeni nu putea s-o plătească: păcatul fiecăruia dintre noi. Nu-L lăsați pe Isus ca și un prunc într-o iesle; El este chitanța plății pentru intrarea în Rai.
Iată câteva melodii creștine cântate în Japonia. Poate voi cânta și eu printre ei, cândva… dar până atunci ne pregătim. Și oriunde vom fi, să strigăm: „Binecuvântat fie El !” Dumnezeu este Domn peste întreg pământul !
Probabil că m-am crezut vreun fel de Superman… sau cineva care, odată ce a căpătat credință în Dumnezeu, devine indistructibil… numai că lucrurile nu stau chiar așa de simplu. Nu vreau să spun că aș fi fost dezamăgit din partea cerului, nici măcar nu am de gând să insinuez așa ceva. Ci mai degrabă m-a izbit realitatea stării mele înaintea atotputerniciei și măreției lui Dumnezeu; păcatul și slăbiciunile mele înaintea luminii lui Dumnezeu nu pot fi ascunse. Acum, nici măcar de mine însumi nu le mai pot ascunde, că prin conștiință și prin Cuvântul Său, El mi le pune în fața ochilor de parcă aș privi într-o oglindă.
Dar acesta cred că este un lucru bun: pentru că dacă lui Dumnezeu nu i-ar mai fi păsat de mine, nu s-ar mai obosi să-mi tulbure conștiința. Și este foarte adevărat ce am învățat recent: cuvintele oamenilor nu sunt sfinte și, prin urmare, nu au puterea să ne sfințească; doar Cuvântul lui Dumnezeu (Scriptura) conține cuvinte sfinte. Datoria noastră este să le împlinim în viața noastră dacă vrem să fim plăcuți lui Dumnezeu. Iar atunci când întunericul vine peste sufletul nostru (pentru că vine… la fiecare în parte, în moduri și timpuri diferite), tot Cuvântul lui Dumnezeu ne va scoate iar la lumină, exact ca în psalmul 23. De aceea, vreau să scriu cu mâna mea acest psalm, pentru că tot așa mă simt și eu scos dintr-o „vale întunecată” de către Tatăl Ceresc.
PSALMUL 23 (O cântare a lui David)
Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
Avem parte de îndurarea lui Dumnezeu mai mult decât sunt pregătiți să credem. Dar înțelegerea noastră nu va schimba caracterul lui Dumnezeu. El va privi în continuare către noi prin Fiul Său, Isus Hristos. Și El ne va da putere să răzbatem prin furtuni, să ieșim din întuneric și să înaintăm spre Împărăția Cerească!
Și nu doar timpul și-a amplificat viteza, ci parcă și societatea. Oamenii sunt grăbiți, agitați, nervoși. Se înghesuie în RATB de parcă ar fi ultimul tren spre Rai. Măcar de l-ar prinde pe acela… Sunt nerăbdători și gălăgioși, și nici măcar nu s-a apropiat Crăciunul atât de mult. Vânează orice ofertă și urmăresc fiecare eveniment: Halloween, Black Friday, Sf. Andrei, 1 Decembrie și altele. Studenții încep să-și pregătească temele (eventual), iar bisericile se gândesc deja la colinde.
Metamorphosis 