RSS

Și învățați-i să păzească… (-2-)

20 Oct

Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28.20)

 Acestea sunt ultimele cuvinte ale Domnului Isus menționate de Matei în Evanghelia sa. Precum acordăm o deosebită atenție cuvintelor unui om aflat pe patul de moarte, pentru a vedea ce mai are de spus înainte de plecarea sa în veșnicie și a nu omite nimic din ce ar putea fi o mărturie, un îndemn, o învățătură sau o rugăminte, tot așa și aceste cuvinte ale lui Mesia au valoare testamentală. Nu există în noi dorința de a împlini cuvintele unui muribund? Cu atât mai mult ar trebui să fie pentru noi cuvintele de „despărțire” ale lui Isus, care este Fiul lui Dumnezeu și pe care îl vom vedea veșnic în Împărăția Cerurilor.

După ce am discutat în articolul anterior despre a învăța să păzim noi înșine poruncile Lui și de a fi gata să-i învățăm și pe ceilalți să le păzească, să aruncăm o scurtă privire asupra celei de-a două părți a versetului. Aici avem parte de o promisiune de rang divin care însoțește porunca întâlnită la începutul versetului. Și îmi vine acum în minte declarația ateistă pe care o aud la diverse persoane: „nu pot să cred în cineva atât de egoist care să facă afirmații atât de egocentrice, în special că ar fi Fiul lui Dumnezeu.” Dar cum rămâne cu această promisiune care vine în favoarea omenirii? Ce om ar fi capabil să împlinească o asemenea promisiune care se întinde pe o perioadă așa de mare de timp? Sau ce Dumnezeu s-ar coborî atât de mult față de propria creație încât să se ofere pe Sine omenirii?

Mi se pare atât de minunat că însuși Dumnezeu, Tatăl Creator, ne însoțește clipă de clipă. Orice probleme sau dificultăți pe care le întâlnim în lupta de a păzi poruncile Sale, nu le vom trece singuri, ci avându-L pe Duhul lui Dumnezeu alături de noi „până la sfârșitul veacului” (chiar și în timpuri pe care nu le putem percepe cu mintea noastră). Acest verset este unul din pasajele Scripturii ce conțin artifactul dragostei divine manifestate față de noi. Nimeni nu ar putea oferi mai mult de atât! Ce comori fără egal păstrează Scriptura pentru întreaga lume… și lumea continuă s-o îngroape tot mai mult.

Eu (și bănuiesc că la fel este cu oricare din voi) nu mă pot concentra încontinuu asupra unui gând sau lucru. Îți dai seama că El poate să fie cu noi ÎN TOATE zilele? Asta înseamnă mai mult decât ne gândim noi la noi înșine. Nici nu realizăm profunzimea prezenței divine…

Dumnezeu ne dorește pentru că ne iubește!

(vezi și articolul „Și învățați-i să păzească…”)

 
Un comentariu

Scris de pe 20 Octombrie 2011 în Meditații, Muzica

 

Etichete: , , , , , , , , ,

One response to “Și învățați-i să păzească… (-2-)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: