Pater noster

Ori de câte ori intru în contact cu latina, parcă simt vibrația unei lumi diferite, străină și cunoscută, pierdută și vie în același timp. Nu știu dacă sunt singurul căruia rezonanța latinității trezește un sentiment de sanctitate, un ecou misterios în interiorul și în jurul meu. Și probabil că acest lucru se datorează efectului pe care l-a avut Imperiul Roman pe acest Pământ. A fost într-adevăr o civilizație ce și-a lăsat adânc amprenta până în zilele noastre și poate și pentru viitor. Dar mai degrabă îmi face conexiune în mintea mea cu partea spirituală a omenirii.

Deși știu cum s-a născut Biserica, cine au fost fondatorii și care este geneza creștinismului, tot am senzația că acestea aparțin lumii latine. De fiecare dată când o aud sau o vorbesc, parcă trăiesc într-o atmosferă de sacralitate, de sanctuar. Ce este și mai interesant e faptul că latina n-a avut de-a face numai cu religia, ci și cu ocultismul. Majoritatea formulelor magice sau a cuvântărilor din rituale sunt expresii latinești. Poate că și acesta este un motiv pentru care asociem limba latină cu această latură mistică a omului. Oricum, atmosfera gravă, solemnă care se simte într-o biserică sau catedrală este fenomenală.

Și nici memoria mea nu uită ușor vreo experiență cu această cultură. Ca dovadă că, deși n-am repetat decât foarte rar rugăciunea Tatăl nostru de când am învățat-o în limba latină (în școala generală, cred), azi mi-a revenit în minte și am putut s-o recit cuvânt cu cuvânt fără nicio întrerupere, de parcă aș fi învățat-o ieri. Explicațiile sunt lungi, iar motivele sunt profunde în legătură cu latinitatea. Dar mă opresc aici, terminând articolul cu rugăciunea domnească Tatăl nostru:

Pater noster, qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum, veniat regnum tuum, fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra. Panem nostrum cottidianum da nobis hodie et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimittimus debitoribus nostris; et ne nos inducas in temptationem, sed libera nos a malo. Amen!