RSS

1 aprilie 2010 – păcăleală

01 Apr

Ora 10 fără câteva minute. Ieșind din bloc și primind cu bucurie mângâierea soarelui, am pornit pe obișnuitul drum către serviciu, pregătindu-mă sufletește pentru o nouă zi de activitate. Este prima zi cu un program de lucru de zece ore și eram într-o oarecare măsură curios cum va fi. Ajung în stația tramvaiului și mă proptesc cu demnitate în cele două picioare pentru a aștepta transportul în comun.
Atât de comun că nu am văzut niciunul. Minutele trec, iar atunci când mergi undeva, fiecare minut contează. Abia atunci mi s-au deschis ochii și am putut observa călătorii ce se deplasau cu autopicioarele pe linia ferată. O tanti trece liniștită prin fața celor parcați în stație și ne anunță cu seninătate că tramvaiul nu circulă. Întreb și eu un nene și îmi spune că așteptase o grămadă și nu a văzut niciun RATB în mișcare, așa că a pornit pe jos, tocmai de la Piața Presei.
Ups! Și eu trebuia să merg mai departe de Presei, tocmai în Băneasa. Cu elan vitejesc, am pornit la drum. După câțiva pași mă bufnește râsul la legătura ce s-a realizat în capul meu. Mi-am amintit ce zi era, și anume 1 aprilie (ziua păcălelilor). Îmi și imaginasem afișe lipite prin stații pe care scria: „Țeapă, stimați călători!”
Am ajuns la serviciu având doar jumătate de oră întârziere (timp record pentru atâția kilometri). O mulțime de colegi au avut ore diferite de începere a programului. Totuși, cu toate că a existat acest incovenient, cu tot efortul suplimentar depus, ziua mi s-a părut interesantă, poate tocmai datorită elementului surpriză, a ieșirii din banal.
Așa că… „Trăiască RATB-ul !” (probabil același lucru l-au spus și taximetriștii😉 )

 

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: