RSS

Filme magice (actualizat 09-05-2010*)

12 Mar

Astăzi am fost la Afi Palace Cotroceni să vizionez Alice în Țara Minunilor în regia lui Tim Burton. Totodată, a fost pentru prima dată când am văzut un film 3D ( trebuia să încerc fenomenul ăsta😀 ). Interesant film și mai mult ca sigur va fi un subiect controversat. Deși pentru mine a fost experiența nouă, nu mi s-a părut nemaipomenit de colosal sau super extraordinar (cum am au bănuit mulți), având în vedere cine l-a regizat și avându-l pe Johnny Depp ca actor în rolul Pălărierului. Merită văzut ca acțiune, ca fantastic, ca poveste pentru toate vârstele și ca efecte (capitol la care stă foarte bine).

Mai urmează să apară încă două filme pe care le aștept cu sufletul la gură. Bănuiesc și sper că vor fi deosebite, mai ales primul, și anume Prince of Persia: Sands of Time (”Prințul din Persia: Nisipurile Timpului”). Acesta urmează firul epic al celebrului joc cu același nume și îmi doresc să-l urmeze cât mai fidel. Povestea lui este excepțională, și a fost unul dintre puținele jocuri sau filme care au avut o savoare aparte. Ideea este originală și extrem de captivantă, caracteristici pe care ar trebui să le păstreze și filmul ce se va lansa pe 28 Mai. Acțiune, suspans, dragoste, mistere, adevăruri ies la iveală atunci când Prințul Persiei se înfruntă cu o provocare pe care nici nu și-a imaginat-o, împotriva propriilor credințe și cu situații dificile.

Și încă un film pe care îl aștept datorită reclamelor din cinematograf este Clash of the Titans (”Înfruntarea Titanilor”), unde ne sunt aduse în fața ochilor vechi și noi mitologii. O luptă în care sunt implicați zeii, oamenii, eroi de tot felul și creaturi fabuloase (hidra este una dintre ele). Prin trailer l-am recunoscut și pe actorul ce a jucat și în filmul Terminator 4 în rolul prototipului avansat creat de Skynet.

Între timp a mai apărut un film care mi-a stârnit interesul (nu atât de mult precum Prince of Persia😀 ), dar pe care sper să-l văd: Percy Jackson & The Olympians – The Lightning Thief.

Un alt film de actiune zguduie cinematografele: IronMan 2

Cât despre 3D… ei bine, ne așteaptă o mare epocă înainte, pentru că lucrurile nu se vor opri aici.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 Martie 2010 în filme

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: